Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Cercul Pinay sau conspiraţia tăcerii

132

pinay“Cercul Pinay” sau “Cercul Atlantic” – cum mai este cunoscută gruparea – reprezintă o organizaţie secretă de dreapta, concepută pentru operaţiuni politice clandestine, formată în 1969 de fostul prim-ministru francez Antoine Pinay, membru fondator al organizaţiei “Bilderberg”. Potrivit analiştilor, “Cercul Pinay” constituie, de fapt, o aripă conspirativă a organizaţiei internaţionale “Bilderberg”. O reţea de influenţă “invizibilă”, specializată în “schimbări guvernamentale”, “lovituri de stat”, şi “operaţiuni sub acoperire”. “Cercul” număra printre membrii săi oameni politici, generali, ofiţeri de informaţii (activi sau retraşi) din Vest, care au legături şi cu alte organizaţii ale dreptei: WACL (World Anti-Communist League), “Heritage Foundation”, Western Goals, Freedom Association, Opus Dei, Jonathan Institute etc. Aşadar, “Cercul Pinay” este o organizaţie “soră” cu “Bilderberg”, însărcinată să conducă la îndeplinire proiectele Bilderberg, pe linie secretă. Printre membrii importanţi ai “Cercului Pinay” se număra Henry Kissinger, Zbigniew Brzezinski şi David Rockefeller, care fac parte şi din “Council for Foreign Relation”, “Comisia Trilaterală” “Bilderberg” şi “Royal Institute of Internaţional Studies” (RAIA).

Specializat în schimbări de guverne prin acţiuni de “influenţa” (propagandistice) de mari proporţii, în lovituri de stat, ca şi în operaţiuni de destabilizare ale unor state – cu un pronunţat caracter de dreapta – “Cercul” are la activ o serie de succese impresionante, cum ar fi: propulsarea că prim-ministru a lui Margaret Thatcher; sprijinul acordat în campania prezidenţială din 1980 lui Ronald Reagan; asasinarea lui Olof Palme în Suedia, şi a lui Lady Di în Tunelul Alma din Paris; compromiterea lui Edward Heath în Marea Britanie şi a lui Gough Whitlam în Australia; lovituri de stat şi asasinate în serie în Africa. Există însă şi două succese majore: tentativa eşuată de asasinare a lui Gadhafi; şi pierderea puterii de către şahul Iranului, Reză Pahlavi, în 1979.

Printre membrii notabili ai “Cercului Pinay” s-au numărat: William Colby (director al CIA), Nicholas Elliot (şef departament MI6), colonelul Botta (serviciul secret elveţian), Stefano Delle Chiaie (membru important al SISMI italian), Giulio Andreotti (prim ministu italian, membru şi al Propaganda Due, recent condamnat cu suspendare pentru legături cu Mafia), generalul Antonio De Spinola (liderul puciştilor portughezi), Silva Munoz (fost ministru sub Franco, şi membru important al lui “Opus Dei”), Franz Josef Strauss (liderul liber-democratilor vest-germani, ani de zile prim-ministru al Bavariei, fost ministru al Apărării), contele Alexandre De Maranches (director al SDECE-ului francez în anii ’70) Charles Pasqua (fost ministru de Interne francez), Monseniorul Brunello (agent Opus Dei). Unele din acţiunile “Cercului Pinay” (mai ales în Africa) sunt derulate sub steagul altei organizaţii conspirative de dreapta, franceze, “Safari Club”.

Antoine Pinay a fost un om politic francez, extrem de influent în Europa şi Statele Unite. Prim-ministru al Franţei în 1951, Pinay a luat parte, ca membru fondator, la reuniunea de la Oosterbeek (Olanda), din mai 1954, când a fost creată organizaţia “Bilderberg”. În 1969 Antoine Pinay împreună cu Jean Violet (un avocat care lucra pentru SDECE-ul francez) şi cu arhiducele Otto Von Habsburg (moştenitorul tonului Austro-Ungariei), formează organizaţia conspirativă “Cercul” şi încep să recruteze “oameni de influenţă” din Occident. Conform lui Brian Crozier în “Free Agent” (Harper-Collins, 1994) – şi preşedinte al “Cercului” între 1971 şi 1985 – intenţia, în 1969, era de a schimba climatul politic din Europa, favorabil stângii, printr-o campanie de propagandă (influenţă) finanţată în secret (mai ales de cercurile cu interese petroliere). Precum şi de a crea un “serviciu secret privat” care să lucreze în acest sens, în mod neoficial, folosind agenţiile naţionale de informaţii.

Propulsarea lui Reagan şi Thatcher – două mari succese ale “Cercului Pinay”

Brian Crozier în cartea “Free Agent” – în fapt, autobiografia să – dezvăluie o întreagă strategie a “Cercului” şi a serviciilor secrete occidentale de a propulsa “oameni ai dreptei” în funcţii supreme, aşa cum au fost preşedintele american Ronald Reagan şi primul ministru britanic Margaret Thatcher (supranumită şi “Madonna armamentului”). În autobiografia sa, Brian Crozier – preşedintele “Cercului” între 1971 şI 1985 – arată ca în 1980 s-a deplasat în California, unde s-a întâlnit cu Ronald Reagan, şi cu care a pus la punct sprijinul “Cercului” în alegeri, precum şi colaborarea secretă ulterioară. Crozier afirma că în perioada campaniei electorale americane din 1980, a ţinut o legătură strânsă cu William Casey (membru al “Cercului Pinay”), şeful campaniei electorale a lui Reagan, ulterior director al CIA. În “Lobster”, nr.17/1988, se susţine că, după victoria în alegeri a lui Reagan, acesta l-a desemnat pe unul din oamenii săi apropiaţi, William A. Wilson, cu misiunea de a ţine legătura secretă cu “Cercul” şi cu grupul “61”. La reuniunea anuală a “Cercului Pinay” – ţinută în mare secret la 28-29 iunie 1980, la Zürich, imediat după tradiţionalul “summit” din luna mai al “Bilderberg” – s-a discutat în mod prioritar “despre o serie de măsuri pentru a susţine campania electorală a candidatului Reagan contra lui Carter”. Nicholas Elliott scrie în “Lobster”, nr.18/1989, că, în acest context, “Cercul Pinay” a colaborat cu candidatul la vicepreşedinţie, George Bush, fost director al CIA în Administraţia Gerald Ford.
În mod similar, “Cercul” s-a implicat şi în propulsarea şi susţinerea că prim-ministru britanic a lui Margaret Thatcher. Ziaristul David Teacher, un cercetător atent al activităţii “Cercului”, susţine în “Lobster” nr. 18/1989, că “În jurul lui 1975 un surprinzător număr de membri ai guvernului britanic erau supravegheaţi de propriile servicii secrete, datorită ideilor prea radicale”.

“Cercul Pinay” implicat în asasinarea lui Olof Palme

În 1987, cotidianul suedez “Dogens Nyheter” dezvăluia că “Secţia 03” din SAPO (servicul secret suedez) fusese implicată în asasinarea prim-ministrului suedez Olof Palme. Premierul social-democrat – un critic înverşunat al războiului din Vietnam, şi care oferise refugiu “dezertorilor” americani – întreţinea legături secrete cu URSS, deghizate drept “politica de destindere”. Pe de altă parte, “Secţia 03” era îngrijorată că Olof Palme fusese pus la curent de KGB cu amploarea traficului clandestin de arme al SAPO cu Iranul. “Secţia 03” fusese susţinută în acţiune de CIA şi “Cercul Pinay”. Biografia lui Olof Palme îl aşeză printre cei urmăriţi de “Cerc”. Socialist, membru de frunte în “Uniunea Internaţională a Studenţilor” (UIS) – organizaţie de front a URSS, cu sediul al Praga, finanţată şi infiltrată de agenţii de influenţa ai KGB – UIS şi-a trădat simpatiile comuniste încă din anii ’50, prin susţinerea nord-coreenilor în războiul cu Statele Unite (1950), prin luptă contra “Planului Marshall”, prin ofensiva fără precedent împotriva primelor structuri ale Europei Unite şi prin “Festivalurile Tineretului şi Studenţilor”. Este demn de remarcat că, printre alţi conducători ai UIS, s-a numărat şi Ion Iliescu, împreună cu secretarul Komsomolului de la Moscova şi şef al “Sovietului Studenţilor şi Aspiranţilor Străini din URSS”, Alexadr Selepin, viitor preşedinte KGB (1958). Cei din organizaţiile de front mai erau denumiţi şi “submarini ai Moscovei”. În aceste condiţii, Olof Palme a primit misiunea de la sovietici de a forma, la începutul anilor ’50, o organizaţie internaţională paralelă, a studenţilor, care să absoarbă “nemulţumiţii” din UIS. Palme a fondat imediat “Conferinţă Internaţională a Studenţilor” (CIS), cu sediul la Stockholm, şi aceleaşi obiective că UIS. Din punct de vedere politic, Olof Palme apărea “Cercului” şi CIA, ca un fel de Willy Brandt “scandinav”.

Orgoni Crystal