Cu Google Earth putem face o călătorie în timp până în 1984!


google-1984Cu Google Earth, gigantul tehnologic Google a redefinit limitele spațiului, permițându-ne să vizităm ținuturi îndepărtate pe ecranele computerelor noastre. Acum, Google a făcut un pas uriaş, putând observa orice loc de pe planetă în timp, cu mai mult de 3 decenii în urmă. Având la dispoziţie funcţia „Timelapse” activată, puteți vizita orice loc de pe Pământ și să vedeţi cum acesta s-a schimbat în ultimii 32 de ani, adică începând cu anul 1984 şi până în prezent.

De fapt, Google a lansat publicului acest produs publicului în 2013, dar o actualizare recentă oferă lui „Timelapse” un interval de date mult mai mare, în imagini mult mai clare. Nu numai că imaginile sunt mult mai clare, dar culorile sunt şi ele mult mai aproape de realitate. Acest lucru înseamnă că modificările, cum ar fi efectele vizibile ale dezastrelor ecologice date de creșterea urbană continuă, sunt mult mai evidente.

Pentru ca actualizarea să fie posibilă, Google a folosit imaginile din arhiva satelitului Landsat 5, precum și imaginile a doi noi sateliți, Landsat 8 și Sentinel-2. Landsat 5 a realizat cea mai lungă observare a Pământului din istorie, timp de 29 de ani neîntrerupţi (între 1984 şi 2013). Echipa Google a reuşit să creeze 33 de fotografii de ultra-înaltă rezoluție ale Pământului, câte una în fiecare an, începând cu anul 1984. 3,95 de TB de imagini au fost apoi compilate în 25 de milioane filmuleţe video, care suprapun imaginile, rezultând astfel un sistem interactiv care utilizează tehnologia creată de cercetătorii de la Carnegie Mellon.

Puteţi accesa Google Earth, instrumentul „Timelapse” de AICI. Duceţi-vă pe harta României şi vedeţi transformările din România şi din fiecare zonă din ţara noastră, începând cu anul 1984, deci de pe timpul comunismului. Foarte interesant…