Descoperiţi ansamblul megalitic Karahunj, „Stonehenge-ul din Armenia”, vechi de mii de ani şi unde sunt reprezentaţi posibili „extratereştri gri” ce locuiesc în jurul stelei Deneb


În Armenia exista un ansamblu megalitic mai puţin cunoscut, supranumit şi „Stonehenge-ul armean”, care este cu mii de ani înaintea piramidelor egiptene, pe stâncile căruia sunt reprezentate ființe misterioase cu capete alungite și ochi în formă de migdale. Se aseamănă ai naibii de bine cu „extratereştrii gri” descrişi în zilele noastre de unii martori!

Complexul megalitic din Armenia se numeşte „Zorats Karer” sau „Karahunj”, iar aici găsim un set de reprezentări misterioase care au provocat reacții controversate încă de la descoperirea lor. Acest fost complex ocupă mai mult de 7 acri și oferă vizitatorilor o serie de sculpturi ciudate create de primele civilizații care au locuit regiunea în urmă cu mii de ani.

Multe expediții au studiat acest sit antic. Cea mai aprofundată cercetare a fost efectuată de oamenii de ştiinţă Paris Herouni și Elma Parsamyan. Herouni a concluzionat că acest sit antic era pe vremuri „un templu și, de asemenea, o universitate”. Herouni a propus o serie de ipoteze interesante și a susținut că unele dintre pietrele de la Karahunj imită cea mai mare stea din constelația Cygnus (Lebăda): Deneb. Această stea (cea de-a 19-a stea strălucitoare de pe cerul Pământului) este un gigant alb-albastru, situată la aproximativ 2.620 de ani-lumină; totuşi, ultimele calcule folosindu-se datele Hipparcos au arătat că Deneb s-ar putea afla mult mai aproape, la doar 1.550 de ani-lumină faţă de Terra, cu un grad de nesiguranţă de circa 15%.

Interesant este faptul că unii au stabilit chiar similitudini între Karahunj și situl megalitic Gobekli Tepe din Turcia, şi anume faptul că ambele locuri arată harta cerului nocturn a constelației Lebăda.

Concluzia: au venit extratereştrii pe Terra în urmă cu mii de ani, din jurul stelei Deneb?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO