Fritz Haarmann, măcelarul din Hanovra, unul dintre cei mai sadici criminali din istorie

Criminalul, victimă a unei epoci întunecate

Germania interbelică…După înfrângerea din prima conflagraţie mondială, ţara nu o ducea deloc bine, iar milioanelor de morţi provocate de război li se adăugau o gravă criză economică, greve, foamete şi, în plus, anarhia socială care împingea naţiunea înspre haosul absolut. Oraşele germane păreau cele mai groteşti decoruri scoase din romanele gotice. Comuniştii operau în avangarda muncitorească, care se confrunta cu o poliţie demoralizată. Speculanţii rulau sume impresionante pe o piaţă lipsită de bani şi de alimente.

În acest context tragic, apare figura lui Fritz Haarmann, măcelar, căpcăun, vampir, în fine, un specimen căruia i se potrivesc cele mai sinistre apelative. Totuşi, nimeni nu poate nega că acest personaj confuz nu a fost şi el o victimă a acelei epoci atât de întunecate. Orice psihiatru ar avea suficient material pentru mai mulţi ani de cercetare, dacă şi-ar propune să realizeze o lucrare de doctorat despre atrocităţile comise de către Haarmann. Mintea acelui criminal a fost în stare să ascundă poftele de prădător ale stăpânului său. O bestie a infernului care a umblat liberă pe străzile din Hanovra timp de cinci ani, fără ca nimeni să o poată prinde, în timp ce zeci de adolescenţi deveneau prada sa.

Fritz, maltratat de mic de tatăl său

Protagonistul nostru s-a născut în Hanovra, în anul 1879. A fost unul dintre fiii soţilor Haarmann, o familie modestă şi cu multe probleme. Mai mult, în loc să caute soluţii practice, cei doi soţi îşi petreceau o bună parte din zi consumând alcool, pentru ca apoi să înceapă certuri violente şi fără sfârşit, la care îi făceau părtaşi şi pe copiii lor. De multe ori, micul Fritz a primit loviturile violentului său tată, pentru ca, apoi, să fie protejat de către mama sa, care îl trata ca şi cum ar fi fost una dintre fiicele sale. De altfel, îl îmbrăca mereu ca pe o fetiţă, în timp ce el se juca cu păpuşile surorilor sale. Respectivele detalii îl enervau şi mai mult pe colericul tată, care nu ezita să-şi lovească iar şi iar copilul, în faţa privirii rătăcite a soţiei sale.

Acel infern fu insuportabil pentru cele trei surori mai mari ale lui Fritz, care părăsiră la vârste fragede casa părintească, pentru a deveni prostituate, din cauza traiului rău şi a băuturii. În final, pentru a contracara masculinitatea indecisă lui Fritz, tatăl a hotărât să-l trimită la o academie militară, când avea doar şaisprezece ani. Această decizie a dus la destrămarea familiei, iar Fritz îşi va urî tatăl pentru tot restul vieţii sale. Desigur, nu a durat mult până când a fost exmatriculat din acel mediu militar şi, la doar şaptesprezece ani, a fost reţinut pentru că a abuzat copii mai mici ca el. Fritz suferea de puternice crize de epilepsie, fapt care în secolul XXI nu reprezintă o mare problemă, dar în secolul al XlX-lea ajungeai direct la spitalul de nebuni, loc unde Fritz a fost supus la tot felul de terapii, cu scopul de a-i fi vindecate perversiunile. Cert este că, pe durata şederii la ospiciu, comportamentul său a fost exemplar, nu se ştie dacă din cauza fricii pe care o avea faţă de psihiatri sau din cauza şocurilor.

Haarmann, măcelar ce se ocupa cu contrabandă cu carne

După câţiva ani, s-a declanşat războiul. Până atunci, Fritz Haarmann acumulase deja o listă destul de impresionantă de infracţiuni mărunte, cum ar fi: furturi, contrabandă şi tulburarea ordinii publice şi evident că fusese urmărit şi pentru că hărţuise adolescenţi. Merită menţionat faptul că Haarmann nu a simţit chemarea patriei, dar în schimb, în acei ani de lupte, a învăţat nobila ocupaţie de măcelar, dedicându-se speculei cu carne. În perioada respectivă, porcul şi calul erau animalele care intrau cel mai des în circuitul negru al comerţului alimentar.

