Tuneluri misterioase din Arizona (SUA), conectate cu cele din Egipt?

  •  
  •  
  •  
  •  

În 1909, ziarul „Phoenix Gazette”, din Arizona, a scos la iveală o poveste fascinantă, intitulată „Explorări sub Marele Canion”. Conform articolului, exploratorul G.E. Kincaid, în timpul expediţiei sale în Marele Canion, a făcut o descoperire uluitoare: un întreg oraş subteran, cu o reţea de tuneluri, în care s-au găsit dovezi ce indică faptul că civilizaţiile antice au migrat în America din Orient prin aceste căi subpământene. Cercetătorul a demonstrat, aparent convingător, că populaţia care locuia în aceste caverne misterioase, adânc săpate în stâncă, era de origine orientală, posibil din Egipt.

În publicaţie se relatează că echipa coordonată de Kincaid a descoperit o cameră gigant, de aproximativ 450 de metri, din care porneau zeci de pasaje, „ca spiţele unei roţi”. De aici au scos la iveală arme şi diverse instrumente din cupru care, în mod straniu, nu au putut fi atribuite populaţiilor originare din America, şi mai multe tăbliţe gravate cu semne şi simboluri ce semănau cu hieroglifele egiptene. În articol se povesteşte că echipa lui Kincaid ar fi găsit în tuneluri şi o criptă în care erau depuse mai multe mumii ale unor bărbaţi adulţi.

„Mormântul său criptă în care au fost găsite mumiile este una dintre cele mai mari camere din oraşul subteran. În pereţii camerei erau săpate un fel de nişe, fiecare adăpostind o singură mumie. Alături de oseminte, în cavităţi s-au găsit şi cupe de cupru şi bucăţi de săbii. Unele mumii erau acoperite cu lut, şi toate erau învelite într-un material din scoarţă de copac”.

Dacă teoriile lor au fost corecte, atunci misterul originii populaţiilor preistorice din nordul Americii a fost rezolvat: Egiptul şi Nilul, Arizona şi fluviul Colorado au fost cândva, în urmă cu milenii, conectate printr-un lanţ de tuneluri. Teoria întrece până şi cele mai fanteziste scenarii.

Toate aceste dovezi se spune că ar fi fost depuse la Institutul Smithsonian din Washington, care ar fi sponsorizat expediţia exploratorului Kincaid. Totuşi, acolo nu s-au găsit nici un fel de probe care să ateste existenţa artefactelor antice. De asemenea, nu s-a putut descoperi nici un indiciu referitor la ce s-a întâmplat ulterior cu exploratorul Kincaid. Acesta parcă s-ar fi evaporat.

În decurs de câţiva ani de la apariţia articolului, Guvernul Federal al Statelor Unite a interzis accesul în zonă, pătrunderea în acel spaţiu fără aprobare constituind o ilegalitate. Numai amerindienilor li s-a acordat permisiunea să traverseze acel teritoriu.


  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu