Enigmaticul caz al spiritului lui Katie King, dovada că fantomele există după moarte

  •  
  •  
  •  
  •  

Sir William Crookes (1832-1919) a fost un binecunoscut om de ştiinţă britanic, el descoperind tubul pentru descărcările electrice în vid, dar şi elementul chimic taliu. Deci, un chimist şi fizician respectabil. Dar Crookes mai este cunoscut şi pentru altceva: este primul om de ştiinţă care a investigat serios spiritismul şi care a ajuns la concluzia uluitoare că… spiritele există!

Mediumul Florence Cook

Iar întreaga poveste începe cu o femeie pe nume Florence Eliza Cook (1856 – 1904), care prezenta încă din copilărie o serie de capacităţi parapsihice. La vârsta de 15 ani, angajată ca învăţătoare la o şcoală din Londra, a fost în centrul unor manifestări de tip poltergeist. Deoarece ele au stârnit nemulţumirile părinţilor elevilor, directoarea şcolii a fost nevoită s-o concedieze. Foarte curând după aceea, Florence a devenit unul din medium-urile cele mai cunoscute ale epocii victoriene, cu toate că, iniţial, părinţii săi se împotriviseră participării fetei la şedinţele de spiritism.

Katie King, fiica unui pirat britanic

Din 1872, în cursul şedinţelor mediumnice cu Florence Cook, se (cvasi)materializa o „entitate spirituală” ce se recomanda ca fiind „Katie King”, fiica unui celebru pirat britanic din secolul al XVI-lea, Sir Henry Morgan, supranumit King John. Ca multe alte mediumuri, Florence Cook se afla, în cabinetul ei, obţinut prin izolarea şi obscurizarea cu o draperie a unui colţ din camera, relativ întunecată, de desfăşurare a şedinţelor. Din acest cabinet se ivea „Katie King” în faţa participanţilor şi comunica cu ei.

Materializarea trupului uman la întuneric

Fireşte, condiţiile de desfăşurare a unei asemenea şedinţe erau şi sunt de natură să provoace îndoieli asupra autenticităţii manifestărilor observate. Se pare totuşi ca materializările mediumnice necesită condiţii speciale, îndeosebi cele privind iluminatul. Faptul n-ar trebui să ne mire prea mult atâta timp cât nu cunoaştem, încă, determinările unor astfel de procese. Dar totuşi, chiar în mod natural, materializarea începe şi se continuă la întuneric. Embrionul uman se materializează în 9 luni, în întuneric, în sânul mamei. Numai după aceea iese la lumină. Sămânţa încolţeşte la început sub pământ la întuneric, apoi după un timp scurt iese la lumină. Oul este pus sub cloşcă, care îl acoperă cu aripile sale, ţinându-l la întuneric un timp determinat. Se vede că este o lege a naturii, ca materia sa nască în obscuritate.

S-a pretat Florence Cook la fraudă? Nu!

Prima reacţie a unui „om cu bun simţ” ce asistă la o şedinţă de materializare mediumnică consta în a verifica dacă nu cumva e vorba de o înşelătorie în care mediumul apare deghizat. Este exact ceea ce au făcut investigatorii cazului „Katie King”. De pildă, înainte de o şedinţă la care a participat, un corespondent sceptic de la ziarul „Daily Telegraph” a legat-o pe Florence Cook cu noduri sigilate de scaunul din cabinet; la terminarea şedinţei, în cursul căreia „Katie King” s-a manifestat ca de obicei, sigiliile au fost găsite intacte, dovadă că mediumul nu se clintise de la locul său. Altădată, experimentatul cercetător al metapsihismului Alexandre Aksakoff, ce stia multe despre trucurile la care se puteau preta falsele mediumuri, a dorit să fie sigur că entitatea „Katie King” era diferită fizic de persoana Florence Cook. De aceea, el a solicitat să le vadă simultan pe amândouă, cerând permisiunea de a intra în cabinet. „Katie”, îmbrăcată în alb, a acceptat fără reţinere şi l-a invitat s-o facă, după care s-a volatilizat. În cabinet, Aksakoff a găsit-o pe Florence Cook purtând o rochie neagră şi ţintuită pe scaun, cu legăturile, nodurile şi sigiliile neatinse. Deşi, în fapt, nu i s-a îndeplinit solicitarea iniţială, Aksakoff a rămas convins că Florence Cook nu putuse intra sau ieşi prin draperia care izola cabinetul.

Teoretic, exista încă o posibilitate de fraudă: aceea ca o altă persoană, complice cu Florence, să se deghizeze în „Katie King”. Unii autori au presupus că aceasta ar fi fost Kate Selina, sora mai mică cu trei ani a lui Florence. Totuşi, oricât de neplăcut ar fi pentru scepticii de profesie, trebuie precizat că, înaintea fiecărei şedinţe, încăperea era bine controlată şi apoi încuiată, nu existau trape sau uşi disimulate şi nu întotdeauna în casa în care se ţinea şedinţa era prezentă Kate Selina. Mai mult, martorii se supravegheau între ei, iar şedinţele de materializare nu au avut loc toate în aceeaşi clădire.

Omul de ştiinţă britanic William Crookes investighează şi el cazul acesta

Cu toate acestea, cazul „Katie King” ar fi rămas, probabil ca multe altele asemanătoare, o „notă de subsol” a istoriei metapsihismului, dacă el nu ar fi constituit obiectul unor intense şi minuţioase investigaţii întreprinse de William Crookes între decembrie 1873 şi 21 mai 1874.

La început, Crookes a fost nemulţumit deoarece nu putea controla cum ar fi vrut condiţiile în care aveau loc şedinţele de materializare. Mai târziu însă, câştigând încrederea lui Florence şi a familiei acesteia, şi-a putut efectua observaţiile şi experimentele în voie, inclusiv în propria-i casă.

blankFlorence Cook era diferită de fantoma lui Katie King

Deoarece între Florence Cook şi „Katie King” existau unele asemănări, savantul a dorit mai întâi să se convingă asupra faptului că cele două nu sunt una şi aceeaşi persoană. Prima certitudine a căpătat-o în cursul unei şedinţe desfăşurate pe 12 martie 1874, la locuinţa lui. Într-o scrisoare din 30 martie acelaşi an, Crookes scria:

„După ce Katie se plimbase printre noi şi vorbise, s-a retras în spatele draperiei ce separa laboratorul meu, unde stătea asistenţa, de biblioteca care avea temporar rolul de cabinet. După un minut, din spatele perdelei am auzit o voce care mă solicita s-o ridic de jos pe Florence Cook, care alunecase. Katie stătea în faţa mea, îmbrăcată în obişnuita ei rochie albă, şi cu un fel de turban pe cap. Am intrat imediat în bibliotecă pentru a vedea în ce stare este domnişoara Cook, Katie dăndu-se în lături pentru a-mi face loc. Am observat că domnişoara Cook, care era în transă, alunecase parţial de pe canapea, cu capul atârnând într-o poziţie ciudată. Am ridicat-o pe canapea, observând cu satisfacţie că nu era îmbrăcată în aceeaşi costumaţie ca şi Katie, ci în obişnuita sa rochie de catifea neagră. Între momentul în care Katie stătuse în faţa mea, în rochie albă, şi momentul în care o ridicasem pe domnişoara Cook pe canapea nu trecuseră mai mult de câteva secunde”.

Totuşi, Crookes nu le observase încă simultan pe amândouă. Lucrul acesta s-a petrecut cu prilejul şedinţei din 29 martie, când „Katie” l-a invitat din nou să intre în cabinet, ceea ce el nu pregetă s-o facă, ţinând în mână o lampă cu fosfor. Iată ce spune Crookes:

