Johann Goethe, mare filozof şi scriitor german, a fost un practicant francmason. A fost iniţiat la 23 iunie 1780 în Loja „Amalia zu den drei Rosen” din Weimar, deja loja din Frankfurt la care aderase tatal iubitei lui – Lili Schonemann – dorind să-l fi primit printre membri.
În autobiografia sa, Goethe scria mai târziu: „Loja masonică din Frankfurt, respectabilă si solid fondată, căreia eu îi cunoşteam membrii cei mai influenţi, graţie legăturii mele cu Lili, mă invită discret să mă unesc cu ea. Dar, dintr-un sentiment de independenţă care mai târziu mi-a apărut ca o nebunie, nu am acceptat această idee.” La 24 iunie 1781 devine Companion, iar la 2 martie 1782 – Maestru. Iniţierea în Francmasonerie îi permisese să devină el însuşi, după cum chiar el se exprimase.
La 11 februarie 1783 aderă la Ordinul Iluminaţilor, ale cărui idealuri – înţelepciune, forţă, frumuseţe – erau tot masonice. Daniel Beresniak este de părere că „modul simbolic de abordare practicat de Francmasonerie este vizibil în toată opera lui Goethe”. A scris o serie de poezii inspirate din viaţa lojilor, reunite în volumele „Loghe şi Symbolum”. De asemenea, s-a exprimat critic cu privire la unele rătăciri ale Francmasoneriei din timpul său: „Francmasoneria este un stat în stat şi a o introduce acolo unde încă nu există nu este deloc recomandabil”.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025