În anul 1918, în timp ce Germania sărăcea, umilită că a pierdut războiului, Fritz Haarmann şi banda sa îşi îngrăşau conturile, vânzând ilegal carne oricărei persoane dispuse să cheltuiască o sumă bună de mărci. Continua să locuiască în oraşul Hanovra. Măcelarul găsise o modestă mansardă în cartierul hoţilor, redută urbană unde se înghesuiau toţi aceia care se considerau membri ai periferiei societăţii. Şi, odată terminat conflictul mondial, lucrurile s-au înrăutăţit pentru Fritz, astfel încât carnea devenise o raritate chiar şi printre delincvenţi. Ca urmare, veniturile au început să se subţieze.

Poliţia germană putea să-i pună stop după prima crimă…

În anul 1919 acest prădător şi-a început vânătoarea. Complicele şi amantul său, Hans Grans, a fost martorul mut al scenelor oribile la care a trebuit să asiste. Nimeni nu ştie cum a început totul, singurul lucru pe care putem să-l deducem din citirea rapoartelor de poliţie este că, în luna septembrie a acelui an, Fritz Haarmann şi-a convins prima victimă să-l însoţească în mansarda sa, pentru a petrece noaptea şi pentru a mânca o masă caldă. Friedel Rothe (17 ani) a avut tragicul privilegiu de a inaugura macabrul şir de crime ale măcelarului.

În mod curios, poliţia din Hanovra era pe punctul de a opri acea vâltoare sângeroasă, când părinţii tânărului au anunţat dispariţia sa şi cineva i-a asigurat pe inspectorii de poliţie că îl văzuse pe băiat însoţit de Fritz, cunoscut de poliţie ca fiind confidentul acestuia. Percheziţia la domiciliul lui Haarmann a fost extrem de neglijentă. S-a aflat ulterior că poliţia nu a văzut capul tânărului învelit în hârtie de ziar şi ascuns după uşa bucătăriei. În acest fel, asasinul atâtor tineri a scăpat de justiţie aproape fără nici cel mai mic deranj. O eroare lamentabilă, care va duce la moartea multor adolescenţi. După ce a comis primul asasinat, acest căpcăun nu s-a mai putut abţine. Demonul umbla liber prin Hanovra.

Victimele erau copii racolaţi de criminal în gară

După cum am spus, Germania postbelică era deplorabilă: mii de vagabonzi băteau ţara în lung şi-n lat, căutând de mâncare. Mulţi dintre noii cerşetori erau doar copii de vârste fragede, dezrădăcinaţi şi fără familii, fie din cauza sărăciei, fie din cauza dezastrelor războiului. Sute de copii se îmbulzeau în gările din oraşele germane, unica lor ambiţie fiind cea de a găsi ceva de lucru, de mâncare, sau un căpătâi pe care să doarmă ca orice fiinţă umană. Gările se transformau nu doar în adăposturi improvizate, ci şi în adevărate birouri de angajare a forţei de muncă, unde veneau directori şi angajatori pentru a recruta mână de lucru ieftină.

Fritz Haarmann vizita des Gara Centrală din Hanovra. Pentru că era turnător al poliţiei, avea o insignă, ceea ce putea da impresia că e un prieten al legii şi al justiţiei. Pentru Fritz, acest lucru era foarte important, având în vedere faptul că acea insignă îl ridica la categoria de cetăţean onorabil. Dincolo de cumsecădenia lui afişată, nu se putea ghici latura întunecată, ceea ce l-a ajutat să folosească cu succes identitatea de poliţist, ca pe o cheie spre tărâmul răului. De fapt, Fritz Haarmann şi-a ales drept câmp de operaţiuni acel loc pentru că acolo soseau şi plecau trenuri pline de oameni disperaţi. Acreditarea sa poliţienească îl ajuta să intre în contact cu tineri defavorizaţi cu vârste între doisprezece şi optsprezece ani. Asasinul intra în vorbă cu ei, adoptând o atitudine degajată, le spunea că e inspector de poliţie şi că nu trebuie să se teamă de nimic, pentru că el, în nemărginita sa bunătate, le va oferi cazare şi masă, în timp ce va face demersurile pentru ca ei să poată avea un loc de muncă decent. Pentru băieţii înspăimântaţi, acest bărbat corpolent şi sigur pe el devenea instantaneu un tată provizoriu, care le oferea cel puţin o farfurie de mâncare şi posibilitatea de a dormi sub un acoperiş, fie şi pentru o noapte.

Orgia criminalului…sfâşierea copiilor la gât

Din nefericire, destinul le joacă feste câteodată celor slabi. Copiii lipsiţi de orice ajutor îl urmau ca nişte şoricei pe rivalul flautistului din Hamelin. Odată ajunşi la mansarda din Neustrasse, Haarmann încuia uşa şi, cu ajutorul complicelui său Hans, îi vio*a fără milă pe acei tineri, supunându-i celor mai teribile umilinţe. Atunci se trezea instinctul de prădător al monstrului şi, cu o răceală improprie fiinţelor umane, îi sfâşia nefericitului artera carotidă si traheea cu dinţii. În acest fel feroce, venit parcă din povestirile din vremurile de demult, îşi sfârşeau viaţa victimele măcelarului. În urma muşcăturilor, gâturile erau, practic, sfârtecate. Asta îi producea lui Haarmann cele mai mari plăceri.

Copiii măcelăriţi erau apoi vânduţi drept carne de cal…

După consumarea asasinatului, cei doi asociaţi începeau să taie în bucăţi corpurile inerte, le dezosau cu mare grijă şi puneau măruntaiele şi prada în nişte găleţi pregătite special. De asemenea, încercau să ascundă capetele, pe care le înveleau bine pentru a evita petele neplăcute. Odată terminată treaba, în dimineaţa următoare, Fritz ieşea cu recipientele pline de carne proaspătă şi zemoasă, strigând pe străzile cartierului oferta zilei: „Carne de cal la preţ bun, am carne proaspătă şi ieftină.” Vecinii ieşeau din case, dornici să cumpere acele bucăţi de carne pe cât de proaspete, pe atât de convenabile ca preţ. Fritz vindea marfa respectivă în câteva minute, dedicându-şi restul zilei consumului de alcool în compania amicului său Hans. Seara, o altă pradă, o nouă victimă pentru măcelarul din Hanovra. Cu anii, amantul lui Fritz s-a implicat şi el în petrecere, iar siguranţa acţiunilor lor le-a oferit posibilitatea să-şi aleagă prăzile doar în funcţie de gusturile vestimentare ale celor doi vânători. Nu exista absolut nicio pedeapsă.

Descoperirea macabră din râu

Din fericire, psihopaţii cad întotdeauna. Poate că senzaţia de putere pe care o dobândesc după ce îşi omoară victimele îi împiedică, în timp, să-şi ia măsurile de precauţie cele mai banale şi acest lucru i s-a întâmplat şi lui Haarmann.

În dimineaţa zilei de 17 mai 1924, nişte copii vagabonzi care au descoperit un craniu în timp ce se jucau pe lângă râul Leine, au fugit rapid la poliţie pentru a informa despre descoperirea lor. După ce au inspectat locul, poliţiştii au descoperit mai multe cranii şi oase umane. S-a decis dragarea acelui sector fluvial, iar rezultatele au fost înspăimântătoare: s-au găsit nici mai mult nici mai puţin de cinci sute de oase umane, care, după ce au fost asamblate, păreau să aparţină unui număr de douăzeci şi două sau douăzeci şi trei de schelete de corpuri umane.

Veştile circulau repede prin Hanovra: poliţia căuta un criminal în serie. În curând s-au dezlănţuit speculaţiile şi s-au pus cap la cap iţele acelui caz atât de straniu. Agenţii au întrebat cu insistenţă prin tot cartierul în care locuia Fritz Haarmann. Un inspector şi-a amintit că, în urmă cu câteva luni, un vecin din Neustrasse venise să anunţe faptul că bucăţile de carne cumpărată de la un măcelar local erau, de fapt, bucăţi de carne de om. Însă o scurtă cercetare vizuală a poliţiei a determinat că acea bucată de carne era de porc şi nu de neamţ şi că, de fapt, părea să fie de calitate foarte bună.

Fritz e prins de poliţie

Cercul se strângea în jurul lui Fritz, oasele fuseseră găsite foarte aproape de casa sa. Vecinii au început să povestească ceea ce ştiau, de exemplu, au garantat că l-au văzut pe Fritz în compania multor tineri care urcau cu el în mansarda sa, de asemenea, au spus că, timp de mai multe luni, măcelarul le dăruise un număr destul de mare de oase foarte albe, atât de albe că nu păreau de cal, aşa cum afirma Fritz.

