Eclipsând, probabil, descoperirile Troiei și a mormântului lui Tutankhamon, anunţul privind descoperirea Atlantidei ar fi probabil cel mai emoţionant moment din istoria arheologiei. Acum, doi oameni de ştiinţă îndrăzneţi, Paul Weinzweig şi Pauline Zalitzki, pretind că au găsit Atlantida. Ei au descoperit ruinele scufundate ale unui oraș antic, în apropierea ţărmurilor Cubei. În trecutul îndepărtat, întreaga regiune era doar pământ, dar acum numai insula Cuba a rămas deasupra apei. Orașul antic se află la 200 de metri sub ocean, iar echipa de cercetători condusă de Weinzweig și Zalitzki e convinsă că acesta este Atlantida – oraşul pierdut pentru mai mult de 10.000 de ani.
Cei doi oameni de ştiinţă, lucrând în apropierea coastelor Cubei şi folosind un robot submersibil, au confirmat faptul că un oraş gigantic se află pe fundul oceanului. Locul vechiului oraş antic, care ar include câteva sfinxuri şi cel puţin patru piramide gigantice, s-ar afla în interiorul faimosului Triunghi al Bermudelor.
În ianuarie 2012, scriam un articol (https://www.lovendal.ro/wp52/o-piramida-giganta-se-afla-pe-fundul-oceanului-atlantic-in-triunghiul-bermudelor/) în care arătam că, în urma scanării fundului Oceanului Atlantic de către Institutul Naţional de Geologie al SUA (USGS), s-ar fi descoperit o piramidă gigantă. Câteva luni mai târziu, în aprilie 2012 (https://www.lovendal.ro/wp52/o-piramida-de-cristal-a-fost-descoperita-pe-fundul-oceanului-atlantic-in-zona-triunghiului-bermudelor/) scriam o altă ştire prin care oamenii de ştiinţă americani şi francezi ar fi descoperit o piramidă de cristal în zona Triunghiului Bermudelor.
În stânga imaginii puteţi observa o reconstrucţie 3D a structurii care se află pe fundul oceanului. Piramidele respective se pare că au fost construite în aceeaşi perioadă când au fost înălţate şi structurile masive din piatră din Egipt. Complexul de piramide submarine din Cuba a fost acoperit de ape acum câţiva mii de ani, aşa cum ne spune legenda Atlantidei, cum că acest teritoriu ar fi fost înghiţit de ape. Dezastrul ar fi avut la sfârşitul epocii de gheaţă, după topirea calotei de gheaţă a Arcticii, eveniment care a dus la creşterea bruscă a nivelului mării în întreaga lume (în special în emisfera nordică) şi astfel la dispariţia multor insule sau chiar insule-continent, aşa cum se bănuieşte că ar fi fost Atlantida.
Dar, conspiraţia apare chiar acum (am aflat-o de la ziaristul Luis Mariano Fernandez). Guvernul SUA ar fi descoperit acest loc secret submarin în timpul crizei rachetelor din Cuba de la începutul anilor 1960, când mai multe submarine americane nucleare ar fi descoperit structurile de piramidă. Americanii au închis imediat locul şi au pus stăpânire pe el, pentru a nu încăpea pe mâna sovieticilor.
P.S. Eu nu prea cred că Atlantida chiar ar fi existat, aşa cum scriam în acest articol din martie 2011 (https://www.lovendal.ro/wp52/iar-s-a-descoperit-atlantida-de-data-asta-in-sudul-spaniei-dar-atlantida-nu-exista-fiind-doar-o-fictiune-a-lui-platon/). Şi asta pentru că prea mulţi cercetători pretind că au descoperit Atlantida: ba în Spania, ba în Grecia, ba în Peru, ba în Cuba… Eu pe cine să mai cred? Dar, desigur, mă simt obligat să prezint toate punctele de vedere. Aş putea, bineînţeles, ca eu să mă înşel… cine ştie care e adevărul?