Cum a luat naştere imnul Internaţionalei Socialiste
Aprilie 1888: oraşul Lille -Franţa. Gustave Delory, conducătorul mişcării socialiste, străbate camera dintr-o parte în alta, ca un leu în cuşcă. Nu găseşte cu niciun chip versurile şi o melodie care să-i mobilizeze mai mult pe membrii săi. Deodată, se opreşte; sare în sus de bucurie: „Gata, am găsit!”, strigă el, frecându-şi mulţumit mâinile. Apoi, înfrigurat scoase dintr-un scrin câteva hârtii îngălbenite de vreme; citeşte, fericit: „Hai la lupta cea mare / Rob cu rob să ne unim / Internaţionala / Prin noi s-o făurim…” Erau versurile lui Eugene Poittier.
Poittier? Un nume care aproape nu spunea nimic. Luptase pe baricadele Parisului la 1848, când îl înfruntase pe „Napoleon cel Mic”. Delory nu are astâmpăr, cercetează şi îl găseşte în arondismentul II, ca membru al „Guvernului muncitoresc”. Află că fusese urmărit de poliţie, dar reuşise să fugă în Anglia. Dar cum nici aici nu se simţea în siguranţă, pleacă în America. Nouă ani a stat pe „Pământul Făgăduinţe”. Nu are noroc. Revine în Franţa, bătrân şi paralizat. Se îndreaptă spre lumea celor drepţi în anul 1888, tocmai când versurile sale „de şansone-tis” căpătau valoare! Delory aleargă, apoi, la bunul său prieten, Pierre Degeyter, compozitor: „Pierre, uite versurile acestea. Sunt exact ceea ce ne trebuie nouă. Fă, te rog, melodia!” Compozitorul strâmbă din nas: – N-am timp acum. Vino altădată. – Nu se poate – insistă Delory. În trei zile trebuie să fie gata. Te rog!
Vrând-nevând, Degeyter se apucă de treabă. Şi reuşeşte minunea: în exact trei zile apare „Internaţionala”. Ea s-a cântat mai întâi la Lille. Are succes, dar nu depăşeşte zona oraşului. Consacrarea o va primi abia la Congresul Internaţionalei a II-a de la Copenhaga (28 august-3 septembrie 1910). „Internaţionala” – cântecul delegaţiei franceze, va fi preluat şi răspândit apoi de toate delegaţiile. Va face înconjurul lumii, într-o „carieră” extraordinară, şi va fi preluat de bolşevicii ruşi ca leit-motiv al revoluţiei lor din octombrie/noiembrie 1917.
La români, textul şi muzica vor apare mai târziu, abia prin anul 1907, fiind publicate sub îngrijirea lui C.Z. Buzdugan. Aşadar, mai era cale lungă până la ivirea comunismului. Că „Internaţionala” a fost preluată şi folosită de regimul comunist, asta-i altă poveste.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Aprilie 1888: oraşul Lille -Franţa. Gustave Delory, conducătorul mişcării socialiste, străbate camera dintr-o parte în alta, ca un leu în cuşcă. Nu găseşte cu niciun chip versurile şi o melodie care să-i mobilizeze mai mult pe membrii săi. Deodată, se opreşte; sare în sus de bucurie: „Gata, am găsit!”, strigă el, frecându-şi mulţumit mâinile. Apoi, înfrigurat scoase dintr-un scrin câteva hârtii îngălbenite de vreme; citeşte, fericit: „Hai la lupta cea mare / Rob cu rob să ne unim / Internaţionala / Prin noi s-o făurim…” Erau versurile lui Eugene Poittier.
