Aţi auzit vreodată de romanul „Dama cu camelii”, publicat în 1848 de către Alexandre Dumas fiul? Dacă da, ştiaţi că romanul a fost inspirat de un episod din viața scriitorului, şi anume dragostea lui pentru Marie Duplessis, o curtezană celebră în acele vremuri în Franţa? Dar să vorbim puţin despre Marie…
Născută în 1824, Marie Plessis era fiica unui fermier, despre care se zvonea că ar fi vândut-o ţiganilor. Ajunsă, în cele din urmă la Paris, ea şi-a câştigat, iniţial, existenţa făcând croitorie, dar frumuseţea ei delicată a atras repede atenţia unui proprietar de restaurant, care i-a cumpărat un apartament. Acest prim iubit a fost rapid înlocuit de ducele de Guiche, un tânăr înstărit şi monden, care abandonase armata pentru a urma, zice-se, studii la Şcoala Politehnică. Ajunsă iubita ducelui, Marie Duplessis devenise cel mai comun subiect de bârfă şi era asaltată de pretendenţi. Nu avea decât 16 ani.
Plimbări cu trăsura în timpul zilei, seara spectacole la teatru sau la operă, urmate de petreceri strălucitoare şi de întâlniri romantice cu bărbaţi culanţi, aşa arăta viaţa unei curtezane. Curând serviciile lui Marie ajunseseră să fie atât de bine recompensate, încât se zvonea că putea cheltui până la 100.000 de franci aur pe an, pentru un trai luxos. Se îmbrăca frumos şi se înconjura de flori, dar, pentru că mirosul trandafirilor o ameţea, Mărie prefera camelia şi îşi umplea casa cu ele, până când, după cum spunea un observator critic, „se închidea într-o fortăreaţă de camelii“.
Marie era cultivată, putea purta discuţii despre cărţile pe care le avea în bibliotecă şi era o bună pianistă. Singurul ei defect, după cum ea însăşi mărturisea, era că minţea. Dar tot ea adăuga, amuzată: „minciunile albesc dinţii”.
Când l-a cunoscut pe Dumas, Marie era întreţinută de bătrânul conte de Stackelberg. Era în acelaşi timp cu amândoi, dar, în acelaşi timp, avea un al treilea iubit, pe contele de Perregaux. Toţi admiratorii ei, însă, erau de părere că are o inimă de aur.
Şi totuşi, Marie dădea impresia că trece de la un bărbat la altul, „tânjind obsesiv după linişte, pace şi iubire”, scria un critic al epocii. Subţire şi palidă, după cum cerea moda, Marie era o frumuseţe eterică. Era, însă, o femeie bolnavă, obsedată de teama că va muri tânără.
După numai câteva luni de fericire, care l-au afundat în datorii, Dumas a început să se îndepărteze de Marie, deşi ea i-a propus să-i fie prietenă, dacă nu îi mai putea fi iubită. La 30 august 1845, el i-a scris o scrisoare de despărţire: „Nu sunt nici suficient de bogat ca să te iubesc, nici destul de sărac ca să fiu iubit de tine, aşa cum vrei tu… Eşti prea bună ca să nu înţelegi motivele acestei scrisori şi prea inteligentă ca să nu mă ierţi.”
Abandonată de Dumas, Marie Duplessis s-a consolat cu Franz Liszt. Apoi, la începutul anului 1846, ea a acceptat surprinzătoarea cerere în căsătorie a contelui de Perregaux. Căsătoria a avut loc la Londra, în ziua de 21 februarie 1846. S-a sugerat că lui Perregaux îi era milă de tânăra femeie, chinuită tot mai mult de tuberculoză. La scurt timp după întoarcerea la Paris, s-au despărţit, iar Marie a rămas singură, incapabilă să mai participe la viaţa mondenă şi obligată să-şi vândă lucrurile, pentru a scăpa de creditori. Pe 3 februarie 1847, curtezana de 23 de ani îşi dădea obştescul sfârşit.
Îndurerat de această moarte, în mai 1847 a recitit scrisorile trimise lui de Marie şi a început să scrie un roman care avea să-l facă celebru…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
