Un om şi-a văzut propriul câine la TV…Numai că acesta era mort demult şi… omul nu avea nicio filmare cu el! Incredibil!
Alan este un bărbat din Marea Britanie care a povestit următoarea păţanie: într-o seară a adormit în fotoliu şi când s-a trezit televizorul fâşâia. Şi-a închipuit că a dormit şi că postul nu emitea noaptea. Dar ecranul nu era lipsit de imagine. Era acolo, neclar, un fel de animal. Şi-a recunoscut propriul câine. Parcă ar fi fost prost înregistrat pe o bandă video. Singura problemă era că el nu avea video, iar câinele era mort de nişte ani buni. S-a ridicat să atingă ecranul, iar imaginea a dispărut.
Şi-a interpretat curioasa experienţă ca fiind o posibilă proiecţie de după moarte. Cei mai sceptici ar propune în acest caz un vis intens, posibil starea cunoscută psihologilor ca falsă trezire. Alan doar s-ar fi gândit că s-a trezit şi s-a uitat la televizor. Alan nu avea cum să efectueze un test diferenţial între realitate şi vis. Desigur, mai există şi posibilitatea unei emisiuni parazite sau de testare, după încetarea emisiei oficiale a canalului. Dar nu s-a găsit nicio dovadă în acest sens.
Putem să ne gândim şi la faptul că Alan a trăit cumva o viziune. Dacă stafia câinelui său poate fi percepută pe calea minţii, lucru cel puţin posibil, în lumina celor de mai sus, are prea puţină importanţă dacă-i spunem halucinaţie sau altfel. Termenul nu este deloc trivial. Se poate spune că toate percepţiile noastre sunt o iluzie creată de anumite procese mentale.
Dacă mintea este o formă a unui câmp atemporal, aspaţial, cum multe cazuri sugerează, atunci s-ar putea să existe anumite împrejurări în care percepţiile să fie receptate prin intermediul unui câmp electromagnetic. Această perspectivă este sugerată de experienţele cu fantome, de tipul înregistrărilor video, când imaginile apar într-o clădire. Există anumite roci şi structuri cristaline care pot declanşa manifestarea câmpului, în timp ce mintea decodifică şi revede imaginile. De aici şi până la a ne închipui primirea informaţiei pe un ecran TV este un pas foarte mic.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Alan este un bărbat din Marea Britanie care a povestit următoarea păţanie: într-o seară a adormit în fotoliu şi când s-a trezit televizorul fâşâia. Şi-a închipuit că a dormit şi că postul nu emitea noaptea. Dar ecranul nu era lipsit de imagine. Era acolo, neclar, un fel de animal. Şi-a recunoscut propriul câine. Parcă ar fi fost prost înregistrat pe o bandă video. Singura problemă era că el nu avea video, iar câinele era mort de nişte ani buni. S-a ridicat să atingă ecranul, iar imaginea a dispărut.
