Giganticele incendii din America de Sud au fost iniţiate de arme militare cu laser? Care ar fi scopul ascuns?


Foto: pixabay.com (Commons Creative – free)

Ştirea zilelor acestea este următoarea: o suprafaţă imensă (de 7,4 milioane de kmp) din bazinul fluviului Amazon din Brazilia este afectată de un incendiu devastator, stabilind un record în ultimul deceniu. Deşi incendiile forestiere sunt obișnuite în Amazon, în timpul sezonului secetos (din iulie până în octombrie), totuşi în anul acesta sunt mult mai mari decât anii trecuţi. Incendiile pot avea cauze naturale (ca fulgerele), dar pot fi provocate și de oameni – fermieri care curăță astfel terenurile.

Deşi activiştii mediului înconjurător îl acuză pe preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, că ar fi încurajat astfel de activităţi, acesta, la rândul lui, acuză ONG-urile că au fost cele care au pus focul pentru a afecta imaginea guvernului. Fumul emanat s-a împrăștiat deasupra întregii regiuni a Amazonului și dincolo de ea. Astfel, se pare că fumul a ajuns pe coasta Atlanticului. Orașul Sao Paulo, aflat la 3.200 de kilometri distanță, a fost cufundat în întuneric, fiind acoperit de fum.

Bazinul Amazon, care găzduiește peste 3 milioane de specii de plante și animale și 1 milion de membri ai comunităților indigene, este crucial în reglarea încălzirii globale. Pădurile absorb anual milioane de tone de emisii de carbon.

Dar, interesant e faptul că nu doar Brazilia e afectată de aceste incendii, ci întreaga Americă de Sud. Astfel, ţări ca Venezuela, Bolivia, Columbia și Peru se confruntă cu mii de focare de incendiu.

Totuşi, n-ar fi exclus ca aceste incendii să fie provocate inteţionat, simultan în mai multe ţări, pentru a crea o criză mondială în subiectul „încălzirii globale”. Aşa cum spuneam într-un articol publicat anul trecut (EXCLUSIV! Marile incendii din lume pot fi declanşate de arme militare cu laser?), n-ar fi imposibil ca unele incendii din lume să fie declanşate cu arme militare cu laser. Într-un videoclip publicat pe YouTube se afirmă că marea corporaţie Lockheed dezvoltă arme laser pentru Armata Americană. De exemplu, există  sistemul laser Athena, de 30 de KW, care a fost capabil să doboare 5 avioane-dronă.

Mai jos puteţi vedea o captură dintr-o filmare extrem de interesantă, făcută din elicopter, noaptea, deasupra unei zone cuprinse de incendiu.

La un moment dat, operatorul care filmează din elicopter, mişcă mai sus camera, într-o „zonă interzisă”, ce n-ar fi trebuit surprinsă, în care se observă un fel de rază laser verde. Apoi, el duce repede camera în jos…

Întrebarea care se pune e următoarea: pot fi incendiile devastatoare provocate de arme laser militare avansate? Nu ar fi exclus, la fel cum n-ar fi exclus folosirea armelor laser în provocarea incendiilor din America de Sud…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock