Cărţile sibilice, cărţile profetice despre destinul Imperiului Roman
Este binecunoscut faptul că în viaţa Romei antice, practicanţii oracolelor erau asociaţi în congregaţii şi confrerii diferite, în care un loc aparte îl ocupau augurii şi sibilele, preotesele apolinice, iar istoria consemnează că Sibila din Cumae i-a vândut regelui Tarquinius Superbus un număr de nouă papirusuri, ce cuprindea istoria viitoare a Imperiului Roman. Conform legendei, în cele nouă suluri de papirus erau înscrise atât destinul poporului roman, cât şi sfaturile care trebuiau neapărat urmate pentru ca acest destin să se poată înfăptui. Din păcate, nu se poate şti dacă acestea nu erau cumva chiar planurile de dezvoltare ale imperiului, planuri ce urmau să fie puse în aplicare pe căi oculte, deoarece sulurile, ca şi multe altele asemănătoare, au fost distruse în totalitate după ce şi-au îndeplinit rolul.
Drept plată pentru cele nouă volume, ea i-a cerut regelui 300 de filipi de aur, o sumă considerabilă pentru acele timpuri. Neîncrezător în valoarea sulurilor, regele a refuzat să plătească acel preţ impresionant, drept care Sibila a ars în faţa lui trei din cele nouă suluri, cerându-i apoi tot 300 de filipi pentru cele şase care mai rămăseseră. Tarquinius a refuzat şi de data asta, aşa că apriga ofertantă a mai ars trei suluri şi a cerut iarăşi acelaşi preţ de mai înainte pentru ultimele trei care mai rămăseseră.
Impresionat la gândul că cele trei suluri reprezentau poate o valoare, Tarquinius s-a decis, în sfârşit, şi a plătit cei 300 de filipi pentru cele trei suluri, în loc să fi făcut asta de la început şi să fi pus mâna, dacă ar fi fost om chibzuit, pe toate nouă.
În anul 671 de la întemeierea Romei, în timpul dictaturii lui Sylla, Capitoliul a fost distrus de un incendiu de mari proporţii, în urma căruia preţioasele manuscrise au pierit iară urmă, astfel încât poate fi considerată încheiată chestiunea autenticităţii oricărui document prezentat astăzi ca atare. După şase ani, Senatul a numit o comisie formată din trei foarte erudiţi senatori, care a avut ca sarcină să reconstituie, din memoria diverşilor cititori, conţinutul celor trei volume, în condiţiile unei cât mai mari fidelităţi. În acelaşi timp, Senatul hotărâse şi reconstituirea altor texte pierite în flăcări, numai că toate acestea au suferit modificări substanţiale mai târziu, din porunca lui Octavianus Augustus, care a hotărât arderea a circa 2000 de suluri care nu cuprindeau modificările aduse de el.
Cât despre cele trei cărţi, zise sibilice, acestea au fost bine retuşate şi aşezate la picioarele statuii lui Apollo Palatinul. Şi nu numai atât: generalul Flavius Stilicon, vandal de origine, se pare că a distrus aceste oracole, ca să ruineze de-a binelea Roma, răpindu-i această chezăşie a veşniciei ei. Dacă acest fapt este adevărat, atunci este cert că ceea ce ni se prezintă astăzi sub numele de Cărţile sibilice a suferit prea multe falsificări ca să mai fi rămas ceva autentic în ele.
Este binecunoscut faptul că în viaţa Romei antice, practicanţii oracolelor erau asociaţi în congregaţii şi confrerii diferite, în care un loc aparte îl ocupau augurii şi sibilele, preotesele apolinice, iar istoria consemnează că Sibila din Cumae i-a vândut regelui Tarquinius Superbus un număr de nouă papirusuri, ce cuprindea istoria viitoare a Imperiului Roman. Conform legendei, în cele nouă suluri de papirus erau înscrise atât destinul poporului roman, cât şi sfaturile care trebuiau neapărat urmate pentru ca acest destin să se poată înfăptui. Din păcate, nu se poate şti dacă acestea nu erau cumva chiar planurile de dezvoltare ale imperiului, planuri ce urmau să fie puse în aplicare pe căi oculte, deoarece sulurile, ca şi multe altele asemănătoare, au fost distruse în totalitate după ce şi-au îndeplinit rolul.
