„King Kong” chiar a existat! Dar a dispărut acum 215.000 de ani…


Cunoscută sub numele de Gigantopithecus blacki, această primată enormă (un adevărat Kong Kong de peste 3 metri înălţime) a fost cea mai mare de acest fel care a pășit vreodată pe Pământ. Timp de milioane de ani, această maimuță enormă a cutreierat ceea ce este astăzi China modernă, dar apoi s-a întâmplat ceva în urmă cu aproximativ 600.000 de ani, care a făcut-o în cele din urmă să dispară.

Ştim foarte puține despre aceşti Gigantopithecus, cu excepția a câtorva dinți fosilizați și fragmente de maxilar. Nici măcar nu știm cum arătau, pentru că nu a fost găsit vreodată un schelet complet. Prin urmare, determinarea exactă a ceea ce a fost această specie s-a dovedit mult timp o provocare. Acum, într-un efort reînnoit de a rezolva acest mister, oamenii de știință, inclusiv profesorul asociat Kira Westaway de la Universitatea Macquarie, s-au aventurat în provincia Guangxi din China pentru a explora 22 de peșteri separate din care au colectat mostre de polen, fosile și sedimente. Analizând aceste mostre, aceștia au reușit să-și facă o imagine a istoriei de mediu a regiunii.

Se pare că în urmă cu aproximativ 2,3 milioane de ani, regiunea era acoperită de păduri dese care ar fi fost habitatul perfect pentru Gigantopithecus. Cu aproximativ 600.000 de ani în urmă, însă, lucrurile au început să se schimbe. Clima sezonieră a creat perioade secetoase când fructele erau greu de găsit. „King Kong” s-a bazat pe alimente mai puțin hrănitoare, cum ar fi scoarța și crenguțele de copac, în timp ce urangutanii erau mai flexibili în hrana lor, mâncând lăstari, frunze, flori, nuci, semințe și chiar insecte și mamifere mici.

Incapabil să se adapteze sau să cutreiere foarte departe din cauza dimensiunilor sale imense, Gigantopithecus a scăzut treptat în număr, în timp ce urangutanii s-au adaptat pentru a profita de aceste noi oportunități. Din păcate, cu aproximativ 215.000 de ani în urmă, acești giganți preistorici dispăruseră complet.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock