Orice stat modern, de obicei, are mai multe cheltuieli decât venituri. Diferenţa se numeşte deficit bugetar, iar acesta se finanţează din împrumuturi şi emisiuni de obligaţiuni. Cel mai mare datornic al lumii este Statele Unite, iar Trezoreria SUA îşi finanţează deficitul atât de la instituţiile financiare interne, cât şi din alte ţări străine. Dacă în 2011, totalul obligaţiunilor şi împrumuturilor deţinute de ţările străine în Trezoreria SUA se situa la nivelul de 4,5 de trilioane de dolari, în ianuarie 2014 acesta a ajuns la 5,8 trilioane de dolari.
Pe 17 martie 2014, Trezoreria SUA, la ora 9 dimineaţa, emite un comunicat (vezi ştirea Reuters.com) cu nivelul datorilor SUA deţinute de ţările străine; 3 ore mai târziu, aceeaşi instituţie, Trezoreria SUA, face o corecţie, spunând că primele date făcute publice au fost eronate! Patetică scuză pentru o instituţie care se manipulează trilioane de dolari! Exemple de „corecturi” a cifrelor: China a crescut cu 3,5 miliarde de dolari faţă de perioada anterioară (şi nu cu 14 miliarde de dolari, cât era în comunicatul iniţial), Japonia are în plus acum 17 miliarde de dolari etc.
Dar, altceva vreau să subliniez în acest articol. Priviţi tabelul Trezoriei Americane cu lista ţărilor străine care deţin obligaţiuni şi împrumuturi ale Statelor Unite. Ia să vedem puţin topul clasamentului:
1) China: 1.273 miliarde de dolari, adică 1,2 trilioane de dolari
2) Japonia: 1.201 miliarde de dolari.
3) Belgia: 310 miliarde de dolari.
Aici, într-adevăr, surpriza este uriaşă! Belgia, un stat atât de mic deţine 310 miliarde de dolari de împrumuturi şi obligaţiuni americane!? Iar suma s-a mărit extraordinar de mult în doar 2 luni. Conform aceluiaşi tabel, în decembrie 2013 Belgia deţinea 256 de miliarde dolari, aşadar o creştere în doar o lună cu 54 de miliarde de dolari! În noiembrie 2013, Belgia avea 200 de miliarde de dolari, deci, tot într-o lună creşterea e de 56 de miliarde de dolari! Aşadar, în doar 2 luni, Belgia şi-a crescut participaţia la datoria SUA cu 110 miliarde de dolari, performanţă de care n-a fost în stare nicio altă putere economică (China, Japonia sau Germania). Care e misterul? De unde provin aceşti bani?
Dacă ne uităm pe Wikipedia, în 2012 Belgia avea un PIB de 483 de miliarde de dolari, fiind pe locul 25 în ierarhia economică a lumii. Belgia nu e cunoscută ca având bănci sau societăţi de investiţii extrem de puternice care să justifice acest incredibil flux de bani, spre deosebire de Luxemburg, Elveţia sau Marea Britanie. Nu ştiu de ce, dar mie aici îmi miroase a ceva putred…