Ce descoperire-bombă a astronomilor! Ei au găsit un „Super Pământ” în apropierea centrului galactic

  •  
  •  
  •  
  •  

Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Oamenii de știință bănuiesc că au identificat o nouă planetă extraterestră, situată în apropiere de centrul galaxiei noastre. Planeta este atrăgătoare, deoarece prezintă unele similitudini stranii cu Pământul, dar și unele diferențe, în acelaşi timp. În ceea ce privește dimensiunea, oamenii de știință cred că planeta este de aproximativ 4 ori mai mare decât Pământul. Steaua planetei este o stea pitică slabă, poate chiar o stea pitică brună. Anul planetei durează aproximativ 617 zile pământene, chiar dacă orbita ei se încadrează undeva între orbita Pământului și a planetei Venus.

Echipa de oameni de știință a descoperit planeta nu prin observaţie directă, şi nici prin deducţie, ci prin fenomenul care se numeşte „microlentilă gravitaţională”. Ea se bazează pe faptul că obiectele cereşti masive deformează spațiul din jurul lor. Când un telescop, un obiect masiv și o țintă se aliniază într-un mod corect, obiectul masiv modifică lumina emisă de țintă, mărind-o. Este un eveniment foarte neobișnuit.

Pentru a găsi această nouă planetă, oamenii de știință au combinat observațiile de microlentile adunate din două facilități – Polonia şi Coreea de Sud. Rezultatul a fost o descriere a unui sistem solar îndepărtat: o stea cu o zecime din masa Soarelui nostru și o planetă poate de 4 ori mai mare decât Pământul – rezultând un fel de „Super Pământ”. Aceasta este o combinație interesantă, deoarece printre miile de exoplanete identificate până în prezent, astfel de lumi, situate pe astfel de orbite, sunt destul de rare.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): space.com


  •  
  •  
  •  
  •  
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner