Despre John Titor, „călătorul în timp” care a apărut pe forumurile de pe Internet din anul 2000, am vorbit mai multe în cadrul acestui articol: John Titor, călătorul în timp. De fapt, John Titor este poate cel mai faimos „călător în timp”; el susţinea că ar fi un soldat care venea din viitor (anul 2036), făcând saltul temporal, folosindu-se de o maşinărie fabricată la comandă guvernamentală de către General Electric, cu care a străbătut două mini-găuri negre. Iar în articolul acesta vom vorbi puţin despre maşina sa temporală, intitulată C204 Gravity Distortion Unit (Unitatea de Distorsiune Gravitaţională C204), ce a fost descrisă de Titor pe forumurile de pe Internet (2000-2001), oferind chiar şi instrucţiuni de utilizare.
Din ce este alcătuită maşina timpului a lui John Titor
Conform lui John Titor, prima maşină a timpului a fost construită în anul 2034 de compania General Electric, bazându-se pe descoperirile de la Acceleratorul de Particule CERN din Geneva (Elveţia). Iată din ce ar fi formată o asemenea maşină a timpului:
1. Unități magnetice pentru microsingularităţi duale.
2. Colector de injecţie cu electroni, pentru a modifica în masă și gravitaţia microsingularităţilor.
3. Sistem de răcire și de ventilare cu raze x.
4. Senzori de gravitație (sistem VGL).
5. Ceasuri principale (4 unități de cesiu).
6. Unități de calculator principale (3).
„Maşina mea a timpului este o masă staționară, o unitate temporală fabricată de General Electric. Unitatea este alimentată de două singularități dual-pozitive, care produc un sinusoid Tipler standard”, declara John Titor pe un forum pe 27 ianuarie 2001.
Mai jos, puteţi observa schema generală a maşinii timpului a lui John Titor:
Unitatea de bază a maşinii timpului, sistemul VGL
John Titor consideră că cea mai importantă piesă din întreaga maşină a timpului este aşa-numitul „sistem VGL” („blocarea variabilă a gravitaţiei”), care constă într-o serie de ceasuri foarte sensibile și senzori de gravitație. Acest sistem are rolul de a păstra intactă maşină (şi pasagerul ei) în momentul călătoriei în timp, pentru că altfel ar putea pluti în spațiu gol sau contopi cu orice alte obiecte, odată ce s-a ajuns într-un alt timp. Unitatea citeşte, cu ajutorul senzorilor, gravitaţia locală din timpul călătoriei; dacă aceasta este prea mare, unitatea se opreşte sau se întoarce la momentul în care nivelul gravitaţiei era „normal”.
Mai târziu, Titor a detaliat mecanismul: „Înainte ca unitatea să părăsească timpul actual, face o citire de bază a gravitaţiei locale și reglează sinusoidul Tipler, pentru a fi blocat în acea poziție. În timpul călătoriei temporale, dispozitivul verifică periodic pentru a vedea dacă gravitaţia nu a variat; dacă se constată că s-a schimbat, atunci dispozitivul se oprește sau se întoarce la momentul în care nivelul gravitaţiei era normal. Clădirile și alte caracteristici ale terenului sunt evitate în acest fel”. Această unitate VGL trebuie să fie staționară în timpul funcționării, datorită sensibilității senzorilor de gravitație.
Cele 3 calculatoare ale maşinii timpului
Unitatea C204 a lui Titor includea, de asemenea, şi un set de trei sisteme informatice, precum și patru ceasuri de cesiu. Sistemele informatice lucrau cu sistemele VGL pentru a ghida maşina timpului și putea înregistra călătoria, pentru a face întoarcerea călătorului în timpul său cât mai ușor posibil. În conformitate cu Titor, „într-adevăr, cea mai interesantă tehnologie se află în calculator”. Desigur, el nu a specificat mai mult decât atât. „Sistemul informatic este conectat la unitatea printr-un „bus” electric. Sunt de fapt trei computere legate împreună, care iau aceleași semnale de la senzorii gravitației și de la ceasuri. Ele folosesc un protocol de corectare a erorilor Borda, care verifică integritatea datelor din sistemul VGL.”
Maşina timpului călătoreşte 10 ani într-o singură oră!
Cele patru ceasuri de cesiu sunt utilizate pentru a calcula timpul călătoriei în sine: „Pur şi simplu se introduce o dată de intrare și sistemul informatic controlează câmpul de distorsiune. La putere maximă, unitatea pe care o deţin este capabilă să călătorească aproximativ 10 ani, într-o oră” (31 ianuarie 2001).
Problema microsingularităţilor
În ceea ce privește microsingularităţile, Titor a spus următoarele: „Există două singularități în unitate. Câmpul gravitațional este manipulat de trei factori care o afectează în diferite modalităţi. Adăugarea unei sarcini electrice singularităților mărește diametrul orizontului evenimentului interior. Adăugarea de masă unei singularități mărește zona de influență gravitațională din jurul singularităților. Rotirea și poziționarea axei polare a singularităților afectează și modifică sinusoidul gravitaţional” (15 ianuarie 2001). Aceste singularități sunt încorporate într-un câmp magnetic închis.
Care au fost problemele adevărate în construirea maşinii timpului?
În mod ironic, nu complicatele singularități au fost adevăratele probleme în construcția mașinii, ci altceva, aşa cum ne explică pe forum acelaşi John Titor: „Miniaturizarea ceasurilor de cesiu, senzorii, crearea unor modalități inteligente de ventilare cu raze X și crearea unui sistem informatic suficient de încredere, pentru a calcula schimbările necesare, au fost principalele provocări” (31 ianuarie 2001).
Maşina timpului nu poate călători mai mult de 60 de ani în timp!
Mașina timpului a lui John Titor putea lucra corespunzător doar pentru 60 de ani în timp; ea nu putea călători mai departe decât atât: „C204 începe să se dezintegreze după aproximativ 60 de ani. Acest lucru înseamnă că nivelul de încredere scade rapid după 60 de ani de călătorie și crește divergența realităţii. Cu alte cuvinte, dacă doresc să merg înapoi în timp 2000 de ani și să-L întâlnesc pe Hristos, există şanse foarte mari să ajung într-o realitate paralelă în care Hristos să nu se fi născut niciodată” (4 noiembrie 2000). Dar, versiunile ulterioare ale maşinii ar putea îmbunătăţi acest aspect. De exemplu, unitatea C204 foloseste 4 ceasuri de cesiu, dar o versiune mai nouă, C206, utilizează 6 ceasuri de cesiu, şi un sistem optic pentru verificarea frecvențelor de oscilație.
Cum a călătorit John Titor cu maşina timpului?
John Titor şi-a explicat pe forum cum a făcut călătoria în timp în maşina timpului, instalată pe un automobil Chevrolet Corvette (din 1967) modificat:
„Din realitatea mea (A), în 2036, mi s-a dat o misiune să ajung în 1975. Mi-am pornit maşina şi am ajuns într-o altă realitate (B), în 1975, cu o abatere de 2% faţă de A. Din momentul în care am oprit maşina în B, am creat o nouă realitate, doar aflându-mă acolo. Această realitate poate fi descrisă ca (C) și a început din momentul în care am ajuns în (B). Acum îmi fac misiunea în realitatea (C) în 1975, când am descoperit un motiv foarte bun pentru a merge în viitor în (C) pentru a vedea ce se întâmplă. Aşa că am mers în anul 2000, în realitatea (C). Când am oprit maşina acolo, automat am început o altă realitate (D).
Aşadar, din punctul meu de vedere, aici suntem în realitatea (D) în anul 2000. Pentru a ajunge acasă în realitatea (A), trebuie să fac drumul invers: să ajung în (C), apoi în (B) şi, în final, în (A)”.
Cum e să călătoreşti în maşina timpului?
Titor şi-a descris călătoria în timp ca şi cum ar conduce printr-un tunel întunecat, totul fiind negru în jurul său. O alarmă sonoră și una luminoasă arată timpul rămas până la terminarea călătoriei. Mașina emite destulă căldură, iar călătorul trebuie să transporte cu el oxigen suplimentar în cazul în care călătoria va fi una lungă. În unitate se aude un „zumzet” şi „trosnituri” electrice. Călătorii trebuie să poarte ochelari de soare sau să închidă ochii, din cauza exploziilor scurte de radiaţii ultraviolete din maşină.