Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Legea rutieră acum 80 de ani: puteai conduce beat, cu maxim 25 km/h în oraş! Dar permisele de conducere se acordau tare greu…

74

blankŢinând cont de traficul rutier de coşmar din România zilei de azi şi legile existente în prezent, m-am gândit că ar fi interesant să prezint care era legea rutieră de acum peste 80 de ani în România, mai precis Regulamentul circulaţiei din anul 1929. Reglementările de atunci ni se par nu numai desuete; ele provoacă mirarea şi chiar hazul. De pildă, unul dintre articole cere ca sunetul aparatului de claxon să fie grav, iar altul pretinde ca aparatul de luminat să fie astfel construit încât lumina lui să poată fi micşorată în caz de nevoie (în termenii de azi ar însemna trecerea de la faza de drum la cea de întâlnire). Se cerea ca proiectorul de lumină să poată fi comandat de la postul de pilotaj, de aşa natură încât lumina să fie îndreptată spre pământ la trecerea prin comune şi aglomeraţiuni sau când maşina se încrucişa cu alte vehicule în mers. Grija pentru evitarea orbirii se manifesta deci încă de pe atunci.

În oraş cu maxim 25 km/h!

În timpul mersului prin oraş, vehiculele, automobilele încărcate cu mărfuri nu puteau depăşi „formidabila” viteză de 12 km/ h. De altfel, un capitol întreg este dedicat vitezei. “Iuţeala cu care orice vehicul este îngăduit să meargă în trecerile prin comunele urbane, rurale şi cătune, nu poate fi mai mare de 25 km pe oră”. În niciun caz, se spune mai departe, ea nu trebuie să constituie un pericol public. Legiuitorul atrage atenţia tuturor conducătorilor de vehicule (inclusiv celor care conduc trăsuri sau birje) că viteza trebuie micşorată ori de câte ori trec pe lângă şcoli, când depăşesc sau încrucişează pe drum grupuri de oameni pe jos, călări sau ciclişti, cirezi sau turme, atunci când drumul nu este cu desăvârşire liber, dacă vizibilitatea nu este bună.

Mersul înapoi, cu greu acceptat; certurile pe trotuare sau pe străzi, interzise!

Regulamentul interzicea cu straşnicie mersul înapoi “fără a fi pus cea mai mare grijă de a vesti şi a asigura că cei din urma lor îşi dau seama de această manevră”. Strict interzise erau şi întrecerile între orice fel de vehicule, ca şi conducerea vehiculelor cu tracţiune animală în galop. Jocul sau sfada copiilor si adulţilor erau, de asemenea, nepermise atât pe trotuare, cât şi pe partea carosabilă. Cu alte cuvinte, daca vrei să te cerţi, fă bine şi intră în casă sau în curte.

Cine aruncă cu pietre în maşini, face închisoare!

Nu lipsea din lege un capitol privind Atacarea vehiculelor în mers. Pe cei care i-ar fi dus capul “să arunce înaintea sau asupra vehiculelor în mers pietre, lemne, cuie, sticlă, apă sau alte lucruri susceptibile de a le aduce vreo vătămare”, îi aştepta o amendă între 2 000 şi 4 000 de lei şi 15 zile de închisoare, plus plata despăgubirilor pentru pagubele produse. Legea nu-i uită nici pe pasageri, cărora le dedică capitolul „Complicitatea pasagerilor”. Citind cu atenţie ne lămurim că şi pasagerii puteau fi sancţionaţi atunci când se dovedea că ei l-au incitat pe şofer la comiterea vreunei infracţiuni ori contravenţii de circulaţie.

Cât de greu se lua permisul de conducere pe vremuri

În cazul că picai la examenul de conducere, sistemul de a te pune să „toceşti” în continuare era extrem de simplu. După primul eşec trebuia să treacă o lună pentru a putea da un nou examen. După a doua respingere era necesar să curgă un termen de două luni pentru repetarea examenului, iar după al treilea eşec trebuia să mai aştepţi nici mai mult nici mai puţin decât o jumătate de an. Deşi pericolele erau mai puţine, legiuitorul nu se grăbea să împartă permise în stânga şi-n dreapta, ca în zilele noastre. În plus, puteai să spui că într-adevăr ai carnet numai după 6 luni de la data primirii lui. În acest termen de încercare trebuia, cum se zice, să circuli ca pe ouă, întrucât la „definitivare” ti se cereau acte de buna purtare în societate şi care să ateste o comportare ireproşabilă în circulaţie.

Impozitul pe maşini, în funcţie de greutatea vehiculului

Impozitul pentru maşini era fixat in funcţie de greutatea lor. Autovehiculele cântărind până la 1.000 kg erau taxate cu 5.000 lei. Dacă maşina câutărea 2.000 kg plăteai 12 000 lei. Pentru autoturismul de lux se putea percepe în plus de către comune o suprataxă de 3.000 lei. Vorba aia: “Obrazul subţire, cu parai se ţine”.

Totuşi, puteai bea fără probleme şi să conduci

Bachus putea acţiona fără să fie deranjat. Nici şoferii, nici motocicliştii, pietonii ori bicicliştii nu erau opriţi să guste din vreo licoare înainte de a se sui la volan, la ghidon sau a pleca la plimbare. Aşadar, pe vremurile ălea, puteai întâlni oricând un şofer beat la volan…

Orgoni Crystal