Cercetările poliţiei dădeau rezultate, dar totul s-a precipitat când, pe data de 22 iunie 1924, Haarmann a fost reţinut pentru comportament imoral. Sub acest pretext, agenţii i-au percheziţionat mansarda, căutând probe pentru dosar. În locul acestora, au descoperit vizuina unui psihopat la fel de costeliv ca şi cei pe care îi chinuise. Obiecte personale ale băieţilor, haine pe care încă nu le vânduseră şi, cel mai rău, toţi pereţii impregnaţi de sânge uman, resturi de măruntaie, bucăţi de carne şi oase. Poliţiştii au privit cu gura căscată acea scenă, dar au fost şi mai uimiţi când au găsit nişte împletituri de cârnaţi care păreau să fie realizate manual de către Fritz şi Hans. Totul părea dantesc şi a atins nuanţe tragice după mărturia vampirului.

Într-adevăr, încolţit de investigatori, Fritz a povestit fără rezerve faptele comise. El spunea că o fiinţă necunoscută îi poseda corpul, obligându-l să realizeze tot felul de nebunii şi asasinate. În timp ce comitea oribilele crime, nici măcar nu era conştient de ceea ce se întâmpla. Poliţiştii nu mai pridideau să ia notiţe, redeschizând, între timp, dosarele care cuprindeau cazurile tinerilor dispăruţi. În acei ani, statisticile înregistrau anual dispariţia a sute de copii, ceea ce, ţinând cont de situaţia dramatică din ţară, părea cumva normal, dar îl aveau acum în faţă pe măcelarul din Hanovra şi multe dintre plângerile făcute de părinţii disperaţi la poliţie au început să capete consistenţă.

Între timp, Fritz a mărturisit că a mâncat şi comercializat carne de om. El însuşi prepara cârnaţi pentru consumul propriu, vânzând restul prin vecini. Când s-a aflat acest lucru, în Hanovra a izbucnit scandalul: nimeni nu voia să recunoască faptul că a cumpărat carne sau cârnaţi de la Fritz Haarmann. Cert este că timp de cinci ani, mulţi cetăţeni au savurat extraordinara carne pe care acel măcelar o vindea pentru un preţ atât de mic. Câţiva s-au apărat, spunând că gustul era foarte asemănător cu cel al cărnii de porc şi că de aceea nu au observat nimic ciudat.

Judecata criminalului psihopat

Pe data de 4 decembrie 1924, Fritz Haarmann a fost adus în faţa tribunalului, cazul său fiind studiat de mai mulţi psihiatri marcanţi din oraş. Pe parcursul celor paisprezece zile cât a durat procesul, mai mult de o sută treizeci de martori s-au perindat prin faţa judecătorului. Niciodată nu vom şti câţi copii a ucis măcelarul din Hanovra; la început, a fost acuzat de douăzeci şi şapte de asasinate confirmate, dar însuşi Haarmann a recunoscut, nu fără ezitări, că vio*ase, omorâse şi mâncase între patruzeci şi cincizeci de tineri. Câţiva inspectori credeau chiar că ar putea fi vorba despre mai mult de o sută de victime.

Ziarele au relatat pe îndelete toate detaliile cazului, scandalul zguduind nu doar societatea germană, ci şi întreaga Europă interbelică. În sala de judecată, evocarea detaliilor sângeroase a provocat greaţă şi vomă printre cei prezenţi. Cel mai rău a fost când Haarmann a povestit cu detalii cum sfâşia cu dinţii gâtul tinerilor. Judecătorul, îngrozit de ceea ce asculta, a ordonat ca sala să fie evacuată pentru a continua audierea fără public.

Fritz Haarmann i-a uimit pe toţi încă o dată, când i-a implorat pe magistraţi să-l condamne la moarte. Nici măcar el, consacrat deja ca unul dintre cei mai mari psihopaţi ai istoriei contemporane, nu putea admite să-şi sfârşească viaţa închis într-un ospiciu lugubru. Prefera să moară ghilotinat, încheind, în cele din urmă, o viaţă atât de neagră şi otrăvitoare pentru atâţia inocenţi.

Pe data de 15 aprilie 1925, Fritz Haarmann, măcelarul, căpcăunul şi vampirul din Hanovra, murea decapitat. În ceea ce-l priveşte pe complicele său, Hans Grans, acesta a fost condamnat la privaţiune de libertate pe viaţă, pedeapsa schimbată mai târziu cu doisprezece ani de închisoare.

Ultima dorinţă a acestei presupuse fiinţe umane a fost ca pe mormânt să fie gravat următorul epitaf: „Aici se odihneşte exterminatorul”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.