Din misterul „porţilor energetice” („vortexurilor”) de pe Terra: cum se ajunge acolo?


Spre Univers se deschid mai multe „porţi energetice” („tuneluri temporare” sau „vortex”-uri) şi care se găsesc în mai multe locaţii, dintre care putem aminti: Tibetul, Podişul Gobi, piramidele egiptene de la Gizeh, piramidele chinezeşti de la Shensi, vestigiile incaşe de la Machu Picchu, Insula Paştelui, Stonehenge, zona Munţilor Bucegi etc.

Vortexul sau „tunelul temporal” apare ca o nişă circulară de formă spiralată, intens luminată, care permite accesul în spaţiu, pentru fiinţe superior dotate spiritual. Înaintarea în tunel se face printr-un sistem de aspirare, care asigură deplasarea în Univers pe bază de teleghidare. Intrarea se face printr-un portal care ar trebui să fie stabilizat în timp, pentru a permite reîntoarcerea în condiţii de siguranţă din hiperspaţiu, atât în ceea ce priveşte timpul, cât şi locul.

Accesul în vortex este favorizat, în funcţie de bioritmul natural al Terrei, de 20 de ani; cei mai favorabili ani au fost: 1903, 1923, 1943, 1963, 1983 şi 2003.

Se pot face experienţe prin trimiterea în trecut sau în viitor, prin tunelul temporal, a unor oameni dotaţi cu calităţi spirituale de excepţie, care vor fi mult îmbunătăţite pe parcurs. Tunelul poate avea şi un rol previzionar şi de sondare a evoluţiei lumii în viitor.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu