Ei ne aşteaptă în cealaltă dimensiune – concluziile şocante ale unui doctor care a studiat visele a 14.000 de pacienţi muribunzi


Avem tendința de a privi moartea ca fiind sfârșitul unei vieți, dar cu siguranță există ceva mai mult decât atât. Și, deși știm că sunt oameni care au povestit experiența lor din apropierea morţii, vorbind adesea despre un tunel de lumină, înainte de a se înapoia în lumea muritoare, rareori ne gândim la ce se întâmplă cu visele celor muribunzi.

De ani de zile, Dr. Christpher Kerr și echipa sa de la Ospiciul Buffalo din statul New York au documentat și studiat visele pacienților pe măsură ce se apropie de moarte. Cercetările Dr. Kerr (a analizat peste 14.000 de vise) arată ceva fascinant despre ultima etapă a vieții: oamenii dragi nouă, dar care au murit sunt acolo, de cealaltă parte a „dimensiunii paralele”, așteptându-ne şi comunică cu noi prin vise.

„Stăteam întinsă în pat și oamenii mergeau foarte încet lângă mine. Toți erau foarte prietenoși cu mine și mi-atingeau brațul pe măsură ce treceau. În cealaltă parte erau oameni pe care îi cunoșteam – mama și tata erau acolo, unchiul meu. Toată lumea pe care știam că era moartă se afla acolo”. (Jeanne Faber, 75 de ani, cu câteva luni înainte de moartea ei din cauza cancerului ovarian).

În zilele și săptămânile anterioare morții, oamenii tind să aibă viziuni și vise mai dese și mai vii, cu întâlniri primitoare cu cei dragi trecuţi dincolo. Rezultatul este că frica de moarte începe să se estompeze, iar cei muribunzi încep să se simtă încurajați în călătoria lor.

Interesant e că şi copiii muribunzi, care nu au trăit suficient de mult pentru a-și pierde un prieten sau o rudă, în visele lor vor vedea adesea un animal de companie decedat care pare să-i încurajeze în călătoria lor spre moarte. Mulți oameni raportează experiențe atât de pozitive în aceste tipuri de vise încât vor să se întoarcă și sunt dornici să se conecteze din nou la acea altă realitate.

Frica de moarte este cea mai mare teamă pe care o au oamenii, dar dacă ne uităm cu atenție la ceea ce se întâmplă când cineva moare, atunci moartea începe să arate ca o tranziție naturală într-un loc de mare confort și pace.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): nytimes.com


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu