Învăţătura secretă a misticului Gurdjieff: oamenii, prizonierii arhanghelului Sakaki
George Gurdjieff (1866-1949) este considerat a fi unul dintre cei mai mari mistici ai secolului al XX-lea. El şi-a intitulat disciplina sa spirituală drept „cea de a patra cale” sau „creştinismul ezoteric”. În acest articol o să vorbim puţin despre una din cărţile sale, intitulată „Poveştile lui Beelzebub către nepotul său: un criticism imparţial şi obiectiv despre viaţa unui om”, volum ce face parte din trilogia „Totul şi toate”. Cartea este extrem de greu de citit, căci este plină de neologisme stranii, inventate de misticul rus. El a scris şi rescris această carte între 1924 şi 1934, nefiind publicată decât abia în anul 1950.
Îngerul Beelzebub a fost exilat pe Marte
Cartea este o alegorie despre un înger pe nume Beelzebub, care, în tinereţea sa, s-a revoltat împotriva nedreptăţilor aparente din acest Univers. El a încercat să rezolve problemele pe cont propriu, dar a dat greş în orice parte a Universului, aşa că, drept pedeapsă, a fost exilat în sistemul nostru solar „Ors”. Beelzebub a fost trimis să trăiască pe planeta Marte, iar cei care au fost alături de el, au fost trimişi să trăiască pe Pământ. Unii din aceşti îngeri s-au degradat pe Pământ („Nephilim”, „giganţii” sau „îngerii pedepsiţi din Vechiul Testament”) şi au cauzat probleme, intrând în interacţiune cu civilizaţia umană. Aceşti îngeri legaţi de Pământ l-au chemat pe Beelzebub din Marte, ca să-i ajute, căci de acolo el începuse observaţiile sale viguroase asupra omenirii.
Cometa Kondoor a împărţit Pământul în două
În trecutul îndepărtat, atunci când sistemul nostru solar avea o vârstă tânără, pe Marte exista o civilizaţie. Atunci, în sistemul nostru solar pătrunsese o mare cometă, pe nume Kondoor. Datorită unor erori de calcule ale „Indivizilor Sacri” (fiinţe inteligente şi avansate care se ocupă cu menţinerea Universului), Kondor a intersectat orbita Pământului şi a avut loc o coliziune. Rezultatul a fost că din Pământ s-au desprins două mari fragmente. Partea cea mai mare a fragmentului rupt din Pământ, numit Loonderperzo, a devenit mai târziu Luna noastră din prezent. Cel de-al doilea fragment mai mic a devenit ascuns, deşi era cunoscut de civilizaţia care exista pe Atlantida sub numele de Kimespai (adică „a nu permite cuiva să doarmă în pace” – o referinţă obscură la o potenţială putere letală a unei coliziuni cu un asteroid sau cometă). Ca rezultat al acestui dezastru, o comisie a „Indivizilor Sacri”, condusă de un arhanghel pe nume Sakaki, a fost trimisă către sistemul nostru solar.
Oamenii au fost creaţi doar pentru a produce o substanţă sacră
Beelzebub a povestit faptul că acest eveniment s-a petrecut în timpuri străvechi, iar, înainte de această coliziune, Pământul putea fi văzut foarte uşor de pe Marte, fiind mai apropiat. Beelzebub continuă să explice faptul că Pământul şi Luna se află pe orbite instabile şi acest lucru poate fi compensat doar dacă ele erau învelite în substanţe sacre denumite Askokin. Pentru a produce această substanţă, Pământul necesita existenţa unor anumite fiinţe inteligente (oameni) create de arhanghelul Sakaki.
Oamenilor li s-a dat un organ al dorinţelor carnale, pentru a fi limitaţi în conştiinţa lor
Beelzebub a mai spus că, dacă oamenii creaţi ar descoperi scopul existenţei lor, atunci ei s-ar putea distruge în masă. Pentru a împiedica această posibilitate, fiecărui om i-a fost instalat aşa-zisul „organ Kundabuffer” sau „coada lui Satan”, situat la baza coloanei vertebrale şi care reprezintă un fel de „energie a dorinţelor carnale”. Acest organ are rolul de a menţine oamenii limitaţi în conştiinţa lor, astfel încât să nu-şi cunoască niciodată originile, dar şi adevărul conform căruia substanţa pe care ei o produc e mai importantă decât ei înşişi.
În povestirea lui Gurdjieff există însă o ironie a sorţii. La un moment dat, substanţa nu mai e necesară a fi produsă şi atunci, tuturor oamenilor le este îndepărtat organul Kundabuffer. Totuşi, întrucât toată omenirea a fost molipsită de atâta timp de efectele acestui organ, o memorie a organului a rămas prezentă, iar acesta îşi produce şi în prezent efectele negative.
