Într-o scriere coptă din secolul al IV-lea apare scris „soţia lui Iisus”. Şi totuşi, Iisus n-a fost căsătorit niciodată!


Un cititor mi-a atras atenţia (îi mulţumesc încă o dată pe această cale) asupra unui articol de pe BBC, în care se spune că o cercetătoare în domeniul biblic, pe nume Karen King, dezvăluie faptul că Iisus Hristos ar fi avut o soţie, acest lucru apărând într-o scriere coptă din secolul al IV-lea.

Karen King spune că a identificat cuvintele: „Iisus le-a spus lor ‘soţia mea'”, aceasta putând fi Maria Magdalena. Tradiţia creştine respinge ideea că Iisus ar fi fost căsătorit, însă acest subiect a aprins în ultima perioadă aprigi dezbateri. Conform lui Karen King, această scriere coptă ar fi copia unei biblii scrisă în greacă în secolul al II-lea. Ea a mai spus că, la început,a  fost sceptică cu privire la acest papirus galben-maroniu, şi s-a gândit de la bun început că ar fi fost un fals, dar mai apoi, a decis că este autentic.

Pentru susţinătorii ideii că Iisus ar fi fost căsătorit (mulţi dintre ei francmasoni şi ocultişti) am o veste proastă: nici măcar Karen King nu crede că descoperirea sa ar fi o dovadă în susţinerea unei aşa-zise însurători a lui Iisus. Iată ce spune ea: „Dar asta nu e o dovadă că Iisus ar fi avut o soţie. Ci pur şi simplu dovedeşte faptul că unii creştini din secolul al II-lea credeau că Iisus ar fi fost căsătorit”.

Pentru cei care nu cunosc istoria creştinismului timpuriu, le aduc aminte că în primele secole creştinismul a cunoscut o mulţime de grupări şi secte, care aveau diverse credinţe; de aici, necesitatea Conciliului de la Niceea din 325 d.Hr., care a pus capăt acestor dezbateri interne şi care a stabilit clar crezul creştin.

Chiar şi alţi istorici creştini cred că această descoperire nu dovedeşte nimic. Jim West, profesor în Tennessee, a spus că „o afirmaţie pe un fragment de papirus nu dovedeşte nimic, nefiind altceva decât o afirmaţie în aer, fără niciun context substanţial.” Wolf-Peter Funk, un specialist în limba coptă, a spus că „există mii de bucăţi de papirus, unde poţi găsi lucruri nebuneşti”, iar această bucată de papirus ridică multe întrebări.

Aşa cum arătam într-un articol scris acum 2 ani (https://www.lovendal.ro/wp52/minciuni-ordinare-impotriva-crestinismului-2-iisus-ar-fi-fost-casatorit-cu-maria-magdalena-si-ar-fi-avut-un-copil/), aşa-zisa soţie a lui Iisus Hristos este o minciună, în cele 4 evanghelii neexistând nici măcar o referinţă despre această aşa-zisă relaţie. Singurele locuri unde ar fi putu apărea referinţe despre o aşa-zisă căsătorie a Mântuitorului le putem găsi în evangheliile gnostice (Evanghelia lui Filip şi Evanghelia lui Maria). Dar, aşa cum arătam, pe aceste evanghelii nu se poate pune bază întrucât aparţineau gnosticismului (o sectă care s-a îndepărtat mult de creştinism) şi ele au fost scrise după 100-200 de ani după viaţa lui Iisus pe pământ, şi nu după câţiva zeci de ani, aşa cum sunt cele 4 evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca şi Ioan). De asemenea, tot în acelaşi articol arătam cum „koinonos” a fost interpretat greşit de susţinătorii căsătoriei ca „soţie”, el având, mai degrabă, sensul de „tovarăş”.

Poate că încercarea de apropiere dintre Iisus şi Maria Magdalena a fost făcută de opozanţii creştinismului, care au încercat să umanizeze fiinţa despre care creştinii au spus încă de la bun început că este „Dumnezeu”. Iar scopul lui Iisus pe pământ n-a fost acela de a lăsa urmaşi pe pământ, ci de a aprinde flacăra credinţei în Dumnezeu.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO