Alexandre Dumas (1802-1870), autorul celebrelor romane „Cei trei muşchetari” sau „Contele de Monte Cristo” a fost cel mai popular scriitor francez din lume.
Tatăl său era generalul Dumas. Când generalul Dumas a ajuns la sfârşitul vieţii, micuţul Alexandre, atunci în vârstă de 4 ani, a fost încredinţat verişoarei sale Marianne. În noaptea agoniei, Marianne şi Alexandre au fost treziţi de lovituri puternice date în uşa camerei lor. Deloc speriat, copilul a sărit din pat şi s-a apropiat de uşă.
– Unde te duci, Alexandre?
– Să-i deschid tatei, care a venit să-şi ia adio de la noi! a răspuns el, cât se poate de natural, pentru că înţelesese totul.
Marianne s-a dat şi ea jos din pat, l-a luat de mână şi l-a dus cu forţa în aşternut, în timp ce el striga din toate puterile: – Adio, tată! Adio, tată! O adiere a trecut apoi peste faţa lui şi a adormit.
A doua zi, i s-a spus că generalul murise la ora la care se auziseră bătăile în uşă:
– Copilul meu, tăticul tău, care te iubea atât de mult, a murit. Bunul Dumnezeu l-a luat la el.
– Şi unde locuieşte bunul Dumnezeu? a întrebat micul Alexandre, care avea o idee.
– În cer.
Copilul a ieşit din casa unchiului său şi s-a dus drept la domiciliul decedatului. A luat o puşcă, a urcat scara şi a întâlnit-o pe mama lui, care l-a întrebat unde se ducea.
– Mă duc în cer!
– Şi ce vrei să faci în cer, bietul meu copil?
– Mă duc să-l omor pe bunul Dumnezeu, care l-a ucis pe tăticul meu.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025