Basmele celebre – Scufiţa Roşie, Albă ca Zăpada, Hansel şi Gretel – ascund secrete demne de filme horror?


Ar fi interesant de a exploata ideea că o parte din istoria noastră poate fi comunicată prin legende orale transmise, ca de exemplu prin basme. Am studiat mult basmele, și, deseori, am fost nedumerit în privința conținutului lor, aparent ele fiind pline de brutalitate, de parcă ar face parte din scenariul unui film horror. Doar să ne amintim de basmele în care căpcăunii și vrăjitoarele ucid şi consumă oameni de vii, exact ca în cazul canibalilor.

În celebrul basm „Hansel și Gretel”, vrăjitoarea de acolo nu este o persoană, ci o personificare a răului. Vrăjitoarea din basm prinde și mănâncă copii, celebrând moartea lor. Canibalismul din acest basm acționează pentru a implanta un sentiment de frică în cititor/ascultător. Copiii sunt amenințați că vor fi mâncați pentru că s-au lăsat ispitiţi de lăcomie, iar canibalismul este înfățișat ca o pedeapsă pentru păcatele lor.

În „Scufița Roșie”, există tot un mesaj canibalistic, ascuns într-un simbolism religios; fata aduce bunicii sale pâine și lapte și i se oferă carne și vin. Așa cum sacramentul implica transformarea pâinii și a vinului în trupul și sângele lui Hristos, tot așa carnea și vinul oferite de lup sunt de fapt carnea și sângele bunicii fetei. Un astfel de canibalism îşi bate joc în mod flagrant de acest sacrament.

În „Albă ca zăpada şi cei 7 pitici”, impulsul motrice din spatele momentului canibal nu este foamea, așa cum este în „Scufița Roșie” și în „Hansel și Gretel”, şi asta pentru că Regina rea ​​și Albă ca Zăpada sunt de sânge regal. În acest sens, dorința Reginei malefice de a mânca copilul intră într-un tărâm mai înfiorător. Ea nu mănâncă pentru a susține viața, ci mănâncă pentru a o șterge pe Alba ca Zăpada și pentru a-și poseda, într-un fel, caracteristicile.

Precum se observă, canibalismul este o temă obsesivă în basme. Unii cred că reprezintă pur și simplu o amintire a unei perioade străvechi în care ființele umane se mâncau reciproc atât ritualic, cât și în luptă. Aparent, mesajul pentru copii, din aceste povești, ar fi acela că ei pot reuși să-și suprima vechile frici de a fi mâncați, doar prin folosirea gândirii raționale creatoare…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock