Primul organ de informare publică l-a reprezentat gazeta romană Acta Diurna, ce apărea zilnic, începând cu anul 59 î.Hr. Afişat în tot oraşul în locuri publice unde oamenii obişnuiau să se adune, acest ziar a fost înfiinţat de Iulius Cezar şi nu se deosebea prea mult de tabloidele din prezent. Astfel, în ziar erau inserate ştiri sociale şi politice, detalii referitoare la procesele penale şi la execuţii, anunţuri de căsătorii, naşteri şi decese, ba chiar şi ştiri despre evenimente sportive şi culturale ce aveau loc la Circus Maximus şi la Colosseum. Totuşi, asemenea organelor informaţionale de stat, precum cotidianul sovietic Pravda, Acta Diurna era controlat şi cenzurat de către guvern.
Mai exista un singur alt cotidian în acele vremuri, în Orient. Organul de informare chinez pao („raport”) era o circulară oficială emisă de guvern, care a început să fie distribuită odată cu venirea la putere a Dinastiei Tang în secolul al VII-lea şi a dăinuit pînă la sfârşitul Dinastiei Qing în anul 1911. Scrisă la început de mână, iar ulterior cu ajutorul plăcilor din lemn, pao prezenta ştiri sociale şi politice, intrigi de la Palat şi orice eveniment astronomic (de exemplu, căderea unui meteorit) ce putea prevesti o perioadă de belşug sau de foamete. Editat iniţial pentru oficialii chinezi sub numele Ti-pao (,Raport al palatului”), iar apoi Ti-chan (, ,Buletin informativ de la Curte”), ziarul cuprindea şi informaţii referitoare la părerile şi evenimentele din viaţa mandarinilor sau a înalţilor demnitari publici.
La începutul secolului al XVII-lea, ziarele ajunseseră într-o formă apropiată de cea pe care o cunoaştem în prezent. Prima foaie considerată un „ziar” în adevăratul sens al cuvîntului, iniţial un buletin comercial care circula printre negustorii din Anvers şi Veneţia, a fost Nieuwe Tijdinghen, publicat în Olanda anului 1605. În afara ştirilor comerciale, acesta conţinea şi comentarii socio-politice, precum şi primele ştiri externe, avînd în vedere faptul că negustorii olandezi ce călătoreau în mod frecvent erau un fel de „corespondenţi în străinătate”, care aduceau o mare cantitate de informaţii din ţinuturi îndepărtate.
Curând, în Amsterdam au mai fost înfiinţate şi alte ziare olandeze. Numite corantos („ştiri curente”), acestea apăreau zilnic sau săptămânal, numai în olandeză până în anul 1620, când au început să fie traduse în engleză şi franceză. Un an mai târziu, la Londra, un papetar, pe nume Thomas Archer, a editat un ziar, dar întrucât nu deţinea o licenţă pentru difuzarea ştirilor, acesta a fost arestat.
Un coleg al lui Archer, Nathaniel Butter, a obţinut o licenţă, devenind astfel „părintele jurnalismului englez”. Pe data de 24 septembrie 1621, el a tipărit versiunea engleză a unui ziar olandez, sub numele „Corante sau ştiri din Italia, Germania, Ungaria, Spania şi Franţa”. Acest secol a marcat apariţia ziarelor în numeroase ţări: au fost înfiinţate primele jurnale în Austria (1620), Danemarca (1634), Italia (1636), Suedia (1645) şi Polonia (1661).