Enigma morţii lui Shakespeare: ucis de ginerele său sau mort din cauza bolii

3.151 vizualizari

shakespeare-4Despre moartea lui Shakespeare, genialul scriitor englez, există mai multe teorii, dintre care vom prezenta în acest articol 3 teorii:

1) Din cauza sifilisului contractat. Această teorie este cel mai făţiş susţinută de Katherine Duncan-Jones, în cartea sa Ungentle Shakespeare: Scenes from a Life (2001). Ea scrie că atât Troilus şi Cresida, cât şi Sonetele lui Shakespeare se încheie cu imagini vizuale tulburătoare, cu căzi de asudat şi infecţii venerice. Privite în legătură cu gesturile repetate de retrospecţie şi de bun-rămas din opera târzie, aceste imagini par a susţine o supoziţie conform căreia vizitele lui Shakespeare în Turnbull Street – unde colaboratorul său la Pericle George Wilkins ţinea un han dublat de un bordel – „i-au lăsat o nedorită moştenire de infecţie, sau, cel puţin, e posibil ca el să fi crezut că s-a întîmplat aşa”.

Dar aceste dovezi sunt şubrede. Nu este obligatoriu ca scriitorul să aibă experienţe personale în legătură cu subiectul despre care scrie; „vizitele în Turnbull Street” nu sunt documentate; iar sonetele tipărite la sfîrşitul colecţiei sunt cele care se bazează cel mai mult pe altă provenineţă, avându-şi originea în surse greceşti; şi nici nu sunt atît de clar preocupate de boala venerică precum insinuează Duncan-Jones.

2) Din cauza febrei tifoide. Teoria este posibil să se bazeze pe afirmaţia reverendului John Ward, vicar în Straford-upon-Avon în 1662, conform căreia „Shakespeare, Drayton şi Jonson s-au întîlnit la o agapă şi se pare că au băut cam prea mult, pentru că Shakespeare a murit de febră, contractată cu acest prilej”. Mult mai târziu, E.I. Fripp, o mare autoritate în materie de acte înregistrate în Stratford, brodând pe marginea acestei informaţii, a scris că „Shakespeare s-a dovedit a fi, sau a devenit, victima unei maladii, probabil febră tifoidă, care l-a ucis”. Park Honan, în biografia sa (1998), remarcând că Ward era medic, dă credit acestei teorii. „Tifoida”, scrie el, „era foarte virulentă la început de primăvară şi este posibil ca locuinţa lui Shakespeare să fi fost periculoasă din cauza canalului fetid alăturat, lîngă Râul Avon”. Mai mult, „durata bolii lui Shakespeare a fost cam aceeaşi cu perioada de timp după care se moare în mod obişnuit de febră tifoidă”.

3) Ucis de ginerele său, John Hall. În noiembrie 2005, ziarul „Stratford-upon-Avon Herald“ consemna că „o echipă valoroasă de patologi americani”, conduşi de James Starrs, profesor de patologie la George Washington University din Washington D.C., a solicitat permisiunea de a-l deshuma pe Shakespeare în speranţa de a putea demonstra că acesta ar fi fost ucis de ginerele său, doctorul John Hall. Se ştie de asemenea că Starrs a dorit să facă autopsia „sugrumătorului din Boston, ca şi a lui Billy the Kid”. Care sunt dovezile? Nu s-a adus nici o dovadă. John Hall era un medic foarte respectat. Nu avem nici cel mai mic motiv să presupunem că şi-ar fi ucis socrul. Deci, totul nu e decât o teorie absurdă.