
La sfârșitul verii anului 1929, o nouă autostradă a fost deschisă traficului între Bremen și Bremerhaven, în Germania. În decurs de un an, peste 100 de automobile au ieşit din decor în mod misterios de pe autostradă – toate la kilometrul 239, pe o porțiune de drum perfect dreaptă. Când au fost interogați de poliție, supraviețuitorii au descris că au simțit „o emoție extraordinară” când mașinile lor au ajuns la borna indicatoare, simţind cum o forță puternică le-ar fi confiscat vehiculele, trăgându-le de pe șosea. Într-o singură zi, 7 septembrie 1930, 9 mașini au fost distruse la borna indicatoare.
Poliția și alți anchetatori au fost nedumeriți, dar un radiestezist local, Carl Wehrs, a sugerat că forța misterioasă era un curent magnetic puternic generat de un curent subteran. Pentru a-și testa teoria, a luat în mâini o tijă din oțel și a mers încet spre borna indicatoare 239. Când a ajuns direct vizavi de aceasta, la aproximativ 3,6 metri distanță, tija i-a zburat brusc din mâini ca și cum ar fi fost aruncată de o forță invizibilă pe cealaltă parte a drumului, în timp ce Wehrs însuși s-a învârtit pe jumătate în loc.
Mulțumit că teoria sa era corectă, Wehrs a aplicat propria soluție la problemă și a îngropat o cutie de cupru plină cu mici bucăți de cupru în formă de stea la baza bornei de piatră. Cutia a rămas îngropată acolo timp de o săptămână, iar în acest timp nu s-au produs accidente. Cutia a fost apoi dezgropată – iar primele trei mașini care au trecut de borna de piatră au fost avariate. Cutia a fost rapid reîngropată și, de atunci, nu au mai existat accidente la borna kilometrică 239.
Deși Carl Wehrs își câștiga existența ca ghicitor de apă și probabil știa ceva despre pâraiele subterane, fermierii locali credeau că un diavol era responsabil pentru accidente. Aceștia spuneau că, după ce fusese exorcizat de pe drum, acesta intra în radiourile lor, care de atunci încolo nu produceau decât paraziți.











