Cinematografia rusă nu a fost atât de bine cunoscută, la fel ca alte şcoli cinematografice ale lumii. Guvernul central sovietic, din perioada comunistă, a văzut filmul ca o modalitate de a controla masele, şi de aceea a angajat oameni care se ocupau cu cenzura filmelor, înainte ca aceastea să fie distribuite în cinematografe. Dar totuşi, ţinând cont şi de această cenzură, au reuşit să apară şi câteva pelicule ce pot fi considerate drept „capodopere”.
1) Călăuza (Stalker) – 1979
Filmul regizat de cel mai mare regizor sovietic, Andrei Tarkovski, este o povestire SF despre vizita pe Pământ a unei civilizaţii extraterestre. Spaţiul din jurul impactului navei intergalactice prezintă proprietăţi biofizice stranii şi primejdioase; ca atare şi, mai ales, datorită zvonului că în perimetru ar exista un presupus loc al împlinirii dorinţelor, poliţia interzice accesul. Se formează o nouă meserie, ilegală şi plină de riscuri: aceea de călăuză {stalker) în spaţiul Zonei.
Datorită pericolului închisorii şi al multiplelor riscuri implicate, meseria este îmbrăţişată de proscrişii societăţii.
2) Omul cu o cameră de filmat – 1929
Regizorul Dziga Vertov a pavat calea către o „cinematografie adevărată”, cu acest documentar absolut minunat. Un film în care nu există acţiune şi nici actori; prin tehnicile de filmat inovatoare pe care le-a folosit, ca de exemplu apropieri extreme ale aparatului de filmat, Vertov a dorit să demonstreze că cinematograful se poate face oriunde.
3) Pământul – 1930
În cel de-al treilea film al trilogiei ucrainiene, regizorul Alexandr Dovzenko prezintă moartea, viaţa, se*ul şi violenţa ţăranilor dintr-un sat ucrainean. Industrializarea şi colectivizarea sovietică, le-a schimbat viaţa ţăranilor, iar ei trăiesc astfel o mare dramă.
4) Andrei Rubliov – 1966
Capodoperă a aceluiaşi mare regizor Andrei Tarkovski, filmul povesteşte viaţa celebrului iconar rus de la cumpăna secolelor XIV-XV, Andrei Rubliov. Acţiunea se desfăşoară pe durata unui sfert de veac şi este alcătuită dintr-un prolog şi şapte părţi.
5) Umbrele strămoşilor uitaţi – 1964
Considerat de criticul de artă Jonathan Rosenbaum drept unul din filmele de geniu ale cinematografiei sovietice, această peliculă îşi desfăşoară acţiunea în Munţii Carpaţi, fiind un fel de „Romeo şi Julieta” în variantă sovietică. Ivan, personajul principal al filmului, se îndrăgosteşte de Maricika, fiica omului care i-a ucis tatăl, aceasta fiind drama în jurul căreia pendulează toată acţiunea peliculei.
6) Cocorii zboară – 1957
În această dramă, regizată de Mihail Kalatozov şi nominalizată de 2 ori la BAFTA Awards în 1959 (pentru cel mai bun film şi cea mai bună interpretare feminină) şi obţinând şi 3 premii de aur la Festivalul de Film de la Cannes Film (1958), este vorba de povestea Veronicăi, o tânără ce trăieşte un moment de rătăcire pentru care va suferi cumplit.Veronica trăieşte într-o casă înghesuită şi sărăcăcioasă în Rusia bântuită de frig şi de ameninţarea războiului, dar este fericită, iubeşte şi este iubită. Trăieşte prima ei noapte de iubire cu cel drag sufletului său şi când se întoarce acasă parcă zboară de fericire, cu braţele date pe spate ca nişte aripi, iar aruncarea ei pe pat este ca un ” salt „care marchează apogeul dansului. Dar logodnicul pleacă la luptă şi se întâmplă ” păcatul „!
7) Război şi pace – 1968
Capodopera lui Serghei Bondarciuk, câştigătoare a Globului de Aur în 1969, se pare că este cel mai scump film turnat vreodată, costând peste 100 de milioane de dolari în anii ’60, dar actualizat cu rata devalorizării dolarului, aceasta sumă ar face în zilele noastre circa 700 de milioane de dolari. Filmul a fost turnat în 7 ani de zile, iar versiunea originală a sa are 8 ore! Într-o singură scenă din film în care a fost prezentată o bătălie, au fost folosiţi numai puţin de 120.000 de soldaţi! Un film care merită văzut!
8 ) Vino şi vezi (Idi i smotri) – 1985
Filmul lui Elem Klimov, nu este pentru cei care au probleme cardiace. Este un film psihologic de război atât de dur, încât „Apocalypse Now” (1979), filmul american despre războiul din Vietnam pare o simplă joacă de copii. Efectele speciale ale filmului, a cărei acţiune are loc în timpul celui de-al doilea război mondial, sunt nemaipomenite, iar jocul actorilor este remarcabil. O peliculă care reliefează cel mai bine dictonul „războiul este un iad”.
9) Crucişătorul Potemkin – 1925
Celebrul film mut al lui Serghei Eisenstein a avut un succes mondial, rămânând până în ziua de astăzi în topul celor mai bune filme universale. În mod cert, realitatea a fost deformată în film, dar, cu toate acestea, filmul şi-a pus o amprentă uriaşă asupra celor care l-au văzut. Toată lumea este convinsă că scenele de o grozăvie infernală de pe Scările Potemkin chiar au avut loc! Este una din acele ocazii în care filmul este mai presus decât realitatea.
10) Solaris – 1972
O a treia capodoperă a regizorului Andrei Tarkovski, filmul (absolut superb) este un SF clasic. După ce îşi vizitează casa părintească şi pe tatăl său, astronautul-psiholog Kris Kelvin este trimis în misiune pe planeta Solaris (o planetă îndepărtată, ocupată aproape în întregime de un ocean înzestrat cu raţiune – o formă de viaţă cu care savanţii încearcă de mult să stabilească un contact) pentru a clarifica observaţiile făcute de Berton (predecesorul lui) asupra direcţiei greşite pe care a apucat-o solaristica. Asemenea celorlalţi solaristicieni, Kris se îndoieşte de valoarea ştiinţifică a mărturiilor lui Berton şi tratează şi el cu ironie avertismentul acestuia de a se purta „moral” cu planeta investigată. Staţia cosmică de pe Solaris este într-o stare de semi-abandon, după ce un membru al echipajului (Gibarian) se sinucide (nu înainte de a lăsa o înregistrare video pentru Kris, în care ţine să-i comunice că gestul său e motivat nu atât de nebunie, ci mai degrabă de… o problemă de conştiinţă), iar ceilalţi (Sartorius şi Snaut) sunt bântuiţi de nevroze şi par chinuiţi de halucinaţii – propriile materializări ale celor mai tainice colţuri de memorie (imagini – ascunse adânc în sufletul savanţilor – ale unor fiinţe de mult dispărute, ce îi silesc pe eroi să se confrunte cu propria conştiinţă) de care n-au putut să se despartă nici chiar atunci când au venit pe Solaris.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Cinematografia rusă nu a fost atât de bine cunoscută, la fel ca alte şcoli cinematografice ale lumii. Guvernul central sovietic, din perioada comunistă, a văzut filmul ca o modalitate de a controla masele, şi de aceea a angajat oameni care se ocupau cu cenzura filmelor, înainte ca aceastea să fie distribuite în cinematografe. Dar totuşi, ţinând cont şi de această cenzură, au reuşit să apară şi câteva pelicule ce pot fi considerate drept „capodopere”.
