Marea farsă a sticlei: poate intra un om într-o sticlă de vin?

3
1.736 vizualizari

bottle hoaxTotul a început de la un pariu…

Ves­titul pariu din 1749 al prinţului de Portland, pomenit până în ziua de astăzi ca Bottle-Hoax (mistificarea cu sticla), stă măr­turie cât de uşor pot fi ameţite cu ajutorul unei reclame, evident stupide, grupuri mari de oameni.

La clubul său, prinţul de Portland a provocat un pariu, susţinând că dacă un scamator ar da un anunţ cu un conţinut oricât de imposibil, publicul londonez l-ar lua de bun şi ar umple sala de spectacol.

Poate, totuşi, nu – spuse contele Chesterfield. Dacă s-ar anunţa că, în văzul lumii, scamatorul va intra într-o sticlă de vin, nimeni nu l-ar crede.

Prinţul acceptă pariul.

Spectaculosul anunţ al artistului care va intra în sticlă

Nu peste mult timp, în ziarele londoneze apăru un anunţ cu următorul text:

„Luni, la 16 ale lunii curente, în teatrul din Haymarket, un artist va prezenta spectatorilor numere senzaţionale:

1. La cerere, va imita cu cea mai mare precizie orice instru­ment pe un baston oarecare, acompaniindu-se cu o voce inega­labil de frumoasă.

2. Va prezenta o sticlă obişnuită de vin, pe care oricine o va putea examina. O va aşeza pe masă, în mijlocul scenei, şi, fără nicio scamatorie, va intra în sticlă, continuând să cânte.

Spectatorii de la parter sau din loji pot veni şi cu mască, iar el va ghici numele fiecăruia.

Preţul biletelor: parter — 7 s.; lojă — 5 s.; balcon—2 s. Biletele se găsesc la casă. Spectacolul începe la ora 18 şi se sfârşeşte după ora 20.

Observaţie: Dacă după spectacol vreun gentleman sau vreo lady ar dori să intre în legătură cu o rudă decedată, maestrul va realiza întrevederea în schimbul unui onorariu. Respectivii îl vor putea vedea pe decedat şi vor putea vorbi cu el de parcă ar fi in viaţă.

Numerele acestea au fost vizionate de către suveranii Euro­pei, Asiei şi Africii. Marelui public nu i se oferă decât această unică ocazie. În casele particulare, tariful reprezentaţiei este de 5 lire”.

Oamenii creduli s-au bătut până şi pentru locurile în picioare

Efectul întrecu cele mai aprinse speranţe ale prinţului. Timp de câteva zile nu s-a vorbit la Londra decât despre omul care intră în sticlă. În seara spectacolului teatrul a fost înţesat de lume; n-a rămas niciun scaun liber; aproape că s-au bătut până şi pentru locurile în picioare.

Spectacolul a început, dar niciun artist pe scenă încă nu apăru…

Nerăbdarea creştea din ce în ce. Ceasurile arătau ora 18 şi încă nu se întâmpla nimic. Tensiunea aşteptării începea să se descarce în strigăte furioase şi bocancii din picioare. În sfârşit, în faţa cortinei apăru un slujbaş al teatrului. El cerea, însoţite de dese plecăciuni, scuze pentru întârziere. Şi direcţiunea este revoltată; dacă până într-un sfert de oră artistul nu-şi face apa­riţia, casieria va înapoia costul biletelor.

Disciplinatul public englez a mai aşteptat un sfert de oră. Când a trecut şi ultima se­cundă, dintr-o lojă au început să azvârle pe scenă cu lumânări aprinse. Din fericire, n-a izbucnit incendiul; în schimb, izbucni nemulţumirea. Ca la un semnal, publicul se năpusti asupra mobilierului teatrului, zdrobind şi sfărâmând tot ce-i cădea în mână. Femeile ţipau şi încercau să fugă, iar bărbaţii vociferau. Când totul a fost rupt în bucăţi, au cărat sfărâmăturile în stradă, ridi­când din ele un rug căruia i-au dat foc.

Directorul teatrului se apăra cu disperare. Nu făcuse decât să închirieze sala, el nu răspunde de nimic. Clubul tăcea. Taina pariului n-a ieşit la iveală decât după ani de zile.

Toată Londra a râs de această farsă

Londra a fost bântuită de o furtună de râsete. Caricaturiştii ziarelor au trăit din acest “hoax” săptămâni întregi. A apărut o mare de pamflete; unul dintre ele, redactat poate chiar de autorii glumei, se străduia să explice întâmplarea. După părerea auto­rului pamfletului, contra a 5 lire, artistul a intrat în sticlă la locuinţa unui gentleman, iar acesta a astupat repede sticla. De atunci, nefericitul artist trăieşte în închisoarea lui de sticlă, pre­cum spiritul din Halima. Din timp în timp, gentlemanul destupă sticla şi-l hrăneşte pe artist. Nu peste multă vreme, are de gând să-l pună în libertate, în cadrul unei reprezentaţii publice; data va fi adusă prin presă la cunoştinţa generală.

Probabil s-au găsit oameni care s-o creadă şi pe asta!