Apă pe unul din sateliţii lui Saturn


Descoperirea i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să concluzioneze că Enceladus ar putea conţine în subsol apă în stare lichidă. Cercetarea, publicată în jurnalul Nature, oferă noi dovezi ce susţin ipoteza că satelitul lui Saturn are un ocean subteran, factor propice vieţii, chiar şi numai pentru microorganisme.

„Credem că viaţa are nevoie de apă în stare lichidă, iar acum există dovezi că aceasta există”, a declarat Candice Hansen de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, din Pasadena, California, coordonator al acestui studiu. „Este nevoie, de asemenea, de energie, nutrienţi. Dar nu putem afirma cu certitudine dacă există sau nu forme de viaţă acolo”, a adăugat Hansen.

Sonda Cassini a descoperit, în 2005, gheizere care ţâşneau din fisuri aflate la polul sud al lui Enceladus. Însă, misiunile ulterioare au sugerat că praful şi gazul eliberat la o viteză mai mare de 200 km/h – mai rapid decât viteza sunetului – ascund o rezervă de apă în stare lichidă sub înveliş. Datele colectate de spectrogra­ful de imagini ultraviolete al navei spaţiate Cassini, o tehnologie avansată a imaginilor, sugerează că fisurile se întind adânc în scoarţa lui Enceladus şi acţionează ca duze ce canalizează vaporii de apă de la un rezervor subteran.

Oamenii de ştiinţă au stabilit, până acum, că există doar trei locuri în sistemul nostru solar care poseda apă în stare lichidă aproape de suprafaţă – Pământul; Europa, satelitul lui Jupiter; şi acum Enceladus, satelitul lui Saturn.


Lasă un comentariu