Fantoma lui Katie a zâmbit

„Am intrat cu precauţie în cabinet şi m-am uitat după domnişoara Cook pe care am zărit-o zăcând pe podea. Am îngenuncheat şi am mărit lumina lămpii cu fosfor observând că tânăra doamna era îmbrăcată în rochia de catifea neagră, la fel ca şi în prima parte a serii; nu s-a mişcat când i-am luat mâna şi am apropiat lampa de faţa ei, continuând să respire liniştit. Ridicând lampa, am văzut-o pe Katie stând foarte aproape de domnişoara Cook, îmbrăcată în aceeaşi rochie albă pe care o purtase şi mai devreme. Încă ţinând mâna domnişocaei Cook, am ridicat lampa în aşa fel încât să o pot vedea pe Katie în întregime, pentru a mă asigura că nu este o fantasmă a unei minţi rătăcite. Nu a scos un cuvânt, ci doar a zâmbit, mişcând uşor capul. De trei ori am ridicat lampa pentru a mă asigura că în faţa mea stă cu adevărat Katie. În cele din urmă, domnişoara Cook s-a mişcat, iar Katie mi-a făcut semn să plec”.

Crookes nu s-a mulţumit cu atât. Pentru una din şedinţe, a conceput şi realizat, împreună cu Cromwell Varley (specialist în electricitate), un montaj electric de mică intensitate la care erau conectate Florence Cook şi o aparatură de măsură. Dacă mediumul ar fi părăsit fraudulos cabinetul, deghizat în „Katie”, aparatele ar fi înregistrat fluctuaţii evidente. Dar „Katie” a apărut ca de obicei, fără a se constata vreo modificare a curentului electric din circuit. De asemenea, nu s-au înregistrat fluctuaţii electrice nici atunci când lui „Katie King” i s-a cerut să-şi cufunde mâinile într-o soluţie eletrolitică. Dacă Florence ar fi fost îmbrăcată în rochia lui „Katie”, şi ar fi părăsit cabinetul, atunci circuitul ar fi fost influenţat la introducerea mâinilor lui „Katie ” în soluţia respectivă.

blank44 de fotografii ale spiritului lui Katie King

În ultima săptămână de cercetări, Crookes a realizat 44 de fotografii ale lui „Katie King”, folosind cinci aparate plasate în unghiuri diferite. După cum notează el în volumul „Researches in spiritualism” (London, 1875):

„Era ceva obişnuit de acum ca în timpul şedinţelor în care se făceau fotografii să le vedem pe domnişoara Cook şi pe Katie în acelaşi timp (…) nu puteam să vedem şi faţa mediumului care era protejată de un şal, dar îi puteam vedea mâinile şi, ocazional, o auzeam suspinând. Le-am fotografiat pe amândouă, dar Katie aproape acoperea capul domnişoarei Cook”.

Procedeul fotografic a confirmat şi în alt mod faptul că Florence Cook şi „Katie King” erau entităţi diferite.

„Una din fotografiile cele mai interesante – scrie Crookes – este aceea în care eu sunt alături de Katie; ea are piciorul gol pe un punct particular al pardoselii. Am îmbrăcat apoi pe d-ra Cook ca pe Katie; ea şi eu ne-am pus exact în aceeaşi poziţie şi am fost fotografiaţi de aceleaşi obiective, aşezaţi absolut ca în cealaltă experienţă şi luminaţi de aceaşi lumină. Când aceste două clişee au fost suprapuse, imaginile mele au coincis exact ca talie, dar Katie apare mai mare cu o jumătate de cap decât d-ra Cook şi, pe lângă ea, Katie părea o femeie mai grasă. În multe fotografii, lărgimea feţei şi grosimea corpului lui Kalie diferă esenţial de faţa şi corpul mediumului; fotografiile dovedesc mai multe alte puncte de neasemănare”.

Fantoma lui Katie avea pielea moale la pipăit

Într-o scrisoare către zoologul şi spiritualistul Eliott Coues, W. Crookes adăuga şi alte deosebiri pe care le-a constatat, în repetate rânduri, între medium-ul Florence Cook şi apariţia „Katie King”:

„Pielea lui Katie este moale la pipăit, pe când cea a drei Cook este mai aspră; mai mult încă, aceasta din urmă are pe gât o aluniţă foarte vizibilă. Urechile lui Katie nu sunt găurite, pe când dra Cook poartă de obicei cercei. Carnaţia lui Katie este foarte albă, aceea a drei Cook mai închisă. Diverse pete de pe figura mediumului nu există pe aceea a lui Katie. Părul d-rei Cook e negru, al lui Katie şaten”.

