Cea mai mare regină a Angliei, Elisabeta I, a fost, de fapt, un bărbat deghizat!?


Cel mai mare monarh din istoria Angliei este, fără îndoială, regina Elisabeta I (1533-1603), ce mai este cunoscută şi sub numele de “regina virg*ină”.

Nu au ieşit niciodată la suprafaţă motivele clare pentru care Elisabeta I nu s-a căsătorit niciodată. Cu siguranţă, această parte a vieţii sale pare a fi învăluită într-un aer de ambiguitate: pe lângă faptul că decizia sa a fost considerată de neacceptat, era destul de greu de admis ca regina să nu nască un urmaş direct la tron. Au existat speculaţii conform cărora regina suferea, de fapt, de o malformaţie, iar incapacitatea ei de a avea copii a fost doar una dintre manifestările se*xualităţii sale anormale.

Această teorie a fost dusă cu un pas mai departe de unii istorici care pretind că Elisabeta a fost, de fapt, bărbat. Dacă într-adevăr aşa au stat lucrurile, deghizarea sa a fost una foarte reuşită, fără îndoială, dar am avea şi un răspuns la întrebarea de ce nu s-a căsătorit niciodată.

Conform teoriei, la frageda vârstă de trei ani, regina-copilă a plecat să locuiască la nişte veri îndepărtaţi. În perioada cât a stat acolo s-a îmbolnăvit, rudele sale nu au reuşit să o salveze, iar ea a murit. Îngroziţi că îşi vor atrage furia tatălui său, Henric, care i-ar fi decapitat fără să clipească, familia a deghizat un băieţel care i-a luat locul. Această păcăleală a continuat, se spune, până la moartea ei şi ar explica de ce a rămas necăsătorită.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.