Sitchin şi teoria sa privind planetele Tiamat şi Nibiru
Până aici ar părea doar un basm povestit de Gurdjieff. Dar lucrurile interesante încep de aici încolo. Gurdjieff susţine că marea majoritate a învăţăturilor sale îşi au ca sursă aşa-zisă Frăţie Sarmoung, legendara societate ezoterică care l-ar fi iniţiat pe Gurdjieff şi care are îşi are originile în Babilonul anului 2.500 î.Hr. Dar…o sursă asemănătoare (tot din aceeaşi perioadă şi tot din acelaşi loc) o are şi cunoscutul scriitor Zecharia Sitchin, inventatorul teoriei Nibiru şi a orbitei sale de 3.600 de ani. Pentru cine nu cunoaşte teoria lui Zecharia Sitchin, o vom expune pe scurt (mai multe detalii AICI: https://www.lovendal.ro/wp52/tiamat-marea-planeta-distrusa-de-nibiru/):
Zecharia Sitchin, în binecunoscuta sa lucrare „Cea de-a douăsprezecea planetă” susţine că, aşa cum ne-a învăţat civilizaţia sumeriană, Pământul ar fi de fapt planeta Tiamat din vechime, el fiind mult mai îndepărtat de Soare în vechime! Conform vechilor texte sumeriene, Tiamat a fost lovită de o altă planetă mai mare, mutând-o din orbita sa iniţială (situată între Marte şi Jupiter) în orbita iniţială a Pământului, creând Luna şi centura de asteroizi. Acestă planetă masivă se numeşte Marduk (sau Nibiru), şi, într-una din traversările sistemului nostru solar (odată la 3.600 de ani), a lovit planeta Tiamat pe care a mutat-o de pe orbita sa. Tot conform textelor sumeriene, Tiamat a fost lovit mai întâi de trei dintre sateliţii lui Nibiru, iar la final, însuşi Nibiru a lovit Tiamat-ul pe care l-a sfărâmat în două: o jumătate a devenit planeta Pământ, iar cealaltă jumătate a devenit centura de asteroizi care se găseşte în prezent între Marte şi Jupiter. După ce s-a desprins prima jumătate din Tiamat, aceasta a mai fost lovită de un mic satelit al lui Nibiru, aceasta catapultându-se într-o nouă orbită.
Asemănări între teoriile lui Gurdjieff şi cele ale lui Sitchin
Adevărul e că, dacă vom analiza cele două teorii, vom observa unele asemănări izbitoare (deşi cei doi autori au lucrat independent unul de celălalt).
Gurdjieff: În urmă cu mult timp, Kondoor, o mare cometă, a pătruns în sistemul nostru solar şi s-a lovit cu Pământul. Sitchin: În urmă cu mult timp, Nibiru, o mare planetă, a pătruns în sistemul nostru solar şi s-a lovit cu Tiamat (actualul Pământ).
Gurdjieff: După ce Kondoor a lovit Pământul, s-au desprins două bucăţi din acesta, dintre care, bucata cea mai mare a fost Luna. Sitchin: Nibiru a lovit Tiamat-ul pe care l-a sfărâmat în două: o jumătate a devenit planeta Pământ, iar cealaltă jumătate a devenit centura de asteroizi.
Gurdjieff: Sistemul Pământ-Lună este creat ca urmare a interacţiunii lui Kondoor cu Pământul. Sitchin: Sistemul Pământ-Lună este creat a urmare a interacţiunii nibiriene cu Tiamat (actualul Pământ).
Gurdjieff: Rasa umană a fost creată doar pentru a genera substanţa specială (askokin) şi nu pentru că a fost dorinţa lui Dumnezeu. Sitchin: Rasa umană a fost creată în scopuri funcţionale (pentru a extrage aurul).
Deşi detaliile celor două cosmologii au anumite diferenţe, totuşi modelele lui Gurdjieff şi ale lui Sitchin privind evoluţia sistemului solar au clar o origine arhetipală comună. Munca lui Sitchin a fost discreditată de oamenii de ştiinţă, întrucât multe din ideile sale ar fi ireconciliabile cu legile cunoscute ale fizicii. Pe de altă parte, munca lui Gurdjieff este percepută ca fiind una ficţională, o alegorie spirituală. Dar oare n-ar putea exista nici măcar o brumă de adevăr în operele celor doi?
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
George Gurdjieff (1866-1949) este considerat a fi unul dintre cei mai mari mistici ai secolului al XX-lea. El şi-a intitulat disciplina sa spirituală drept „cea de a patra cale” sau „creştinismul ezoteric”. În acest articol o să vorbim puţin despre una din cărţile sale, intitulată „Poveştile lui Beelzebub către nepotul său: un criticism imparţial şi obiectiv despre viaţa unui om”, volum ce face parte din trilogia „Totul şi toate”. Cartea este extrem de greu de citit, căci este plină de neologisme stranii, inventate de misticul rus. El a scris şi rescris această carte între 1924 şi 1934, nefiind publicată decât abia în anul 1950.
