Imposibil să nu fi observat şi voi…România a fost prinsă în ultima perioadă de un val de căldură extremă. Soarele parcă ne pârjoleşte şi ne arde de tot, iar întreaga atmosferă parcă s-a transformat într-un adevărat iad. Dar, dacă ar fi vorba numai de România, am zice că Dumnezeu ar avea ceva cu ţara noastră. Nu, se pare că valul de căldură afectează şi alte ţări ale lumii. Cea mai afectată dintre ţări pare a fi chiar SUA. Şi asta o putem vedea din diferite relatări. Citez de pe site-ul Geekosystem.com: „Dacă se întâmplă să locuiţi în SUA, aţi observat că în ultima vreme e ceva mai cald (…) Conform datelor oferite de Centrul Naţional de Climatologie, în luna iunie 2012 pe tot teritoriul Statelor Unite s-au înregistrat numai puţin de 2.284 de temperaturi maxime”. Sau, de pe Wall Street Journal, citim o altă ştire de pe 7 iulie: „Americanii se scaldă în apă, se duc la filme sau în metrou, doar pentru a avea parte de aer condiţionat şi de a scăpa de căldura îngrozitoare care a făcut sâmbătă 30 de victime pe întreg teritoriul SUA”.
Dar în The Vancouver Sun ni se spun următoarele: „Oamenii de ştiinţă sugerează că dacă dorim să vedem ce e mai rău din încălzirea globală, atunci trebuie să ne uităm la vremea din SUA din unele săptămâni: incendii uriaşe, valuri de căldură îngrozitoare, secete devastatoare, uragane gigantice. Iar toate acestea vor deveni lucruri normale în viitor.”
Dar vremea extremă din lume nu se referă doar la căldurile de care avem parte în multe locuri din lume. De exemplu, în Marea Britanie este o vreme extrem de ploioasă, iar prognozele meteorologilor arată că această „vară rece şi ploioasă” va continua până în septembrie 2012 (vezi ziarul Express.co.uk).
Ce se întâmplă oare? E vorba de o simplă încălzire globală la nivelul Pământului sau doar de o încălzire globală la nivelul întregului sistem solar? Am intrat deja sau suntem pe punctul de a intra în norul energetic interstelar de care am vorbit încă din anul 2011? Aşa cum spuneam în acest articol (https://www.lovendal.ro/wp52/furtuna-solara-masiva-din-2012-anuntata-de-nasa-e-rezultatul-intrarii-pamantului-intr-un-nor-interstelar-energetic-distrugator/), dacă vom intra în acest nor interstelar, schimbări climatice profunde vor avea loc la nivelul Terrei, iar acestea vor dura chiar şi 2.000-3.000 de ani!