Să citim puţin din Pomponius Mela, un autor latin al primului secol de după Hristos:
„Egiptenii se mândresc că sunt cel mai vechi popor de pe Pământ. În analele lor autentice se povesteşte faptul că, în cursul existenţei lor, cursul stelelor şi-a schimbat direcţia de patru ori, iar Soarele a apus de două ori, în direcţia în care azi răsare”.
În cea de a doua carte a istoriei sale, marele istoric antic Herodot povesteşte despre conversaţia avută cu preoţii egipteni, în timpul celei de a doua jumătăţi a secolului V î.Hr. Preoţii i-au spus faptul că istoria lor acoperă 341 de generaţii; Herodot a calculat că trei generaţii înseamnă un secol, ceea ce semnifică aproximativ 11.000 de ani. Preoţii i-au spus că de patru ori în această perioadă Soarele a răsărit invers faţă de cum e acum: de două ori, el a răsărit de unde acum apune, iar de două ori, el a apus unde acum răsare.
Ce semnifică acest lucru, din punct de vedere astronomic? Faptul că Pământul şi-a schimbat rotaţia! Din ce cauză? S-a datorat cumva unui corp ceresc imens care a trecut în apropierea sa!?
Intresant e faptul că şi în Biblie se vorbeşte de un fenomen astronomic asemănător:
„Pentru aceasta voi prăbuşi cerurile; şi pământul se va clătina din locul lui” (Isaia 13:13)
„Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este”. (Apocalipsa 21:1)
Aşadar, ce evenimente catastrofale au avut loc în vremuri trecute, de Pământul „s-a clătinat” şi „a devenit unul nou”?











