Extratereştrii vor să aterizeze deasupra Casei Poporului? Nu! Un simplu efect de lens flare şi atât!


Românii tind să devină patetici…dar nu se lasă mai prejos nici britanicii. Cum altfel aş putea să caracterizez „poza care a făcut senzaţie pe Internet”, cea în care ar apare un OZN deasupra Casei Poporului? Nu cunoaşteţi ştirea încă? Citiţi de pe antena 1.ro:

„Palatul Parlamentului aduce cu Casa Albă în plin atac extraterestru. Iar dovada stă o imagine surprinsă de un fotograf român. Poza, publicată în Anglia, face acum furori pe Internet unde se vorbeşte, mai în glumă, mai în serios, despre un OZN surprins în timp ce planează deasupra aleşilor noştri.

Lumini ciudate deasupra Bucureştiului s-au mai văzut. Dar niciuna la fel ca aceasta. Arata de parcă o rază laser ţinteşte Palatul Parlamentului, iar imaginea pare desprinsă din filmul Ziua Independenţei. E drept, Casa Albă nu a rezistat în faţa ciudatei raze.

Autorul fotografiei, Cosmin Gârleşteanu, a povestit, pentru Daily Mail, că a surprins imaginea la începutul lunii februarie. Apoi a postat-o pe internet, unde imediat a început dezbaterea. Este un OZN sau doar un joc de lumini? Că extratereştrii survolează capitala este o teorie lansată chiar luna trecută, de când pe internet au apărut aceste imagini cu trei lumini inexplicabile apărute pe cer.”

Da, articolul a apărut chiar şi în Daily Mail. Dar e cu adevărat ridicol a susţine faptul că ceea ce se vede sus, ca o sferă verde, ar fi un …OZN! Oameni buni, ăla e clar efect de „lens flare!” Se văd mai multe efecte de lens pe fotografie…aşa că să lăsm extratereştrii în pace să se odihnească. Nu ştiţi ce e ăla un lens flare? E, de fapt, o reflexie a razelor de lumină prin interiorul aparatului de fotografiat sau filmat sau prin interiorul obiectivului (de pe o lentilă pe alta), creând tot felul de forme ciudate, vizibile pe imagine. Vreţi să vedeţi un efect de lens-flare? Priviţi imaginea de mai jos:

Vi se pare că în această imagine extratereştrii trag cu o rază laser verde din cer? Nuuu! E efect de lens flare. Iar dacă domnii de la Daily Mail vroiau să fie cu adevărat credibili, ar fi venit cu o înregistrare video, unde puteam vedea mii de cadre, care le puteam analiza cu atenţie, nu cu o simplă fotografie, de unde putem trage foarte uşor concluzia că extratereştrii ar ateriza pe Palatul Parlamentului. Absolut penibil…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO