Dumnezeul din Biblie, Iehova, este acelaşi cu zeul Dionis al tracilor? Cel puţin aşa credeau unii scriitori antici…


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Plutarh a fost un scriitor şi moralist grec al Antichităţii. Într-una din operele sale – „Întrebări uşoare”, pare să demonstreze că Dumnezeul evreilor din Biblie, Iehova, nu ar fi altul decât Dionis (Sabazius), zeul vegetaţiei şi fertilităţii la traci. Dionis mai este cunoscut şi ca Bacchus, zeul vinului.

La fel, şi istoricul Tacitus, în „Istoria” sa, afirmă faptul că „unii spun că unele rituri ale evreilor se aseamănă cu cele aduse în onoarea lui Dionis”. Istoricul Valerius Maximus afirmă că în anul 139 d.Hr., un oficial roman, C. Cornelius Hispallus, a expulzat din Roma mai mulţi evrei, pentru că încercau să corupă morala romanilor prin cultul lui Sabazius. Şi evreii nu au fost expulzaţi pentru că adorau acest zeu, ci pentru că încercau să impună un nou rit bizar: circumcizia.

Din cartea „Marduk: Regele Anunnaki al Pământului” de Sasha Alex Lessin și Janet Kira Lessin, aflăm că Iehova din Biblie nu ar fi fost decât un extraterestru, Enlil, comandantul suprem al Anunnakilor, el fiind implicat într-un război pe Terra cu alţi lideri Anunnaki, ca de exemplu, Marduk, regele Pământului. Vă rog să citiţi mai multe în acest articol: Extraterestrul Marduk a fost regele Pământului? Inamicul său, Enlil, a fost Iehova din Biblie?


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025