De ani întregi, cercetătorii s-au întrebat dacă Encedalus, unul din micii sateliţi ai lui Saturn, poate găzdui un vast ocean sub scoarţa sa. Acum, dovezile sunt mai clare ca lumina zilei. Nu numai că Encedalus are un ocean, dar acesta este „carbogazos” asemenea unei băuturi răcoritoare şi ar putea fi şi „prietenos” vieţii microbiale, anunţă site-ul oficial al NASA, science.nasa.gov.
Povestea începe în anul 2005, atunci când nava spaţială Cassini a zburat deasupra lui Encedalus. „Geofizicienii se aşteptau ca această mică lume să fie una îngheţată, rece, moartă şi neinteresantă”, declară Dennis Matson de la Jet Propulsion Laboratory, aparţinând NASA. Dar, apoi a venit surpriza! Cassini a descoperit că micul satelit era plin de vapori de apă, particule de gheaţă şi compuşi organici, ce apăreau prin fisurile din suprafaţa îngheţată. Mimas, un alt satelit de-a lui Saturn, de aproximativ aceeaşi mărime, e destul de mort, aşa cum se aşteptau şi cercetătorii, dar Encedalus a produs o mare surpriză, fiind un corp ceresc „viu”.
Mulţi cercetători au văzut în jeturile de gheaţă dovada existenţei unui vast ocean de apă subteran. Dar, exista o problemă: unde se afla sarea?
În zborurile iniţiale, instrumentele de pe Cassini au detectat carbon, hidrogen, oxigen, azot şi alţi hidrocarburi. Dar nu şi sarea pe care apa oceanului ar fi trebuit s-o conţină. În anul 2009, Cassini a localizat sarea într-un loc surprinzător. S-a găsit sodiu şi săruri de potasiu în dârele particulelor de gheaţă. Iar sursa acestor substanţe trebuie să fie un ocean.
Ultimele observaţii ale navei Cassini au prezentat o descoperire uluitoare: măsurătorile termale au arătat temperaturi de -85 de grade. „Această descoperire ne-a aprins un beculeţ” a declarat Matson. „Temperaturile atât de ridicate trebuie să fie de origine vulcanică. Căldura trebuie să vină din interior şi să fie suficientă pentru a topi o parte din gheaţa subterană, creând astfel ape subterane.”
Această descoperire i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să se gândească cum conţinutul unui ocean, căptuşit de o crustă de gheaţă groasă de 15 km, ar fi putut ajunge la suprafaţă.
Modelul propus este următorul: gazele dizolvate în apa de sub suprafaţă au format bule. Din moment ce densitatea „apei carbogazoase” astfel rezultate este mai mică decât cea a gheţii, lichidul s-a ridicat la suprafaţă prin crăpăturile gheţii.
Totuşi, mai rămâne un mister: de unde provine căldura interioară? Larry Esposito, de la Universitatea din Colorado, se încumetă să ofere şi un răspuns: „Cred că forţele gravitaţionale au o contribuţie.”
Forţele gravitaţionale puternice ale lui Saturn au făcut ca Encedalus să-şi schimbe uşor orbita. Mişcările din interiorul satelitului au generat căldură; în acest model, fricţiunile din interiorul satelitului provoacă activitate vulcanică, ce încălzeşte şi topeşte gheaţa.
„E clar că, indiferent ce produce căldură, Encedalus întruneşte multe cerinţe pentru existenţa vieţii” a mai spus Esposito. „Ştim că el are un ocean lichid, materie organică şi o sursă de energie. Şi mai ştim că există organisme pe Pământ ce trăiesc într-un mediu asemănător.”
O exista viaţă pe acest satelit al lui Saturn?