Căsătoria în mare secret a lui Nicu Ceauşescu, „Prinţişorul”
Era anul 1983. Nicu Ceauşescu, „Prinţişorul”, cel care urma să conducă România comunistă, după dispariţia lui Nicolae Ceauşescu, încă nu era căsătorit, dar era un binecunoscut afemeiat. Mama lui, Elena Ceauşescu („Lenuţa”), dorea neapărat să-şi însoare băiatul, şi să-l vadă întemeindu-şi o familie, pentru a nu mai pierde nopţile ca golanii. Aşa că Lenuţa găsi la Târgovişte o „fată potrivită” pentru „Prinţişor”, pe nume Poliana Cristescu – aspect plăcut, licenţiată, origine bună. Lenuţa a adus-o la Bucureşti pe Poliana, numind-o secretar al CC al UTC (Uniunea tineretului Comunist), făcând-o astfel adjuncta lui Nicu. Spera că, dacă Nicu o va vedea zilnic, se va îndrăgosti repede de ea. Dar Nicu se pare că nici n-o băga în seamă…
Totuşi, Lenuţa insistă atât de mult atât pe lângă fată, cât şi pe lângă Nicu, că până la urmă cei doi cedară. Cine se putea opune voinţei Lenuţei în anii ’80? Nici măcar soţul ei, Nicolae Ceauşescu… Aşa că fu fixată data căsătoriei: 10 decembrie 1983, ora 12 fix, la domiciliul lui Nicu din strada Cosmonauţilor (Bucureşti). Însă, totul a fost ţinut în mare secret. La ora 11, sosiră doi martori – Emil Bobu şi Tudor Postelnicu, doi mari comunişti – unul fost ministru de Interne, iar celălalt ministrul Securităţii. Tot atunci a venit şi Gheorghe Pană, primarul general al Bucureştiului, care avea rolul de a oficializa căsătoria celor doi.
Se face ora 12, şi nu sosesc cei mai importanţi invitaţi ai evenimentului: soţii Ceauşescu. La ora 12:10, vine Lenuţa grăbită, spunând că soţul ei, Nicolae, nu mai vine, fiind reţinut de treburi importante de stat. Ceremonia căsătoriei a început, iar cei doi soţi semnează actul. Totul era aranjat – nu exista nici dragoste şi nici atracţie între ei – dar ce mai contează atât timp cât interesele de stat spun altceva!
La final, Lenuţa făcu chelnerului să vină cu pişcoturile şi cu paharele de şampanie. Se urează „Casă de piatră!”. Apoi, Lenuţa, dându-şi seama probabil de ridicolul situaţiei, plecă în grabă. Restul invitaţilor (Emil Bobu, Tudor Postelnicu şi Gheorghe Pană) plecară şi ei. Asistaseră la o căsătorie de pomină!
Cei doi soţi n-au avut o viaţă împreună; fiecare dormea în camera lui, iar „Prinţişorul” îşi urma programul său obişnuit de noapte, cu ceilalţi prieteni. După 1 an şi jumătate de căsătorie, cei doi soţi s-au săturat de aşa zisa „căsnicie” şi au divorţat…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Era anul 1983. Nicu Ceauşescu, „Prinţişorul”, cel care urma să conducă România comunistă, după dispariţia lui Nicolae Ceauşescu, încă nu era căsătorit, dar era un binecunoscut afemeiat. Mama lui, Elena Ceauşescu („Lenuţa”), dorea neapărat să-şi însoare băiatul, şi să-l vadă întemeindu-şi o familie, pentru a nu mai pierde nopţile ca golanii. Aşa că Lenuţa găsi la Târgovişte o „fată potrivită” pentru „Prinţişor”, pe nume Poliana Cristescu – aspect plăcut, licenţiată, origine bună. Lenuţa a adus-o la Bucureşti pe Poliana, numind-o secretar al CC al UTC (Uniunea tineretului Comunist), făcând-o astfel adjuncta lui Nicu. Spera că, dacă Nicu o va vedea zilnic, se va îndrăgosti repede de ea. Dar Nicu se pare că nici n-o băga în seamă…
