O englezoaică, Bea, tânăra mamă şi gospodină din Lancashire, susţine că într-o noapte a fost răpită de extratereştri. Ea a aflat acest lucru, după efectuarea unei hipnoze. În cursul hipnozei au ieşit la iveală câteva detalii, inclusiv unul care se referea la folosirea unui instrument introdus în corpul lui Bea: „Iau ceva din mine…“.
Extratereştrii i-ar fi spus femeii că ei nu erau decât cercetători şi că nu voiau decât să realizeze un experiment. I-au spus că „vor să scoată ceva din mine, ca să facă ceva similar cu familiile noastre… Au luat acel ceva, ca să creeze o familie… Vor să se reproducă, acolo“. Din toate acestea reieşea, se pare că extratereştrii încearcă să reproducă fiinţele umane, pe planeta lor, folosind materialul lor genetic combinat cu al nostru, deoarece locuitorii planetei lor au devenit sterili.
Este fascinant cum această idee revine mereu în rândul cazurilor de răpire extraterestră. O femeie din Finlanda susţinea în 1980 că, după o răpire de genul acesta, extratereştrii i-ar fi spus că ei nu pot „concepe copii“; doamnei Aveley i s-a spus în 1974 de către aceiaşi extratereştri că „voi sunteţi copiii noştri” (ca participanţi la un program pe termen lung), iar unui alt martor i s-a zis că experimentele medicale ale extratereştrilor erau realizate pentru a afla dacă era posibilă folosirea ADN-ului pământean la crearea unui fel de copil-extraterestru.
Corinne, o tânără din Birmingham, a avut anumite întâmplări ciudate pentru prima dată la vârsta de un an şi şase luni. Amintirile ei sunt foarte vii, fapt care nu trebuie să ne surprindă. Îşi trezea familia în miez de noapte, ţipând speriată că a văzut un omuleţ holbându-se la ea pe fereastră. În copilărie visa o faţă albă, cu ochi negri ca tăciunele şi gura mică. Era, într-un fel, o fiinţă cunoscută, dar ea nu înţelegea de ce. Pe măsură ce a crescut, trăirile ei supranaturale au devenit mai complexe. I s-a întâmplat adesea să creadă că şi-a părăsit corpul, iar de câteva ori a adormit atât de profund, încât părinţii ei au crezut că a murit. Într-unul din vise, ea dădea naştere unui copil bizar, extrem de inteligent. Avea pielea ridată, păr puţin şi trăsături groteşti. Creaturile pe care le-a văzut de atâtea ori îi spuneau că trebuie să aibă grijă de acest copil — care este un hibrid între o fiinţă umană şi una extraterestră — pentru că ei trebuie să vadă ce reacţie emoţională umană are ea în perioada în care copilul creşte.
Într-un alt caz australian, investigat de Ray Brooke şi Keith Basterfield, o femeie cam de 30 de ani din Adelaide a povestit că a fost victima unei serii de experimente petrecute într-o cameră ciudată. În ultimul experiment, care a avut loc în 1989, ea a văzut fiinţe slabe, cu pielea cenuşie şi capul lipsit de păr, cu ochi de un albastru închis, migdalaţi. Una din aceste creaturi era femeie şi ţinea în braţe un copil pe care i l-a întins. Extratereştrii i-au cerut mai apoi să-l ţină la piept şi să-l alăpteze. Faptul pare să intereseze pe majoritatea extratereştrilor.
Conform unor ufologi, ar avea loc următorul scenariu: femeile sunt răpite pentru prima dată în prima copilărie de către extartereştri şi selecţionate pentru studii ulterioare. Uneori trec prin experienţa cu jucăriile paranormale sau prin alte fenomene supranaturale plăcute, menite să le pregătească pentru întâmplările mai traumatizante care vor urma. După pubertate, ele sunt răpite şi supuse unor examene ginecologice, iar când ajung la maturitate se*uală, probabil între 18-25 de ani, li se iau probe ovariene.
Etapa următoare ar însemna fecundarea acestor probe ovariene şi modificarea din punct de vedere genetic de către oamenii de ştiinţă extratereştri, care încearcă să creeze un copil hibrid. Este posibil ca şi o ştructură ADN extraterestră să fie adăugată. Rezultatul este reimplantat în uterul femeii, după care ea constată pe neaşteptate că este gravidă. Acest proces poate avea loc în diferite variante, dar teama de a da naştere unui copil extraterestru este prezentă mereu, însoţită de visul despre copilul înţelept. După un timp, de obicei când fătul are 3-4 luni, femeia îşi dă seama că nu mai este gravidă, iar diagnosticul este de avort spontan. De fapt, acum a avut loc încă o răpire, în timpul căreia fătul a fost scos, iar pe cearşaf au rămas urme de sânge.
Nu se ştie exact ce i se întâmplă ulterior copilului, dar unii martori cred că este crescut de extratereştri, până la maturitate, în mediul din care vin aceştia…