La aprinderea unei lumini mai puternice, fantoma lui Katie se dematerializă brusc

De mai multe ori, „Katie King” le-a spus participanţilor la şedinţe că nu poate persista decât la lumina unei singure lămpi cu gaz, căci lumina de mare intensitate îi face rău. Totuşi, Crookes nu s-a dat în lături să solicite şi o astfel de încercare, pe care Katie a acceptat-o cu stoicism. Aşa cum scrie el:

„Ea se aşeză în picioare, la perete, cu braţele întinse, ca şi cum ar fi fost crucificată. Trei becuri cu gaz au fost aprinse la maximum în cameră Efectul asupra lui Katie King a fost uimitor. A rămas fără să se modifice timp de o secundă, apoi începu să se topească treptat. N-aş putea compara mai bine dematerializarea ei decât cu o păpuşă de ceară topindu-se în faţa unui foc puternic. Mai întâi trăsăturile feţei se veştejiră şi se şterseră, părând să se contopească. Ochii se înfundară în orbite, nasul dispăru, osul occipital se nărui. Membrele părură că intră sub ea; se prăbuşea tot mai mult, ca un edificiu ce se surpa. În sfârşit, nu mai avea decât capul pe podea, – apoi o bucată ca de voal alb care dispăru cu rapiditate extremă, ca şi cum ar fi fost trasă de o mână”.

blankKatie King nu mai putu apăru

Ultima apariţie a lui „Katie King” s-a produs pe 21 mai 1874, când şi-a luat adio de la medium cu cuvintele: „Nu pot să mai rămân. Misiunea mea e împlinită. Dumnezeu să te binecuvânteze”.

3 posibilităţi privind fantoma lui Katie King

Privind retrospectiv investigaţiile lui William Crookes asupra capacităţilor mediumnice ale lui Florence Cook, ar fi de luat în considerare trei posibilităţi:

1) Florence Cook, singură ori în colaborare cu unul sau mai mulţi complici, a reuşit să pună în aplicare, vreme de trei ani, o mare înşelătorie şi l-a indus în eroare timp de şase luni pe un experimentator de talia lui Crookes;
2) Florence şi Crookes erau înţeleşi să păcălească asistenţa de la şedinţele respective;
3) Manifestările erau reale, cu toată aparenţa lor incredibilă, şi reprezintă dovezi majore ale existenţei paranormalului.

Crookes credea în autenticitatea spiritului lui Katie King

Dacă admitem prima posibilitate, atunci trebuie să recunoaştem în adolescenta Florence Eliza Cook pe unul din cei mai mari iluzionişti din toate timpurile, căci o bună bucată de timp ea a putut păcăli o mulţime de persoane, printre care prestigioşi oameni de ştiinţă care au supus-o unor controale stricte. Convins de autenticitatea celor văzute şi experimentate de el însuşi, Crookes a crezut în onestitatea lui Florence până la sfârşitul vieţii sale. Iată ce scria el la bătrâneţe, când devenise unul din cei mai respectaţi savanţi ai lumii:

„Toate testele pe care le-am efectuat cu ajutorul lui Florence Cook au avut asentimentul sau, participând cu sinceritate, iar eu am convingerea că nu a avut nicio intenţie de a mă înşela. Nu cred că ar fi fost capabila de aşa ceva, iar dacă ar fi făcut-o ar fi fost descoperită imediat, acest mod de acţiune fiind străin firii sale. Nu ne-am putea imagina că o adolescentă de 16 ani ar putea fi capabilă să înşele şi să continue acest lucru cu succes timp de trei ani, supunăndu-se la teste care ar fi putut da la iveală impostura sa”.

Să fi fost Crookes un geniu numai atunci când a descoperit, de pildă, razele catodice ori thaliul, şi doar un mare naiv, dus de nas cu uşurinţă, atunci când cerceta mediumnitatea lui Florence Cook?


  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu