Francmasoneria, o istorie secretă de două milenii


francmasonerie6Începutul, acum două milenii, în perioada Imperiului Roman

Istoria francmasoneriei este considerată de majoritatea cercetătorilor a debuta în perioada regelui Numa Pompilius, succesorul lui Romulus. Atunci, după tradiţie, constructorii de temple, ziduri de cetate şi monumente erau grupaţi într-o confrerie care se conducea după norme riguroase, bucurându-se de o jurisdicţie anume, ca şi de unele privilegii, printre care scutirea de contribuţii publice.

Aceste confrerii, împărţite în trei grade — ucenici, companioni şi maiştri — se reuneau de regulă seara, după încetarea lucrului, într-o baracă amenajată în apropierea construcţiei, unde se discutau lucrările pentru a doua zi, hotărârile fiind luate prin consens general. Adunările erau conduse de mai marele maiştrilor, fiind precedate de un ceremonial magico-religios, moştenit din perioada cînd numai preoţii se ocupau de amenajarea templelor.

Echerul si cumpana - simbolul initial al francmasoneriei
Echerul si cumpana - simbolul initial al francmasoneriei

Echerul şi cumpăna au fost stabilite drept simboluri ale acestor confrerii cu caracter magic care s-au răspândit de-a lungul secolelor în întregul imperiu, căpătând mereu noi norme şi forme oculte de iniţiere. Confreriile romane de constructori, ajunse în Britania, după anul 43, pentru edificarea de castre, temple, drumuri, poduri, edificii, băi, monumente etc. au fost completate cu localnici, care s-au supus regulilor şi riturilor magice ale acestor asociaţii de zidari.

Francmasoneria în Anglia creştinismului timpuriu

Creştinizarea anglo-saxonilor şi întemeierea primei episcopii la Canterbury, la sfârşitul secolului al VII-lea, aduc modificări în normele confreriilor de constructori, vechile ritualuri ca şi regulile de iniţiere căpătând formule adecvate noii religii dominante, fără ca prin aceasta să se piardă manoperele oculte – semne şi procedee magice, secretul şi ceremonialul iniţierilor etc. — şi nici tradiţiile de solidaritate şi întrajutorare etico-profesională moştenite din antichitatea romană.

După secolul al VII-lea, în confrerii nu mai puteau intra decât oameni liberi, deoarece doar ei se bucurau de privilegiul circulaţiei nestingherite dintr-o localitate într-alta. Cum aceştia erau denumiţi freemason, adică ziua liberi, asociaţiile lor au început a se chema masonerii. Fiecare grupare masonică a căpătat termenul de lojă.

Francmasonii îşi aleg un patron spiritual, pe Sf. Ioan

francmasonerie1Invazia danezilor în Kent, Anglia de est şi Northumbia aduce ruina oraşelor şi a bisericilor, astfel încât, după bătălia de la Edington şi alungarea danezilor din Londra de către Alfred cel Mare, regele Wessex-ului (anul 886), asociaţiile de masoni capătă din nou amploare şi privilegii, datorită cererii masive de construcţii. În anul 925, regele Ethelstan confirmă privilegiile lojilor masonice, dându-le un regulament (Constituţia de la York). În acelaşi timp, constructorii îşi aleg ca patron pe Sfântul Ioan, deoarece sărbătorirea acestuia coincidea cu solstiţiul de vară, moment astronomic celebrat prin ritualuri magice de către membrii confreriilor de zidari încă din antichitate. Drept urmare, masonii vor lua numele de fraţi ai Sfântului Ioan.

Francmasonii devin „cuiburi” pentru reformarea societăţii

Confreriile de zidari „Fraţii Sf. Ioan” se răspândesc acum pe continentul european, căpătând din partea papilor privilegiul de a zidi catedrale, precum şi diploma care le scoteau de sub jurisdicţia locală şi a edictelor regale. Aceste mari avantaje determină pe mulţi oameni de artă şi gânditori să ceară a deveni membri asociaţi ai lojilor masonice, profitând de faptul că legislaţia vremii prevedea obligaţia pentru fiecare burghez de a fi neapărat înscris într-o breaslă. Intrând în lojile masonice, aceştia au adoptat insignele, termenii meseriei de zidar şi s-au supus regulilor de breaslă, cu scopul de a putea dezbate nestingheriţi, în mod secret, în adunările oculte masonice, idei filosofice şi căi de reformare politică a societăţii. Era o ipostază nouă de exteriorizare a unor năzuinţe care, exprimate public, deschis, ar fi fost condamnate atât de autoritatea regală, cât mai ales de Biserica catolică, obsedată de ideea ereziilor pe care le vedea în orice încercare inovatoare.

Fenomenul are ca urmare transformarea unor loji masonice ce activau ca asociaţii de breaslă ale zidarilor într-un fel de cluburi desfăşurând în aparenţă o activitate declarată de cercetare a naturii, dar având, în secret, o serie de ţeluri politice şi sociale.

Lojile masonice decapitate de Biserica Catolică

Către secolul al XV-lea, lojile masonice încep să se destrame, persecutate sângeros de catolicism sub acuzaţia de propovăduire a ereziei şi schismei în Biserică. Drept urmare, construcţiile unor impunătoare catedrale şi edificii laice stagnează. În fine, reforma lui Luther din secolul al XVI-lea dă o nouă lovitură corporaţiilor masonice, care se descompun în toată Europa, cu excepţia celor din insulele britanice.

francmasonerie2Prima acţiune politică de succes a masoneriei: înscăunarea lui Carol al II-lea după moartea lui Cromwell

Decapitarea regelui Carol I (1649) provoacă reactivarea puternică a masonilor din Anglia şi Scoţia care, în secret, au hotărât să restabilească tronul şi totodată să submineze autoritatea lui Cromwell, dând conspirativ francmasoneriei un caracter prin excelenţă politic şi organizînd-o pe mai multe grade. Acţiunile aşa-zişilor masoni acceptaţi, adică a acelor membri ai confreriilor care nu erau arhitecţi sau constructori, au ca rezultat proclamarea lui Carol al II-lea ca rege al Angliei (29 mai 1660) şi batjocorirea mormintelor lui Cromwell şi Ireton.

După 1660, francmasoneria se transformă definitiv din confrerie profesională în societate ocultă

Carol al II-lea, primit mason în timpul exilului, îşi va arăta, recunoştinţa faţă de loji, acordându-le graţie şi onoruri, prin el masoneria primind de atunci şi denumirea de „Arta regală”, deoarece contribuise în mod special la restaurarea tronului. Acesta poate fi socotit momentul în care masoneria s-a transformat integral într-o societate ocultă cu caracter strict politic, părăsind definitiv vechiul ei caracter de confrerie profesională.

Crucea de trandafiri, prima organizaţie ocultă masonică cu caracter ocult

Crucea de trandafiri
Crucea de trandafiri

La începutul secolului al XVII-lea, masoneria se transformă în organizaţie politică cu caracter internaţional. Evenimentul, pentru care există unele atestări documentare, s-ar fi petrecut în anul 1616, fiind marcat de aşa-zisa iniţiativă a alchimistului Valentin Andreea de a da masoneriei denumirea de „Crucea de trandafiri”. După toate aparenţele acest nume reprezintă o alegorie, în concepţia masonilor crucea fiind simbolul unirii sacre, iar trandafirul cel al discreţiei, al tainei, crucea de trandafiri având deci sensul de „confrerie sacră a tăcerii”.

Cert este că, în Europa occidentală, zguduită de lupte şi de abuzurile catolicismului se vorbea mult şi cu oarecare teamă despre organizaţia secretă care publicase deja, în 1623, un manifest adresat nobilimii şi savanţilor. În manifest se vădeşte caracterul protestatar, anticatolic, cu nuanţă luterană şi antipapal, de esenţă germană. Foarte probabil, „Crucea de trandafiri” este totuşi o operă colectivă, creată treptat, în timp, al cărei apogeu pare a fi marcat în secolul al XVII-lea, când gruparea secretă capătă un rol vădit anticatolic şi politic subversiv, păstrând însă toate caracterele sale oculte şi ritualurile de factură magică inspirate din credinţe şi superstiţii orientale, în special egiptene şi ebraice.

Secta iluminaţilor şi filozoful Swedenborg

E. Swedenborg (1688-1772), francmason suedez
E. Swedenborg (1688-1772), francmason suedez

În secolul al XVIII-lea apare o nouă grupare cu caracter ocult, aşa-zisa „Sectă a iluminaţilor”, care reunea teosofi, cabalişti şi aristocraţi. Într-un volum intitulat Eseu asupra Sectei iluminaţilor, Luchet enumera peste treizeci de prinţi şi capete încoronate, membri ai acestei organizaţii cu caracter de magie.

Printre figurile marcante ale aşa-zişilor iluminaţi, cu veleităţi de întemeietori / de secte oculte, a fost şi suedezul Emmanuel Swedenborg (1688—1772). Fecund autor de literatură mistică, el a grupat, la un moment dat, admiratori ai săi din Anglia şi S.U.A., organizând loji cu caracter ocult, care trebuiau să se transforme într-o Biserică swedenborgiană, a cărei doctrină era cunoaşterea nemijlocită a esenţei supranaturalului, prin intermediul unei iluminări sau al unei anumite intuiţii.

Sainte Parole, un alt grup iluminat

Un alt grup ocultist a fost întemeiat spre sfârşitul secolului al XVIII-lea de către Dom Pernetti, la Avignon. Dom Pernetti, figură tipică de aventurier, călugărit în tinereţe, a părăsit Ordinul benedictinilor, spre a-l însoţi pe navigatorul Louis Antoine de Bougainville, la bordul corăbiei „Boudeuse”, în acel memorabil voiaj în jurul lumii (1766—1769). Grupul denumit „Sainte Parole” era alcătuit din „iluminaţi”, în majoritate nobili, care practicau magia, cabala şi alchimia.

Loja Iluminaţilor şi „lampa divină” din tavan

La Copenhaga se dezvoltă în aceeaşi perioadă „Loja iluminaţilor” condusă de Carol de Hessa, a cărei activitate era asemănătoare cu a unui oracol. Adunările lojei aveau loc periodic, incluzînd un ceremonial inspirat din cele ale preoţilor antici ai templelor lui Apollo. În tavanul sălii de reuniuni se afla o lampă care sugera Soarele. Uitîndu-se la ea, membrii lojei puneau diferite întrebări, astfel alcătuite încât răspunsurile să fie „da” sau „nu”. Afirmaţia era prezentată printr-o puternică şi persistentă iluminare a lămpii. Negaţia se traducea printr-o lumină slabă, intermitentă. Sigur, acesta era un procedeu secret de influenţare a conştiinţei, cunoscut doar de câţiva iniţiaţi, având ca scop realizarea planurilor lor oculte prin intermediul membrilor lojii, în majoritatea persoane cu responsabilităţi publice.

Lavater, „Dumnezeu pe Pământ”

Johann Lavater (1741-1801), francmason elvetian
Johann Lavater (1741-1801), francmason elvetian

Unul dintre cei care cunoşteau „secretul” lămpii divinatoare (în realitate un simplu bec cu gaz de cărbune, a cărui luminozitate putea fi reglată de la distanţă, prin mărirea sau micşorarea debitului combustibilului) a fost pastorul protestant Lavater, el însuşi precursor al metodei de ghicit prin analizarea fizionomiei umane (fizionomistică). Lavater întreţinea o vastă corespondenţă cu capete încoronate, şefi de guverne şi alte persoane cu mare influenţă, sfaturile sale de ordin politic fiind, de regulă, urmate cu docilitate. Cât de puternică era forţa lui Lavater o ilustrează Mirabeau : „Am văzut, scrie marele om politic francez, depeşe ale lui Lavater adresate către suverani, sub acest protocol «dragul meu !» Am văzut suverani răspunzându-i, admirîndu-l, ascultându-l, devenind tributarii lui! Am văzut partizanii săi care-l considerau ca pe un Dumnezeu pe pământ”.

Martiniştii, alt ordin masonic secret

În 1754, Martinez de Pasqualli a fondat în Franţa un ordin masonic particular, denumit „Aleşii Cohen” (Elus Cohen), având ca loji mai importante pe cele ale iluminaţilor de la Avignon, ale alchimiştilor de la Philateles şi ale „Academiei veritabililor masoni” din Montpellier. În activitatea martiniştilor, studiul şi practica magiei juca un rol important. Pasqualli şi principalii săi discipoli, Willermoz, Claude de Saint Martin, au întreţinut o vastă corespondenţă, care permite astăzi reconstituirea doctrinei ritului, şi un amestec de magie, indicaţii mistice şi practici de vindecare a bolilor prin aşa-zisul magnetism animal.

În general, martinismul era inspirat de lucrările lui Swedenborg, ritualul magic avînd dorinţa de a-şi dezvolta în ei acuităţi misterioase „adormite”, capabile a-i pune în legătură cu spiritele şi, pe această cale, de a afla viitorul. Spre deosebire de masonii obişnuiţi, care întreţineau ritualurile magice clasice ale lojilor, martiniştii se reuneau în şedinţe spre a invoca spiritele, având credinţa în mântuirea sufletelor şi obiectelor. Ceremonialul ritual avea loc în interiorul unui cerc magic, marcat de lumânări aprinse, în centrul acestui spaţiu fiind arse tămâie, şi mac de grădină, cuişoare şi scorţişoară, ceea ce crea o atmosferă propice declanşării de stări psihice anormale”.

Ceremoniile de iniţiere aveau, de asemenea, un aspect bizar, fiind inspirate de teoriile swedenborgiene şi mesmeriene. Astfel, candidatul trebuia să ţină un anumit regim alimentar, postând în zile stabilite prin calculul astrologic, să recite în fiecare dimineaţă aşa-zisul „Oficiu al Sfântului Spirit”. După îndeplinirea acestor formalităţi prealabile, novicele se prezenta în plenul lojii, îmbrăcat în negru, dar fără a avea nimic metalic asupra sa, nici chiar un simplu ac. El trasa în jurul său un cerc, spunea cuvintele magice „Rap, lob, Oz, Fa”, indicând cele patru puncte cardinale, aprindea lumânările din jurul cercului magic şi produsele puternic mirositoare din centrul acestuia, după care pronunţa solemn o anume frază rituală. Ceremonia se încheia, prin stingerea, pe rând a lumânărilor de către novice şi prosternarea acestuia pe duşumea, cu faţa în jos şi braţele întinse lateral, închipuind o cruce.

Martiniştii se recunoşteau după bijuteriile magice pe care le purtau, ca şi după preocupările lor oculte. Ritul masonic martinist a cunoscut o largă extindere, influenţând mult ceremonialurile francmasoneriei moderne. El a avut continuu aderenţi recrutaţi din rîndul marii nobilimi, politicienilor, literaţilor, pregătind noi adepţi care promiteau să ocupe locuri de frunte în societate.

În tot cursul secolului al XVIII-lea, plin de frământări politice, sociale şi economice, care au culminat cu Revoluţia franceză, sectele de tip ocult, masonice, se vor dezvolta necontenit, mai ales în Franţa, Germania, Austria si Rusia, având ca centru Parisul, de unde emanau ideile doctrinale şi formele rituale. Francmasoneria a inspirat crearea unor asociaţii reacţionare cu caracter secret în secolele XIX şi XX, care şi-au propus de asemenea ţeluri politice. Printre acestea se numără „Ku-Klux-Klan”, „Grupul Bildeberg”, „CFR”, „Propaganda 2” şi multe altele.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO