
Lacul Ladoga este cel mai mare lac al Europei, atât în Republica Autonomă Carelia cât și în regiunea Leningrad din nord-vestul Rusiei, lângă granița cu Finlanda. Lacul are o suprafața de 17.700 km². În 1898, Rita Nukarinen, o fată de 10 ani, se plimba prin pădurea de lângă lacul Ladoga. Dintr-o dată, a văzut un obiect care semăna cu o sferă gigantică, cu ființe umanoide în interior, plutind peste vârfurile copacilor. După părerea observatorilor moderni, tânăra fată a fost martoră zborului unui balon cu aer cald, dar înregistrările arată că primul balon testat vreodată de oamenii de știință ruși a fost construit în 1913, adică cu 15 de ani mai târziu decât ceea ce văzuse atunci Rita.
Primul caz de răpire în zona Karelia a avut loc în 1917, în localitatea Karkieki, situat pe malul lacului Ladoga. O fată, Enni Leitu, a observat un obiect în formă de farfurie, care a aterizat în apropierea casei sale. După o scurtă perioadă de timp, ceva ce semăna cu o scară a ieșit în afara acelui obiect și forme mici, umanoide, au coborât la sol. Deși ea era foarte speriată, ființele au insistat să o ia cu ei și a fost dusă la nava lor. Nava a zburat timp de mai multe ore, iar pe tot parcursul călătoriei, fata a fost implicată în comunicarea telepatică cu o ființă care, după opinia ei, părea a fi liderul extratereștrilor, înainte de a se fi întors pe Pământ.
Ca urmare a răpirii, Enni a devenit un prezicător celebru în zonă. S-a raportat că era capabilă să vindece oamenii prin intermediul percepțiilor extrasenzoriale (ESP) și a devenit foarte respectată în comunitate.











