Cât de adevărate sunt profeţiile biblice despre cifra 1260?

16.479 vizualizari

Apocalipsa lui Ioan 2Biblia ascunde multe profeţii, care mai de care mai interesante. Dar nu numai profeţii, ci şi simboluri, numere şi cifre. O cifră care a făcut foarte multă vâlvă este 666, considerată ca fiind „cifra diavolului”. Dar mai sunt şi altele…ca 1.260. Să vedem unde este el întâlnit în Biblie şi ce semnificaţie are.

1260 apare în Vechiul Testament

Daniel 7:25: „Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme„.

Daniel 12:7: „Şi am ascultat pe bărbatul cel îmbrăcat în veşminte de in care stătea deasupra apelor fluviului şi el şi-a ridicat dreapta şi stânga lui către ceruri şi a jurat pe Cel ce este viu în veci: „Va mai ţine o vreme; vremuri şi jumătate de vreme, iar când se va isprăvi de sfărâmat puterea poporului celui sfânt, atunci vor lua sfârşit toate acestea””.

Să facem un mic calcul. Dacă vom considera „o vreme” un an de zile, „vremuri” doi ani de zile şi „jumătate de vreme” ca jumătate de an, iar anul are 360 de zile, atunci cei 3 ani şi jumătate vor avea: 3,5 x 360 = 1.260 de zile.

1260 apare şi în Apocalipsa lui Ioan

Trecem mai departe la Apocalipsa lui Ioan, unde vom întâlni aceeaşi cifră 1.260:

Apocalipsa lui Ioan 11:2: „Iar curtea cea din afară a templului, scoate-o din socoteală şi n-o măsura, pentru că a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare cetatea sfântă patruzeci şi două de luni„.

Aşadar cele 42 de luni, a câte 30 de zile fiecare lună, reiese 1.260 de zile.

Apocalipsa lui Ioan 11:3: „Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile„.

Din textul de mai sus, se vorbeşte foarte clar de numărul 1.260.

Apocalipsa lui Ioan 12: 6: „Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile„.

Iarăşi, apare 1.260 de zile.

Apocalipsa lui Ioan 12:4: „Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa şarpelui”.

Vezi explicaţia de la începutul articolului despre „o vreme”, „vremuri” şi „jumătate de vreme”, care adunate dau 1.260 de zile.

Apocalipsa lui Ioan 13:5: „Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni„.

42 de luni x 30 de zile = 1.260 zile.

1260 zile s-au transformat în 1260 de ani

Cele 1.260 de zile sunt adesea percepute ca fiind şi 1.260 de ani. Acest număr 1.260 este recunoscut de către evrei, cu mult înainte de Hristos. Evreii au identificat şi cele 4 bestii ale lui Daniel: Babilonul, Persia, Grecia şi Roma. Călugărul Ioachim a fost primul în istorie care, în 1190, a aplicat principiul zi/an la cele 1.260 de zile şi astfel a apărut convingerea printre reformatorii creştini că aceste 1.260 de zile/ani aparţin pontificatului Bisericii Catolice.

Walter Brute, un învăţat galez din sec.14 credea că femeia din Apocalipsa lui Ioan 12:4 era adevărata Biserică care a „zburat” în Marea Britanie şi care menţine adevărata credinţă timp de 1.260 de zile. El a adoptat principiul an-zi pentru toate perioadele profetice. Cei 1260 de ani erau perioadele de persecuţie papală, la fel cum cele 10 zile/ani reprezentau persecuţiile diocleţiene (aşa cum apar ele în Apocalipsa lui Ioan 2:10).

Protestanţii consideră Anticristul ca fiind Biserica Catolică ce va domni 1260 de ani

John Napier (1550-1617) care a fost un mare matematician scoţian, devotat protestanţilor, a scris despre Apocalipsa lui Ioan:

„Cele 42 de luni, cele 1.260 de zile, o vreme, vremurile şi jumătate de vreme menţionate în Daniel şi în Apocalipsa lui Ioan, se referă la unul şi acelaşi număr şi se referă la faptul că Biserica lui Hristos a fugit în pustie (…) şi târfa, care apare în Apocalipsă ca fiind Babilonul, nu reprezintă de fapt Babilonul, ci Roma. Acolo este regatul apostatic, unde domneşte Anticristul, şi pe care Sf. Pavel îl denumeşte omul tuturor păcatelor.”

