Darwinismul, teoria care afirmă că omul s-ar trage din maimuţe, la momentul apariţiei sale a făcut multă vâlvă şi şi-a găsit imediat duşmani. Din pleiada de argumente împotriva acestei teorii, am să aleg, aleatoriu, două, care mi s-au părut mai interesante.
Iată, de exemplu, ce scria Constantin James în anul 1877: „Darwinismul care ne transformă în descendenţi ai maimuţei, înjosindu-ne până la dimensiunile brutei, nu denaturează numai originea noastră, falsifică în mod egal noţiunea îndatoririlor noastre pe această lume şi destinele noastre pe cealaltă; este punctul în care triumful său echivalează cu o adevărată dizlocare socială… În ce mă priveşte, mă mulţumesc să înţeleg în mod diferit cultul familiei şi, dacă este adevărat că bunicul nostru a fost o maimuţă şi bunica noastră tot un astfel de exemplar, le voi trimite aici tandrul omagiu al simpatiei mele şi deplinul respect”.
Un alt autor afirma: „Napoleon, Alexandru, Cezar, Aristotel, Arhimede şi Newton, Shakespeare, Zola şi Dantorv Demostene, Columb, Cicero nu sunt în fond decît falsuri suprapuse pe rictusul hidos al unei maimuţe!”