Pe vremea când pitagoricienii observau constelaţiile s-a produs un fapt curios – câteva urechi, foarte fine, au auzit muzica sferelor. Potrivit lui Pitagora, toate stelele erau datate cu o viaţă şi inteligenţă proprii. El vedea Universul ca o liră cosmică ale cărei numeroase corzi vibrau şi provocau aceste cântece.
Aproximativ în aceeaşi epocă, taoiştii chinezi profesau o opinie asemănătoare: „Tot ceea ce există se află în spaţiu”, spuneau ei, „şi tot ce este în spaţiu emite un sunet”.
Astăzi ştim că planetele şi stelele sunt surse de emisii radio. Asta voiau să spună pitagoricienii şi taoiştii? Radiotelescoapele actuale captează oare muzica sferelor? Scara muzicală a fost introdusă de Pitagora. Măsurând lungimea corzilor şi ascultând sunetul produs de acestea, el a descoperit o corelare matematică.
Şcoala sa profesa faptul că planetele urmau o traiectorie concertată şi că distanţele care le separau de „focul central” nu erau fără o analogie în scara diatonică a muzicii. Pitagora şi discipolii săi s-au apropiat de adevăr, deoarece, orbitele planetare respectă o anumită ordine matematică. După legea lui Bode, dacă numărul 4 este adăugat la 0, 3, 6, 12, 24 etc. şi produsul este divizat cu 10, obţinem distanţa aproximativă ce separă planetele de Soare, distanţa dintre Terra şi Soare fiind luată ca unitate.