Toţi protestanţii au atribuit cele 1260 zile/ani dominaţiei papalităţii. Ei au variat datele de început şi de sfârşit, şi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea datele au fost fixate în intervalul 538-1798.

Ce reprezenta anul 538 ca dată de început a profeţiei? Citim din Edward King (1735-1807) care scria:

„Nu reprezintă oare puterea papală de la Roma, care a fost atât de îngrozitoare, semnul sfârşitului? Nu ni s-a spus de către profeţiile sfinte că acest sfârşit va avea loc după 1.260 de ani? Şi nu ni s-a spus de Daniel că acest sfârşit va avea loc după o vreme, vremuri şi jumătate de vreme, care dă exact aceeaşi cifră? Şi acum să înţelegem că acest sfârşit este dat de anul 1798. Şi exact cu 1.260 de ani în urmă, la începutul anului 538, Belizarius pune capăt existenţei Imperiului Roman. El a intrat victorios în Roma, în numele lui Iustinian, împăratul Imperiului Roman de Răsărit; şi astfel, în Roma nu mai exista nicio putere, cu excepţia puterii ecleziastice exercitate de Vatican”.

David Simpson (1745-1799), un alt teolog protestant scria la fel:

„Nu-i aşa că-i remarcabil faptul că, pentru a confirma puterea profeţiilor Scripturii, în 1798 se împlinesc exact 1.260 de ani de când Belizarius a pus capăt existenţei Imperiului Roman, lăsând nicio putere în Roma decât cea a papei? Mai citiţi încă o dată aceste profeţii biblice, deschideţi-vă ochii”.

Ce s-a întâmplat cu adevărat în anul 538?

Anul 538 marchează stabilirea codului roman a lui Iustinian în Roma, oraş care a devenit sub controlul papalităţii. Împăratul Iustinian (527-565) al Imperiului Roman de Răsărit îşi avea capitala la Constantinopol. El a hotărât să creeze un cod de legi pentru Roma, aşa-zisul cod roman a lui Iustinian. Împăratul a angajat un jurist renumit, pe Tribonian, care, cu ajutorul a altor 16 jurişti, a strâns toate legile care guvernau Roma de-a lungul secolelor, şi le-a reunit sub un singur cod.

Iustinian credea că statul laic nu are decât misiunea de a menţine şi proteja credinţa creştină şi Sfânta Biserică Catolică şi Apostolică. Printr-un edict, împăratul obliga toţi locuitorii imperiului să treacă la religia creştină, altfel erau declaraţi ca infami, şi excluşi din viaţa civilă şi militară, iar averile lor confiscate. De asemenea, Iustinian îl recunoaşte pe papă drept „şeful tuturor bisericilor”, iar acest lucru a fost introdus în codul iustinian.  Aşadar, anul 538 marchează efectiv dominaţia papalităţii în Roma şi în întreaga Italie, nu doar pe plan spiritual, ci şi lumesc.

Dar 538 + 1260 = 1798.

Ce s-a întâmplat în 1798?

În 1798, toată Europa începea să devină sub controlul şi sub influenţa împăratului Napoleon. Acesta, luând controlul şi asupra Romei, a pus capăt codului iustinian, vechi de 1.260 de an, şi a instituit un alt cod, denumit codul napoleonic. Prin acest nou cod, papalitatea îşi pierdea orice putere de control asupra teritoriilor sale. Astfel, Legea nr.8 din 15 februarie 1798 suna: „În consecinţă, toate actele emise de vechea guvernare a Papalităţii sunt suprimate, iar Papa nu va mai exercita nicio funcţie”. Totodată, Napoleon i-a pus pe picior de egalitate pe protestanţi cu romano-catolici; astfel, în istorie se marchează naşterea unei noi ere. Dominaţia Bisericii Catolice, prin intermediul monarhilor şi aristocraţilor s-a terminat. Se naşte o nouă epocă, pe baze democratice. În 1798, Biserica Catolică şi-a pierdut definitiv poziţia sa supremă în stat.

Astfel, ţinând cont de toate acestea, se poate spune că s-a împlinit profeţia biblică în anul 1798?