Cel mai faimos castel bântuit din Scoţia este castelul Glamis. Din 1372, castelul se află în custodia conţilor de Strathmore. Regina actuală a Marii Britaniei, Elisabeth, a fost nepoata celui de-al 14-lea conte de Strathmore, iar prinţesa Margareta a Marii Britanii s-a născut aici (1930).
Castelul are o istorie sinistră: în secolul al 11-lea, regele Malcolm al III-lea a fost omorât aici, şi la fel şi regele Duncan care apare şi în piesa lui Shakespeare, „Macbeth”. În secolul al XVI-lea, văduva unui lord Glamis, lady Janet Douglas, a fost arsă pe rug ca vrăjitoare, întrucât a încercat să-l asasineze pe regele James al V-lea.
Există o mare varietate de legende asociate cu castelul Glamis. Cea mai renumită legendă se referă la „monstrul de Glamis”, care are legătură cu un copil hidos născut în familie. Se spune că monstrul a fost păstrat în castel toată viaţa sa, fiind închis într-o anumită cameră. O altă versiune a legendei spune că la fiecare generaţie a familiei un copil-vampir este născut şi este zidit în acea cameră. Totodată, se mai spune că oaspeţii care stau la castel, atunci când atârnă prosoapele la fereastră, acestea îşi îndreaptă poziţia spre camera zidită a monstrului.