Ce idei incredibile mai aveau femeile engleze în trecut: adulmecau sticle cu amoniac pentru a-şi reînvia simţurile! Deşi amoniacul e toxic pentru corpul uman…
Amoniacul este un compus chimic format dintr-un atom de azot și trei atomi de hidrogen. Denumirea provine de la clorura de amoniu, care a fost pentru prima dată descoperită în „Oaza lui Ammon” azi „Oaza Siwa”, Egipt. Starea de agregare a amoniacului fiind gazoasă, având proprietățile chimice unei baze, toxice cu miros înțepător, mai ușor ca aerul. Amoniacul are un important rol, fiind precursor sau constituent al multor compuși organici, printre care se numără: aminele, amidele, aminoacizii (și de aici peptide, proteine) etc.
De ce am făcut toată această introducere privind amoniacul? Pentru că doresc să ajung la mirosul amoniacului. Cred că toată lumea îl cunoaşte: înţepător, asemănător mirosului de urină. Acest miros ne provoacă nervul trigeminal – un tip de nerv asociat cu expresiile faciale.
În secolul al 18-lea, englezii au devenit obsedați de nervi. O persoană cu nervi sensibili era considerată a fi mare în societate. Se credea că femeile erau deosebit de dispuse la anxietate. Aşa că amoniacul era folosit pentru „reînvierea simțurilor”. Romanele din acele timpuri chiar vorbeau de eroine care adulmecau sticle încărcate cu amoniac! Ulterior, englezii considerau chiar că sărurile mirositoare de amoniac pot fi folosite pentru a reînvia persoanele care s-au înecat sau asfixiat.
Dar, efectele amoniacului asupra sănătății umane sunt grave. Expunerea la niveluri scăzute de amoniac poate provoca tuse, dureri în gât și usturimi ale ochilor. Expunerea la concentrații mari de amoniac în aer poate provoca acidifierea gâtului, a mucoasei nazale și a tractului respirator. Expunerea la concentrații şi mai mari poate provoca leziuni grave la nivelul pielii, ochilor, gâtului și plămânilor. Poate duce la orbire permanentă, boli pulmonare sau la moarte.
Amoniacul este un compus chimic format dintr-un atom de azot și trei atomi de hidrogen. Denumirea provine de la clorura de amoniu, care a fost pentru prima dată descoperită în „Oaza lui Ammon” azi „Oaza Siwa”, Egipt. Starea de agregare a amoniacului fiind gazoasă, având proprietățile chimice unei baze, toxice cu miros înțepător, mai ușor ca aerul. Amoniacul are un important rol, fiind precursor sau constituent al multor compuși organici, printre care se numără: aminele, amidele, aminoacizii (și de aici peptide, proteine) etc.
