Femeia afirmă că tocmai intrase pe şoseaua principală, atunci când un dragon imens a apărut în faţa maşinii sale. Ființa înaripată era atât de mare, încât maşina s-a zgâlţâit puternic la trecerea dragonului deasupra ei. Datorită luminilor din zonă, martorul spune că a putut vedea foarte bine „dragonul”. Astfel, aripile lui erau asemănătoare cu cele ale unui liliac și aveau o dimensiune de aproximativ 10 metri. Corpul era subțire și aproape uman. Culoarea pielii era întunecată, probabil neagră. Creatura avea ochi mari galbeni şi strălucitori. La un moment dat, fiinţa misterioasă a urcat rapid în sus şi a dispărut în întuneric.
Același martor a afirmat, de asemenea, că un prieten se afla în aceeași locație în prima săptămână din ianuarie 2019 și a fost martorul unei ființe foarte asemănătoare cu cea văzută în august 2018.
Întrebarea care se pune e următoarea: chiar există animale preistorice care au supravieţuit timpurilor noastre? Unde au stat ele ascunse până acum?