Împărăteasa Josephine a lui Napoleon, târfă la vârsta de 14 ani

5
13.702 vizualizari

josephineMarie-Josephe-Rose Tascher de la Pagerie, fiica unui plantator din Martinica, are 15 ani când este trimisă la Paris pentru a se căsători cu un moştenitor bogat, Alexandre de Beauharnais. Mai târziu, drumul i se va încrucişă cu un anume Napoleon…

Exista însă o mică problemă: micuţa creolă (cuvânt care desemnează, în acel timp, femeile albe născute în insule) nu-i place deloc soţului, care prefera rafinamentul aristrocraticei sale metrese. De altfel, Alexandre de Beauharnais este absent când Eugene, primul născut, îşi anunţă venirea pe lume şi în casă, ţipând. Şi tot aşa va fi şi la naşterea Hortensei, cel de-al doilea copil al său.

Alexandre află de la amanta sa că soţia lui dansa la 14 ani în saloanele din Martinica, oferind companie ofiţerilor francezi, care o apreciau pentru lejeritatea comportamentului său. Jignit, el se debarasează de ea, scriindu-i că este “cea mai stricată dintre creaturi” şi că, în consecinţă, este rugată să dispară într-o mănăstire pentru a face penitenţe.

Dar Penthemont, unde ea se instalează, nu are nimic auster: este un refugiu plăcut care primeşte femeile cu dificultăţi conjugale. Stând acolo 2 ani, madame de Beauharnais îşi perfecţionează arta de a se prezentă în societate. Tovarăşele sale sunt de părere, de altfel, că “adulterul comis din curtoazie face parte din distracţiile conjugale”. Dar teroarea va întuneca tabloul, trimiţând-o pe cetăţeana Tascher în închisoare şi pe fostul ei soţ la ghilotină.

La căderea lui Robespierre, Marie-Josephe este eliberată. Acum este foarte hotărâtă să se îmbete de plăceri, acordând mai mult sau mai puţin din favorurile sale persoanelor notabile. Astfel, devine amanta lui Paul de Barras, discipol al lui Machiaveli. Printre protejaţii lui Barras se numără şi Napoleon Bonaparte. Cam plictisit de farmecele creolei, acest desfrânat – Barras – care a făcut avere, lipsit de scrupule, se debarasează de ea aruncând-o în braţele corsicanului. Acesta este atât de prins de farmecele tinerei creole, încât tânărul ofiţer se căsătoreşte cu cea pe care o va numi de acum încolo Josephine.

Numit comandant-şef al armatei Italiei, Bonaparte s-a prezentat la post la scurt timp după căsătoria civilă, dar nespus de îndrăgostit îi adresează Josephinei scrisori pline de afecţiune, în timp ce tânăra femeie nu-i acordă niciun răspuns, “compensând” prin afişarea sa ca amantă a unui tânăr locotenent. La rândul său, nici Napoleon nu este un sfânt. Un scotocitor, autor de secrete de alcov, a numit vreo 50 de femei cărora le-a dovedit virilitatea sa. Însă, el rămâne îndrăgostit de soţia lui, căreia, ulterior, îi va aşeza el însuşi pe cap coroana imperială.

Dar se pune o problemă gravă, importantă pentru împărat: sterilitatea soţilor. Se ştie, desigur, că Josephine a adus copii pe lume, însă se pare că a pierdut facultatea de a mai fi din nou mamă. Repudierea devine inevitabilă: “Am nevoie de un pântec”, declară cu cruzime Napoleon (la 41 de ani), pe care îl va găsi în persoana prinţesei austriece Marie-Louise (18 ani). Actul de divorţ conţine un codicil în care soţii îşi jură o afecţiune eternă.

Fosta doamnă Bonaparte, care păstrează titlul de “împărateasa regina încoronată”, se bucura de largi compensaţii financiare. Cuminţită, ea va duce o viaţă aurită în castelul său de la Malmaison, unde, cu un grădinar expert, îşi petrece cea mai mare parte din timp încercând să prelungească viaţa trandafirilor. A sa va fi scurtă. Josephine va deceda la 51 ani.