Site de secrete, stiinta si metafizica

“Robinson Crusoe” s-a bazat pe extraordinarele aventuri ale unui scoţian

1 37

Romanul cel mai important al lui Defoe, “Robinson Crusoe”, s-a bazat până la un punct pe extraordinarele aventuri ale unui contemporan, Alexander Selkirk, a cărui dramatică supravieţuire a fost relatată de Woodes Rogers în “O călătorie pe mare în jurul lumii”.

Selkirk, al şaptelea fiu al unui cizmar scoţian, a preferat să fugă pe mare decât să înfrunte acuzaţia de comportament indecent în biserică. La sfârşitul anului 1704 naviga într-o flotilă aflată sub comanda lui William Dampier. Din motive necunoscute, Selkirk ajunge într-un conflict atât de acut cu căpitanul vasului său, încât cere să fie debarcat pe o insulă pustie din arhipelagul Juan Fernandez, în apropiere de coasta statului Chile.

Înainte că vaporul să plece, se răzgândeşte şi implora să fie luat înapoi, dar superiorul îl refuză. Următorii patru ani, scoţianul abandonat supravieţuieşte singur, ajutat doar de strictul necesar care încăpuse într-o ladă de marinar. Asta însemna câteva haine, ceva mâncare, jumătate de kilogram de tutun, o muschetă, un ceainic, un topor şi un cuţit. Spre frustrarea lui, pesemne, mai avea instrumente şi manuale de navigaţie. Conform mărturisirii sale, îi rămăsese şi Biblia, care avea să devină cea mai preţioasă comoară a neîntreruptei lui singurătăţi. Crusoe avea şi el lucruri asemănătoare, cu ajutorul cărora a reuşit să înjghebe o plută şi să mai aducă alte lucruri de pe vasul naufragiat – inclusiv trei Biblii. Citea Scripturile cu mare atenţie, gândindu-se la cât de mult mai avea de stat.

La fel ca şi Crusoe, Selkrik a găsit izvoare cu apă bună de băut şi capre sălbatice. Avea în plus porci şi găini, care se adăugau hranei compuse din peşte şi fructe exotice. Deşi apăsat de singurătatea izolării, puternicul aventurier a izbutit să-şi improvizeze haine din piei de capră, folosind un cui vechi în loc de ac. Din resturi de ciorapi şi o bucată de pânză şi-a făcut o cămaşă nouă. Şi, la fel ca replica lui literară, Selkrik îşi construia încăperi de dormit şi de gătit şi învaţă să aprindă focul frecând una de alta două bucăţi de lemn de pin.

A fost salvat la începutul lui 1709 de către Rogers, care conducea o expediţie în Mările Sudului, avându-l pe Dampier ca navigator. Rogers s-a împrietenit cu Selkrik şi mai târziu i-a oferit comanda unui vas capturat, The Increase. Curajosul scoţian a murit pe mare în 1721, dar înainte – ori de câte ori petrecea ceva vreme în ţara natală – prietenii îl găseau profund schimbat. Se spunea că şi-ar fi făcut o hrubă ca să-şi poată petrece ore lungi în meditaţie solitară, parcă regretând plecarea de pe izolata insuliţă din Pacific.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie