Rasputin, puterea diavolului

Considerat un om sfânt de unii şi un farsor de alţii, călugărul Grigori Efimovici Rasputin a exercitat o putere cvasi-supranaturală asupra minţilor şi voinţei multor oameni care, asemenea curţii şi familiei ultimului ţar al Rusiei, au fost subjugaţi de ciudata lui influenţă.

Sectele religioase din Rusia

Din secolul al XVII-lea şi până la izbucnirea Revoluţiei bolşevice din 1917, situaţia religioasă a Rusiei s-a caracterizat prin apariţia şi proliferarea sectelor mistice şi fanatice, a căror activitate era la limita canoanelor Bisericii Ordodoxe. Vindecători, pustnici, fanatici şi oportunişti atrăgeau atenţia şi îşi făceau adepţi atât din rândul oamenilor simpli din popor, care trăiau în condiţii de sărăcie extremă, cât şi din cele ale unei aristocraţii tiranice, deţinătoare a marilor latifundii din Rusia. Acesta se caracteriza printr-o mare sărăcie spirituală, consecinţă a înseşi decadenţei clasei şi a unui sistem social de tip feudal, depăşit deja de marile naţiuni ale Occidentului.

Originea lui Rasputin

Ţarul Nicolae al II-lea şi ţărina Alexandra Feodorovna nu au fost imuni la influenţa „trimişilor Domnului”, care în acest caz au fost întruchipaţi de un ciudat călugăr, dotat cu o extraordinară personalitate dominatoare. Născut în anul 1872, în Petrovskoie, un sat din Siberia situat în apropiere de Tobolsk, Grigori Efimovici Rasputin a dus încă din tinereţe o viaţă de desfrâu, până când a simţit „chemarea Domnului” şi a intrat într-o comunitate religioasă. Discursul lui viu şi convingător, privirea lui încărcată de fanatism şi o puternică forţă psihică i-au adus faima de om sfânt.

Cu aceasta aură a sosit la Sankt Petersburg în 1903 şi, deşi era analfabet, a fost primit la Academia de Teologie. Oricine îl asculta era sedus pe loc şi, în scurt timp, graţie unor intrigi, reuşeşte să ajungă la episcopul Hermogenes şi la predicatorul Eliodor, care vor deveni în mod iremediabil victime ale influentei sale şi îl vor introduce în cercurile aristocratice ale oraşului.

Făcătorul de minuni reuşeşte să salveze viaţa fiului ţarului

„Miracolele” lui Rasputin în sânul aristocraţiei ruse au început să se înmulţească, acestea făcându-l la fel de faimos că tendinţa sa spre excese. În ochii admiratorilor săi, însă, acestea nu păreau să fie incompatibile cu condiţia sa de „om sfânt”, prin mâna căruia se împlinea voia Domnului. Aşa a interpretat lucrurile şi ţarina Alexandra, care şi-a convins împărătescul soţ că Rasputin reprezintă, poate, ultima posibilitate de a-l salva pe ţareviciul Alexei, bolnav de hemofilie. Nicolae al II-lea, preocupat şi el de viaţa fiului şi moştenitorului său, nu a opus prea multă rezistenţă şi a dispus ca „făcătorul de minuni” să fie adus la Curtea sa.

La doi ani de la venirea lui în Sankt Petersburg, spre surprinderea tuturor, dar mai ales a cuplului imperial, Rasputin a reuşit să amelioreze starea copilului hemofilic, ba chiar să-l salveze atunci când a fost pe punctul de a muri. Medicii de la Curte nu erau prea convinşi de ceea ce vedeau, dar nici nu găseau vreo explicaţie pentru faptul că acel om reuşise ceva imposibil, potrivit ştiinţei medicale.

Puterea diavolului: Rasputin conduce din umbră Rusia

Distrugerile din Războiul Ruso-Japonez din 1905 şi eşecurile militare din timpul primului război mondial care începuse în 1914 au adus Rusia într-o situaţie dificilă. Criză economică şi agitaţia socială, agravate de dificultăţile economice cauzate de intrarea Turciei în conflict, s-au amplificat fără ca ţarul Nicolae al II-lea sau guvernul să găsească soluţii viabile. După înfrângerea Rusiei şi pierderea Poloniei şi Lituaniei în 1915, influenţa lui Rasputin în problemele de stat a fost directă. Prin intermediul ţarinei, Rapustin l-a numit, în februarie 1916, pe Stirmer preşedinte al Consiliului şi pe Protopopov ministru de Interne, ambii făcând parte din cercul său intim cu care făcea şedinţe de spiritism.

Intruziunea lui Rasputin a fost considerată intolerabila de unele grupuri politice, care au denunţat situaţia prin vocea lui Rodzianko, preşedintele Dumei, Parlamentul rus. Nemulţumirile au crescut şi la palat. Mareşalul Voieikov şi ţarina-mamă au încercat să-l convingă pe Nicolae al II-lea de consecinţele nefaste pe care le poate avea asupra Rusiei influenţa lui Rasputin, dar ţarul a continuat să-l susţină şi situaţia a devenit de-a dreptul insuportabilă.

Seducţia oarbă

În aceeaşi manieră în care puterea lui Rasputin a ţinut în frâu evoluţia bolii ţareviciului, tot astfel a reuşit să câştige teren în ce priveşte voinţa cuplului imperial. Ţarii, Curtea şi clerul din Sankt Petersburg au fost fascinaţi de personalitatea lui Rasputin şi de aceea erau cu toţii orbi la comportamentul săi libertin. Aureola mistică şi vorbele sale înflăcărate păreau a-i servi asemenea unui bilet de liberă trecere spre a domina forţele naturii, atât pe cele ascunse, cât şi pe cele evidente. Uzând de această putere de dominaţie, Rasputin putea să vindece bolnavi şi să seducă orice femeie frumoasă care îi ieşea în cale, fără să conteze nici vârsta, nici starea lor civilă, în acelaşi mod în care profită de încrederea ţărilor pentru a-i promova pe unii dintre adepţii săi în posturi-cheie din guvern. Treptat, Rasputin a reuşit să domine voinţa celor doi ţari şi aproape i-a transformat în executori ai misterioaselor sale planuri.

Hotărârea de a-l ucide pe Rasputin

Câţiva apropiaţi ai ţarului, conduşi de marele duce Dimitri Pavlotici şi de un deputat, Puriskievici, au ajuns la concluzia că doar moartea acestui personaj malefic ar putea deschide calea unei noi politici a regimului, mai ales că unii curteni credeau că Rasputin era un spion al germanilor şi că, în realitate, căuta ruinarea maicii Rusii. Aşa a apărut şi o fost pusă în practică ideea de a-l asasina pe stareţ.

Tânărul prinţ Felix Iusupov şi-a arogat dreptul de a duce la îndeplinire planul şi, la o cină cu mai mulţi invitaţi conspiratori, l-a ucis pe taumaturg, care, după cât se pare, a rezistat atât efectului otrăvii, cât şi gloanţelor cu care a fost ciuruit, murind, în cele din urmă, înecat în apele Nevei.

Îngrozitoarea agonie a monstrului

Probabil că lui Rasputin i s-a părut suspect faptul că Iusupov l-a invitat să cineze la palatul său din Moika, şi asta cu atât mai mult cu cât la masa fuseseră invitaţi Purischievici şi marele duce Dimitri. Se simţea însă atât de sigur pe forţele sale şi pe puterea lui, încât a acceptat.

În seara de 29 decembrie 1916, Grigori Rasputin a ajuns la palatul lui Iusupov şi, în aparenţă încrezător, a mâncat şi a băut. Spre disperarea asasinilor săi, prăjitura otrăvită cu o doză mare de cianură nu părea să aibă vreun efect asupra lui. Iusupov a turnat atunci mai multă otravă în paharul de vin, care însă nu l-a afectat pe Rasputin. Călugărul continua să fie ciudat de liniştit, râdea, mânca şi bea, ca şi cum organismul său ar fi fost imun la acţiunea letală a oricărui tip de otravă. Asta trebuie să fi crezut prinţul când a scos pistolul şi l-a împuşcat. Rasputin a căzut rănit şi, imediat, crezându-l mort, el şi complicii lui l-au dus în pivniţele palatului.

„Raputin era mort – scria mai târziu Iusupov. Rana îi sângera şi picături de sânge cădeau pe dalele de granit. Brusc, ochiul său stâng s-a întredeschis… şi cei doi ochi ai lui Rasputin, care au devenit ciudat de verzi şi de fixi precum cei ai unui şarpe, m-au ţintuit cu o privire drăcească, încărcată de ură…”. Călugărul s-a ridicat cu o oarecare dificultate şi a încercat să-l sugrume pe prinţ, în timp ce striga într-un mod care i-a îngrozit pe atacatori. Apoi, uşa s-a deschis şi Rasputin a fugit.

Deputatul Purischievici a alergat după el şi a tras patru focuri de armă înainte ca acesta să se prăvălească în zăpadă. Dar Rasputin nu murise şi au început să-l lovească cu un baston până i-au spart ţeasta. Apoi, l-au aruncat în apele îngheţate ale Nevei.

Când i s-a descoperit cadavrul plutind pe râu, cei care l-au examinat au observat un fapt surprinzător: acesta nu murise din cauza otrăvii, nici a împuşcăturilor, nici a loviturilor în cap, ci înecat.

Enorma putere şi influenţa hipnotică exercitate de Grigori Rasputin asupra celor care-l înconjurau, ca şi ciudată să rezistenţa în faţa morţii, continua să fie un mister şi o provocare pentru ştiinţă.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.