Misterul răpirilor şi mutilărilor de animale domestice din întreaga lume… Este vorba de un proiect secret de cercetare al unor guverne ale lumii? Sau sunt implicaţi extratereştrii?


animale rapite de extraterestriÎn septembrie 1967, un mânz de trei ani a fost găsit mort lângă Alabama, la sud de Colorado (SUA). Capul animalului fusese în întregime curăţat de orice urmă de carne, iar creierul, organele interne şi coloana vertebrală dispăruseră. Nu s-au găsit urme de sânge sau de maşină în preajma animalului. Cincisprezece semne circulare, ca de eşapament au fost descoperite în apropiere, iar într-un tufiş jumulit rău, aflat cam la 13 metri distanţă de corpul animalului, s-a găşit un cerc cam de 1 metru diametru, format din 6 sau 8 găuri în pământ, fiecare având apoximativ 5-6 cm adâncime. Un pădurar a controlat cu un detector Geiger şi a descoperit că în jurul urmei de eşapament nivelul radiaţiei era crescut, dar pe măsură ce se apropia de carcasa calului, scădea.

Dr. John Altshuler, profesor de medicină şi patologie la Universitatea Centrului de Ştiinţe Medicale Colorado, din Denver, a investigat cazul 10 zile mai târziu şi a fost puternic şocat de cele constatate:

„Când am ajuns aproape de cal am putut constata că fusese tăiat de asemenea şi dinspre gât în jos către piept, printr-o incizie verticală, netedă. Pe muchia tăieturii se vedea o culoare mai închisă, de parcă animalul fusese deschis şi cauterizat cu un instrument chirurgical destinat acestui scop. Marginile exterioare ale inciziei în piele erau foarte dure, parcă fuseseră cauterizate cu un laser din zilele noastre. Dar în 1967 nu exista o astfel de tehnologie laser în chirurgie… Am luat eşantioane de ţesut din muchia dură, închisă la culoare. Am studiat mai târziu ţesutul la microscop. La nivelul celulei se prezenta deteriorat, decolorat, asemeni modificărilor produse prin ardere.

Faptul cel mai uimitor era absenţa sângelui. Făcusem până atunci sute de autopsii, nu poţi tăia un corp fără să curgă şi puţin sânge. Dar nici pe piele, nici pe pământ nu exista strop de sânge. Nici urmă nicăieri. Acest lucru m-a impresionat cel mai puternic. Îmi amintesc apoi că lipseau toate organele din pieptul calului. Cine făcuse incizia luase şi inima, plămânii şi tiroida animalului. Cutia toracică era complet goală şi uscată. Cum scoţi inima din piept fără urmă de sânge?”

Acest caz a fost primul care a atras atenţia opiniei publice din lumea întreagă, iar de atunci au fost raportate mii de cazuri similare. În 90 la sută din cazuri sunt implicate vite, dar au fost mutilaţi şi cai, oi, capre şi alte animale (inclusiv animale de apartament), în împrejurări similare.

În multe cazuri animalelor li s-au extirpat organele genitale, fapt ce a alimentat speculaţia că vinovate ar fi nişte culte satanice. Lucrurile ar putea sta aşa în câteva cazuri, dar e îndoielnic ca astfel de culte să aibă posibilitatea de a extrage organele genitale cu o precizie desăvârşită, nelăsând nicio pată de sânge sau alte urme. Şi nici n-a fost prins încă nimeni asupra faptului, deşi s-au oferit recompense substanţiale pentru informaţii care să conducă la arestarea vinovaţilor. Animalele de pradă au fost şi ele învinuite de aceste mutilări, dar teoria se poate aplica doar în puţine cazuri. O teorie mai plauzibilă este că mutilările fac parte dintr-un proiect secret de cercetare a unor guverne ale lumii, un experiment de război bacteriologic. Sau sunt implicaţi extratereştrii?


Lasă un comentariu